Exclusiv REPLICA – Lipsa de pregătire, iresponsabilitatea părintească, ghinionul? Ce i-a ucis pe copiii-alpinişti?

Articolul a fost vizualizat de 1,378 ori

745_pag_1ok_Layout 1

GRUPAJ EDITORIAL REALIZAT DE:

Anamaria NEDELCOFF

Laura OANĂ

Daniel GUŢĂ


Sorin Sanda: “Acolo nu a fost soarta!
Pur şi simplu acei copii au fost duşi spre moarte!

PRIMUL DIN STANGA ce spune sanda

Despre limite, alpinism şi cum an­trenamentele ar trebui să fie mai mult o joacă. Despre greşelile făcute în cazul tragediei din Retezat şi despre orgolii, copii obligaţi să facă un sport care nu le era tocmai drag şi despre ce-ar trebui făcut pe mai departe. Despre toate acestea a vorbit, pentru REPLICA, Sorin Sanda, salvator montan şi fost antrenor de alpinism şi escaladă, care a antrenat peste 200 de copii şi tineri, înregistrând peste 90 de medalii naţionale şi internationale în cadrul competiţiilor de acest gen.
Reporter: Care sunt limitele ce ar trebui stabilite atunci când vine vorba de copii ce fac performanţă în alpinism?
Sorin Sanda: Părerea mea este că aceste limite sunt subiective. Ele se stabilesc în funcţie de individ, de calităţi, motricitate şi în funcţie de dorinţele şi aspiraţiile vizavi de acest sport extrem. Însă antrenorul, me­todistul care antrenează şi îşi doreşte să transforme un copil într-un alpinist desăvârşit, trebuie să ştie că sunt lucruri care depind şi de el.
Reporter: De-a lungul vremii, aţi avut situaţii în care aţi fost nevoiţi să vă retrageţi sportivii de pe trasee în timpul antrenamentelor sau chiar în timpul competiţiilor?
Sorin Sanda: Da, de multe ori, atât în timpul antrenamentelor, cât şi în cadrul competiţiilor. Au fost situaţii în care s-au oprit campionate inter­na­ţio­nale, pentru că iarna se produc ava­lanşe. Am participat la un campionat internaţional în Italia, unde 62 de persoane au fost prinse de avalanşă. S-a oprit concursul, dar – atenţie! – nimeni nu a fost accidentat. În astfel de întâmplări, experienţa îşi spune cu­vântul, mai ales cea a antrenorilor în alpinism.
Reporter: Cum trebuie lucrat, în alpinism, cu aceşti copii? E altfel decât la şah, gimnastică ori volei.
Sorin Sanda: Eu cred că metodiştii trebuie să se gândească la faptul că aceşti copii de 13-14 ani trebuie să se joace în alpinism, adică să simtă că e mai mult joacă, chiar dacă este un sport foarte serios, care are şi riscuri. Copiii încă nu sunt maturi, nu pot lua decizii mature vizavi de ceea ce se poate întâmpla. Un antrenor de alpinism are o responsabilitate foarte mare. În caz contrar, ajungem la ceea ce s-a întâmplat zilele trecute.
Reporter: Un copil de 13-14 ani avea ce căuta pe acel traseu, sâmbătă?
Sorin Sanda: Da, dacă ar fi fost o vreme frumoasă. Dar bătea vântul cu 90 de km/h, toată zăpada era spulberată, pusă în plăci pe acea pantă, sub Peleaga şi Colţii Pelegii, spre Căldarea Berbecilor… Nu a fost altceva decât o trimitere către moarte. Asta s-a şi întâmplat.
Reporter: Dar erau oameni experimentaţi. Erau profesionişti, nu ”paltonari”.
Sorin Sanda: Asta a fost şi uimirea mea! Auzisem că sunt profesionişti, iar ei nu erau nici măcar asiguraţi! Nu aveau căşti de protecţie! Nu aveau hamuri. Aşa i-am găsit când am ajuns acolo; am ajuns acolo pe schiuri de tură, împreună cu colegii mei.
Reporter: Putem spune că a fost ”soarta”?
Sorin Sanda: Nu! Sub nicio formă! Acolo nu a fost soarta! Pur şi simplu acei copii au fost duşi spre moarte!
Reporter: Cine i-a dus spre moarte?
Sorin Sanda: Este clar că, din grupul respectiv, cei maturi au luat deciziile, inclusiv părintele fetei, că a fost cu ea. Nu vreau să-l acuz pe el, dar, până la urmă, tot acolo ajungem. Putea, în ziua respectivă, să ia decizia de a rămâne la cabană. Şi copiii ar fi fost în viaţă acum.
Reporter: Am tot citit dezbateri despre aceste ”recorduri de vârstă”. Au ele vreo valoare? Contează în lumea alpinismului?
Sorin Sanda: Eu cred că mai degrabă este vorba despre satisfacerea egoului părintelui decât al copilului. La vârsta asta, copilul merge acolo unde îl duce părintele. Părintele este primul contact pe care un copil îl are de când se naşte şi atunci acesta îi urmează paşii. Copilul nu ştie pericolul şi se lasă în mâinile părintelui. Ca atare, părintele a uitat de ceea ce înseamnă asigurare. Dacă erau asiguraţi măcar în coardă, ar fi căzut 10-15 metri, se loveau, dar atât. Nu mureau!
Reporter: Din ce ştiţi dumnea­­voas­tră, fiindcă, în lumea alpinismului, vă cunoaşteţi între voi: fetele lui Ovidiu Popescu (este o dezbatere întreagă pe tema asta) făceau alpinism de plăcere sau erau obligate?
Sorin Sanda: Din câte am auzit, la început a fost plăcerea.
După aceea s-a insistat atât de mult pe performanţă, la o vârstă fragedă… Clar nu au început la 13 ani, pentru că mult mai din spate au venit cu realizări, iar aceşti copii îşi doreau să ajungă la vârsta majoratului ca să scape, efectiv, de acest chin.
Fata cea mare declara că de abia aşteaptă să împlinească 18 ani. Pentru ce?
Era un chin pentru ele, tatăl lor nu se juca, nu făcea din antrenamente ceva plăcut, ca să te poţi obişnui cu acest sport. Mă gândesc doar la un calvar!

 


Dan Marcu: “De două ori am preferat să renunţ, decât să pun în pericol viaţa Alexandrei”

ce spune dan marcu

Dan Marcu este cel care și-a însoțit fiica în toate expedițiile pe munții înalți ai Pământului. Povestește cum, de două ori, a decis să se întoarcă din drum, din cauza riscurilor prea mari, chiar dacă asta a însemnat să renunțe la luni întregi de pregătire fizică și psihică. Siguranța fiicei sale a fost pe primul loc. Totuși, susține că, în aceste momente, tatăl fetei moarte în avalanșa de duminică, ar trebui lăsat în pace, să-și ducă durerea.
Reporter: În expedițiile făcute împreună cu fiica dumneavoastră, Alexandra, ați ales, vreodată, să vă întoarceți, fiindcă erau mult prea periculoase condițiile de pe munte?
Dan Marcu: Da, am avut două experiențe de acest gen, pe Elbrus și Aconcagua. Am preferat să renunţ decât să pun în pericol viaţa Alexandrei.
Reporter: Ce a fost pe Elbrus?
Dan Marcu: Când am atacat prima dată Elbrusul, eram într-un grup de cinci persoane și urcam pe o furtună de zăpadă, dar eram perfect în control, drumul era marcat cu jaloane, nu trebuia să te abați de la el. Când am ajuns în șa, mai aveam vreo două ore până pe vârf, ne-am oprit și ne-am consultat unii cu ceilalți. De comun acord cu Alexandra, am decis să ne întoarcem și să ne menținem forțele, ca să încercăm să ajungem pe vârf și a doua zi. Unul din grupul nostru a decis să continue de unul singur, hotărâre care era să îl coste viața. L-au găsit salvamontiștii ruși abia a doua zi, într-o stare teribilă. Indiferent de ceea ce i-am spus eu, totuși a făcut-o, nu l-am putut opri. Ce puteam să îi fac? Să mă bat cu el? Să îl târâi de un călcâi, înapoi, cu forța? A fost alegerea lui, liberul lui arbitru.
Reporter: Și în celălalt caz?
Dan Marcu: În celălalt caz, eram pe Aconcagua și mai aveam două ore până la vârf. Ne-am trezit că o traversare de pantă cu grohotiș se transformase în pantă înghețată de o periculozitate extremă. Toate echipele de pe munte erau acolo. A devenit foarte periculos la un moment dat, cu oameni care nu știau ce caută acolo, care se transformaseră în zombie, care începuseră să se agațe de Alexandra, ca să nu cadă ei. Era o colcăială îngrozitoare, plus vremea care începea să se schimbe. Am spus: ”Alexandra, stai pe loc! Ancorează-te!”, am luat telefonul satelitar, mi-am sunat soția, care ne aștepta la baza muntelui și i-am spus ”Dana, opresc expediția!”.
Reporter: Cum a reacționat Alexandra?
Dan Marcu: Credeți-mă că ne-am întors cu Alexandra plângând de frustrare, cu mine mestecând cenușă. Atâția bani, atâta antrenament, atâta efort psihic și fizic, ca să renunțăm la două ore de vârf. Și acum mă bântuie momentul ăla, să știți. Dar din punct de vedere al siguranței, a fost o decizie bună. Cred că m-am autodepășit ca om în momentul în care am decis să ne retragem.
Reporter: Cum comentați dumnea­voastră ceea ce s-a întâmplat în Retezat? Sunt foarte mulți cei care îl pun la zid, acum, pe tatăl fetei moarte în avalanșă.
Dan Marcu: În primul rând, aș vrea să îmi exprim deplina compasiune pentru această tragedie îngrozitoare. Este evident că s-a greșit. Este evident că domnii de la Salvamont au dreptate când spun că nu trebuia să se meargă. Este ușor să arunci cu pietre într-un om căzut. Liderul acestui grup are o experiență de lucru uluitoare, are atâtea expediții reușite, are mii de decizii care s-au dovedit bune. Și are una care s-a dovedit fatală. Nu e bine să judeci un om deja doborât, asta mă doare groaznic. A greșit! E evident că a greșit! Dar, acum, să continui să distrugi un om deja distrus, pe mine, ca bărbat, ca om, ca român, ca tată, mă doare.


 

Martor: Tatăl fetei ucise în avalanşă, acuzat că şi-a expus fiicele

În ultimele zile, există o dezbatere aprinsă care vizează modul în care Ovidiu Popescu a forţat limitele fiicei sale, care a reuşit să urce pe munţi mai înalţi de 5.000 de metri.

martor acuzatii

Mărturia unei foste alpiniste, care a relatat încă din anul 2012 despre comportamentul tatălui Dor Getei Popescu, Ovidiu Popescu, a stârnit numeroase controverse. Scrisoarea a fost publicată pe mai multe forumuri dedicate pasionaţilor de expediţii montane în urmă cu mai bine de 5 ani, fiind atribuită alpinistei Claudia Szabo. Ea dezvăluie detalii despre modul în care Ovidiu Popescu, tatăl Dor Getei Popescu, se raporta la performanţele fiicelor sale. Crina Coco Popescu, fiica mai mare a alpinistului Ovidiu Popescu, ar fi suferit de pe urma comportamentului autoritar al tatălui său, dornic să o vadă cucerind, în 2008, la doar 13 ani, cel mai înalt vulcan al lumii, Pico de Orizaba din Aconcagua, scria Claudia Szabo, în mesajul publicat de blogul de călătorii mirceaordean.blogspot.ro.
„Ovidiu avea cu el pe fata lui de 14 ani, deşi acest lucru era ilegal, pentru că minorii nu sunt acceptaţi în rezervaţie. Cum a reuşit performanţa? A folosit paşaportul unei românce pentru a doua oară, astfel încât românca respectivă avea două permise emise pe numele ei. Au intrat (el şi cu fata lui) în rezervaţie, dar nu s-au oprit la Confluencia, pentru că nu vroiau să treacă prin controlul medical, care ar fi văzut probabil că fata e minoră. Au dormit noaptea pe valea Horcones sub o piatră (aveau saci, nu ştiu dacă aveau şi cort), numai că în drum spre Plaza de Mulas au greşit cărarea, astfel încât au trebuit să treacă râul de câteva ori. Fata era la ciclu şi a trecut prin apa rece de gheţar de multe ori, astfel încât a răcit. Rău de tot. Au ajuns la Mulas şi aia mică de-abia se mai putea mişca şi îi spunea Cătălinei că <<mă doare şi când stau în picioare>>. Nici antibiotice nu putea să ia (era la 4300 metri). Nici la doctor nu se putea duce, nici cu elicopterul nu putea fi evacuată. Într-o noapte, băieţii din Arad care aveau cortul lângă cortul pe care îl împărţea cu tatăl ei, Ovidiu, l-au auzit pe Ovidiu cum o înjura pe fată şi îi spunea că trebuie să facă un efort mental să se vindece cu mintea. După care alte înjurături. N-au mai stat mult în tabără, pentru că fata se simţea din ce în ce mai rău, aşa că au luat-o din nou pe jos (!) spre ieşirea din rezervaţie. Fata s-a dus la Santiago la doctor şi şi-a revenit. Problema cea mai acută care se pune în acest caz este aceea care priveşte dilema moralitate/ imoralitate – adică noţiunile elementare care ţin de etica muntelui ( … ) despre aspecte care, într-un stat de drept, cum ar fi SUA, n-ar fi scăpat sub nicio formă organizaţiilor de protecţie a copilului şi s-ar fi lăsat cu procese de intenţie usturătoare”, a fost scrisoarea alpinistei Claudia Szabo, publicată în 2012, de blogul de călătorii mirceaor­dean. blog­spot.ro.
Ovidiu Popescu nu a vorbit despre aceste acuzaţii.


 

Ancheta tragediei din Retezat a fost preluată de Parchetul General

Primele audieri ale martorilor accidentului din Masivul Retezat au fost efectuate de procurorii din Haţeg, însă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie șşi Justiţie a preluat cazul, dată fiind complexitatea acestuia.

SONY DSC

Ancheta în cazul avalanşei din Masivul Retezat, în care şi-au pierdut viaţa cei doi copii, a fost preluată de Parchetul General, care efectuează cercetări pentru ucidere din culpă. Dosarul a fost înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie. „Cauza a fost preluată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg, având în vedere complexitatea actelor de urmărire penală. Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat următoarea situaţie de fapt: În data de 22 aprilie 2017, în jurul orei 07.30, un grup de persoane a plecat de la o cabană situată în Munţii Retezat, cu intenţia de a se deplasa pe Vârful Peleaga. Ca urmare a avalanşei ce s-a produs pe raza comunei Sălaşu de Sus, două dintre persoane, ambele minore, au decedat“, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


În loc de concluzie

E greu de spus dacă a fost doar ghinion, sau o ambiţie nemăsurată de părinte, sau destin pentru a explica ce a dus la producerea catastrofei din Retezat. O singură concluzie este evidentă acum: cu puţină prudenţă şi puţin discernământ de om matur moartea celor doi copii-alpinişti putea fi evitată. Dar nimeni nu ştie dinainte ce va fi….


 

Vocea străzii: Putea fi evitată tragedia din Retezat?

Gabriela Gîrbuleţ Adam, profesoară

”Nu ştiu dacă ar fi putut fi prevenită această tragedie. Aş zice că e şi soarta, nu ştiu dacă avem puterea de a preveni tragediile. Eu cred că nici părinţii nu sunt vinovaţi, deoarece părinţii îşi doresc tot ce e mai bun pentru copilul lor, iar de cealaltă parte, nu ştiu dacă autorităţile se pot face vinovate pentru ceea ce s-a întâmplat. Nu e cazul să dăm vina pe cineva.”

 

Ana Popa,
 pensionară

”Cred că nu putea fi evitat acel accident, pentru că natura îşi face treaba ei. Dar mă gândesc că părinţii trebuiau să aibă grijă de copii. Ştiau că zăpada era foarte proaspătă, timpul era nefavorabil şi nu trebuiau duşi pe acolo.”

 

Roxana Nicoară,
elevă

”Dacă ar fi avut căşti şi ar fi fost legaţi în coardă, accidentul ar fi putut fi evitat.”

 

Roxana Lovas,
27 de ani, în concediu
de maternitate

”Ar fi putut fi evitată tragedia doar dacă nu se duceau acolo. Am înţeles că acei copii erau cu părinţii şi nu aveau echipament de protecţie. Dar când natura se dezlănţuie, nu poţi face nimic împotriva ei. Sunt doi copii morţi, iar cineva cu siguranţă trebuie să plătească.”

 

Elena Axente, pensionară

”Cine era în măsură să îi lase fără căşti pe munte, că la televizor a spus că au dat cu capul? Dacă aveau, poate că ar fi scăpat. Adulţii care au fost cu ei sunt vinovaţi.”

About Administrator