Osteoporoza – definiţie, simptome, diagnostic, tratament

Dr. Carollina RADU

Osteoporoza este o boală a sistemului osos, caracterizată prin scăderea masei osoase, de­teriorarea arhitecturii ţesutului osos, creşterea fragilităţii osoase şi exagerarea riscului de frac­tură. Osul este un organ viu, a cărui bună funcţionare depinde de mulţi factori, în primul rând factori hormonali, cu rol osteo­formator şi osteolitic, şi, de ase­menea, şi de alţi factori, precum cei nutriţionali, mecanici, ge­netici etc. Osul este un organ care depinde de fluctuaţiile hormonilor sexuali şi dinamica osoasă, acumularea de masă osoasă şi descreşterea fiziolo­gică a masei osoase. Pierderea de masă osoasă din ultimele decade ale vieţii se situează într-un paralelism perfect şi este direct proporţională cu dinamica hormonilor sexuali. Pe lângă hormonii sexuali sunt şi alţi hormoni ce au un rol important în metabolismul osos şi aici includem hormonul de creştere, hormonii tiroidieni, hormonii glucocorticoizi, para­thormonul, plus vitamina D.
Masa osoasă are 3 etape în dezvoltarea sa:
– creşterea, consolidarea şi diminuarea.
Creşterea – acoperă primele 2 decenii din viaţă şi corespunde dinamicii generale ale pro­ce­sului de creştere şi sexua­lizare.
Consolidarea – este caracterizată printr-o masă osoasă maximă, capital maxim osos şi prelun­geşte etapa de creştere cu încă un deceniu. Corespunde ba­ga­jului sexualizant maxim, ajuns la apogeul său.
Diminuarea masei osoase este progresivă într-un ritm variabil şi corespunde evoluţiei inevitabile spre dispariţia încăr­căturii sexuale, la care se adaugă multipli factori – nutriţionali, agre­sionali, genetici, medi­ca­mentoşi. La ambele sexe, curba diminuării osoase este bifazică. Se estimează că în decursul vieţii femeile pierd mai rapid masă osoasă spre deosebire de bărbaţi (probabil prin modifi­cările hormonale specifice femeilor). Este foarte important să conştientizăm faptul că osteoporoza este o boală a sistemului osos, care poate fi mult timp asimptomatică. De asemenea, osteoporoza poate să afecteze şi bărbaţii, într-adevăr într-un procent mai redus faţă de sexul feminin. Oricum, nu trebuie neglijată această patolo­gie la sexul masculin. După cum am spus-o în repetate rânduri, este mult mai uşor să prevenim, decât să tratăm.
Ostoeporoza se clasifică în– osteroporoză primară (de invo­luţie, fiziologică) şi osteoporoză secundară (prin boli endocrine majore).
DIAGNOSTIC CLINIC
Diminuarea masei osoase se produce în timp, adeseori fără simptome, pe un timp înde­lun­gat, ceea ce i-a consacrat numele de epidemie silenţioasă. După un număr de ani, pierderea masei osoase creează riscul de fractură spontană sau de trau­matisme minime. Osul osteo­porotic se rupe cu mai mare uşurinţă şi există anumite locuri specifice, patognomonice pen­tru acest tip de fractură– frac­tură la nivelul antebraţului distal (deasupra mâinii), la nivelul radiusului. Alt loc expus la acest tip de fractură este coloana vertebrală. Acestea apar spon­tan sau în timpul unui efort. Durerea din fractura vertebrală acută este agravată de mişcare şi ameliorată de repaus. Bolnavul acuză disconfort în poziţie şezândă sau ortostatism, coloa­na vertebrală este sensibilă la palpare şi adesea apare con­tractura musculară. Compre­siunea la nivelul rădăcinii nervoase produce dureri, care iradiază la nivelul coastelor sau la nivelul rădăcinii nervoase afectate. Consecinţele fracturilor vertebrale pe termen lung includ cifoză (încurbarea coloanei vertebrale), durere per­manentă şi scăderea în înălţime. Pe măsura scăderii în înălţime, se produce o defor­mare a cavităţii toracice şi ab­do­minale, cu consecinţe imediate şi agravate în timp (tulburări respiratorii, infecţii respi­ra­torii). Abdomenul este destins, protruzionat. Apar dureri ab­dominale, balonare, hernii ab­dominale.
Fractura de col femural este cea mai severă fractură osteo­porotică, apare spontan sau după căderi în poziţie orto­statică. Este foarte dureroasă şi necesită spitalizare şi inter­venţie chirurgicală laborioasă, care pot să aducă multe complicaţii car­diovasculare, infecţioase etc.
DIAGNOSTICUL PARACLINIC
Este rezervat medicului spe­cialist endocrinolog, ortoped, recumatolog. Acesta recomandă investigaţii paraclinice, în funcţie de tipul de osteoporoză. Medicul de familie este cel care vine frecvent în contact cu pacientul şi care trebuie să fie bine informat asupra patologiei fiecărui pacient. El trebuie să recunoască semnele precoce şi simptomele de debut ale acestei boli silenţioase.
Ca metodă de investigaţie accesibilă, nein­vazivă, la îndemâna medicului cât şi a pacientului, este testul DEXA.
Este cea mai evoluată tehnică ce permite evaluarea gradului de osteoporoză cu maximă fidelitate şi, de ase­menea, poate aprecia gradul de fractură.
Acest test este accesibil şi în spitalele din judeţ.
Desigur, există şi alte metode paraclinice care sunt reco­man­date de me­dicii specialişti.
TRATAMENT
Există două obiective ma­jore: creşterea sau stabilizarea masei osoase şi reducerea in­cidenţei fracturilor suferite prin reducerea masei osoase.
Este foarte important ca medicul specialist să cunoască formele etiopatogenetice ale osteopo­rozei şi să aplice tra­tamentul profilactic al acesteia, terapie care este foarte eficientă în combaterea factorilor ce induc pierderea masei osoase. Este nevoie, de asemenea, de o dietă adecvată în alimente pro­tec­toare pentru os (lactate, peşte, vitamina D, ouă, etc.), cât şi de exerciţii fizice.
Desigur, me­todele profilac­tice şi tera­peu­tice trebuie in­dividualizate pentru fiecare pa­cient şi sunt recomandate de medicii specialişti.