„Te duci acolo, la ăia doi nuci. Acole, în ţărână, îi o cruce! S-o scoţi şi s-o pui într-o cruce de drumuri!” este porunca apărută în visul unui localnic din Munţii Orăştiei. Omul a tot visat cu crucea, până a pus mâna şi-a dezgropat-o taman de unde i se arătase în somn. Masivă şi înaltă cât un stat de om, piatra este plină cu inscripţii şi simboluri care te pun pe gânduri. O găsiţi undeva, în centrul satului Grădiştea de Munte, pe drumul care duce la Regia, în dreapta, peste vale, la câţiva paşi de gospodăria omului care a visat-o, a găsit-o şi a aşezat-o la răscruce de drumuri.
Pe om l-am găsit la arat, în grădină, cu calul. „Măi muiere! Au prin ce an oi fi pus eu crucea acolo?”, strigă Savu a lu’ Leli, încercând să se dumirească când a văzut el înfricoşătorul vis. Îşi aduce aminte că: „Durmeam în casă, noaptea şi visăz că Cineva îmi spune: <Te duci acolo, lă ăia doi nuci. Acole, în ţărână, îi o cruce! S-o scoţi şi s-o pui într-o cruce de drumuri.> Da’ n-am luat în samă! M-am trezit dimineaţa mi-am văzut de ale mele… Ai noapte, iar visăz! Cu Cineva! <Ţi-am zâs să scoţi crucea de-acolo, s-o pui la cruce de drumuri!>”, zice munteanul ridicând ameninţător un deşt cum l-a văzut pesemne şi el în vis. „M-am dus acolo, m-am uitat, să văd! Ce-i visul ăsta!? Mă dau cu ochii întră nuci… Hopa! Să vede un colţ de piatră, atât”, îşi taie bărbatul palma stângă, în două, cu podul dreptei. „Să şi vede pă cruce că acolo-i ciobită. Am vinit am luat un săpoi, dau pe lânga ea… o văz! Mă-i cruce, mă! Ş-am plecat…” Luat cu ale casei, Sturza Savu recunoaşte că nu s-a prea grăbit să-şi ducă la împlinire porunca din vis. Şi iar i-a venit: „În altă noapte, iar visul: <Ţi-am zis să scoţi crucea!> acu zic şi io: <Doamne! Nu pot, că-i prea gre!> Credeţi că m-o lăsat? Îmi zice: <Cearcă, c-ai să poţi!> Atunci mi-am zâs: <Mă, omule? Ai norozât?> Îi zic la nevastă-mea: <Mă, muiere! Iote care-i treaba! De vreo tri nopţi, tăt visăz traba asta!>” Femeia l-o fi privit lung, că omul o ia ş-o duce în grădină: „Iote crucea! Mă laşi s-o scot d-acolea?” Elena lui încuviinţează: „Io n-am treabă! Scoate-o! Tu ştii ce-ai visat şi ce-ai de făcut!”. Ca să vezi potriveală, tot atunci se făcea drumul prin faţa porţii: „De vreo şapte-opt ani, cam pe ’ci o fi… Îmi luai inima-n dinţi, că nu-i de glumă! Tătă noaptea mă tăt vorbea! Era unul de la Pianu c-un ifron: „Mă, Ioane”, zic, nu vrei să m-ajuţi tu să scot crucea aia?”
Crucea din grădină
„O săpat ceva, că numa colţu să vede! Ore-n şir! Până s-o văzut a fi cruce! Până n-am văzut, n-am crezut! M-am gândit că aiureşte, m-am şi speriat! Îl tăt vedeam că are aşa o nelinişte până o găsit-o. Mi-o povestit că la urmă şi cu părintele din sat o visat care i-o zis şi el s-o ridice, s-o spele şi s-o cureţe”, povesteşte Elena Savu, soţia omului. Savu îşi aminteşte că, în acel an, era acolo o prăvălie şi, în acea zi, erau multă lume adunată acolo: „Beu, vorbeau, cântau… Să uitau la noi: Iote mă, Savu şi cu Ion or nebunit!” Omul şi-a văzut de crucea lui: „Am legat-o cu cablu, am ridicat-o ş-o pusăi pe poiană aicea, mai încoace. O lăsai în doru lelii”. Savu iar s-a luat cu lucrul prin sat, noapte iar vine visul şi Vocea: „Ai ridicat crucea? Omul lasă privirea în pământ, ruşinat şi vinovat: „Păiii, n-am ridicat-o” şi iar cătră mine: „S-o pui la cruce de drumuri! Aşa mi s-o zâs, nu ramificaţie, nu intersecţie, numa cruce de drumuri! Şi mă gândi io… S-o duc acole la pod, ba! Cum s-o pun în drum? Zic: aici îi drum către mine, îi drum la deal, ‘ncolo. O pun aci!”, arată omul cu mâna către capătul grădinii: „Ş-am pus-o, dragii mei, şi de-atuncea am avut linişte!”, răsuflă uşurat ţăranul, încă copleşit de atâta zdroabă câtă şi-a dat cu visul. Nimeni nu ştie ce-i cu crucea. Localnicii au tot povestit: „Ne-a zis o bătrână că acole, demult, demult, era biserica veche, dar noi nu ştim”, zice Elena. Omul ei a turnat crucea în ciment şi a sfinţit-o cu doi preoţi: „Şi în zi de azi îi acolo! Am tăt zâs că-i fac un gărduţ mai fain, da iote aşe-i omu! Nu te-ajungi cu hăstălalte!”.
Vise cu comori
„Atunci îmi apărea Cineva, era ca un bătrân mic, parcă îmbrăcat în negru… Dacă n-o fi fost Dumnezău, atunci tăt era Cineva”, zice bătrânul clipind cu înţeles. Povestea „Crucii din vis” a auzit-o şi Vladimir Brilinsky, şeful Administraţiei Sarmizegetusa Regia. Durerea lui e că, până acum, niciun cercetător nu a vrut să ştie de bucata ciudată de piatră: „E cel puţin bizară! În partea ei superioară, are inscripţia tradiţională ortodoxă care are înţelesul de „Isus Christos învinge”, mai jos este un simbol străvechi, este simbolul „Floarea vieţii”, extrem de prezent în ceramica dacică. Sub asta apar două cruci, de origine romană, care, spun unii, sunt specifice perioadei de dinaintea apariţiei catolicismului. Jos, foarte interesant, pare că scrie „Anno Domini 1833, dar dacă privim bine vedem că nu este „1”, ci litera grecească „lambda”. Şi atunci, se pune întrebarea cum citim anul? E 833?” Nu e singurul mister – piatra provine din cariera de la Măgura Călanului, care şi-a încetat activitatea după retragerea romană: „Piatra provine de aici, de undeva şi e foarte interesant cum a arătat la început? Ce a fost prima dată pe ea? Simbolul păgân? Inscripţia ortodoxă? Partea precatolică sau cea catolică? Poate povestea ei se va descifra vreodată şi vom afla adevărata ei valoare”, speră Vladimir Brilinsky. Aceleaşi simboluri apar şi pe partea din spate a crucii, care acum îşi aşteaptă tălmăcirea într-un colţ din Grădiştea de Munte. E un sat plin de mistere, ne asigură Sturza Savu: „Aicea să visează şi cu cruci, şi cu comori! Dacă mei în sat în Grădişte şi te uiţi, vezi: „Ălă o găsit! Ăla, nu! Eu am gură re, să rămână numa ce-o muncit! Dacă vedeţi ce căşi au, ce rânduieli! Noi, amărâţii ăştia care… puteam şi io să iau, or vinit la mine cu detectorul, la mine acasă. Or zâs: <Nenea, ăşti aci, nu te vede nime, o iei p-aci.> Iote de la bradul ăla or scos o găleată de kosoni! Prima dată când am văzut rântonit, am crezut c-o fost porc, a doua zi era gaura de-un metru. I-o luat şi s-or dus! Stau şi mă uit – care, cum o găsit nu samănă cu mine! Şi nici baraca nu samănă cu a me! Veac! Câţi n-au căşi în oraş… c-un miliard! Tăt grădişteni d-ai mei!
Da să ştiţi o treabă!
Că p-ăştia cu aurul, pă mulţi i-o luat sfântul!”
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.