Uzina de procesat ecologic deşeurile începe să funcţioneze

Articolul a fost vizualizat de 853 ori

deponeu functional
Centrul de Management Integrat al Deşeurilor Bârcea Mare (groapa ecologică de gunoi a judeţului) a fost încredinţat, temporar, unui operator de salubritate din Bucureşti. Primele deşeuri procesate ecologic vor fi cele preluate de pe platforma provizorie de la Petroşani .


 

 
Consiliul Judeţean Hunedoara a atribuit contractul de administrare a deponeului ecologic de la Bârcea Mare firmei Supercom SA Bucureşti, în urma analizei ofertelor prin negociere fără publicare prealabilă. Serviciul de operare şi administrare a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Bârcea Mare este atribuit pe o perioadă determinată, până la finalizarea licitaţiei care s-a împotmolit în proceduri şi contestaţii.
Primele gunoaie vin din Petroşani
Deponeul a intrat în probe tehnologice până în jurul datei de 7-8 mai, timp în care gunoierii din Bucureşti vor procesa deşeurile sub supravegherea specialiştilor firmei Strabag, cei care au construit „uzina” ecologică de la Bârcea Mare. Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara, spune că va obţine autorizaţia integrată de mediu, cel târziu, la data de 11 mai. (Asta pentru că s-au început procedurile de avizare din vara anului trecut, altfel mai rămâneam şase luni cu gunoiul basculat pe stil vechi la rampă.) „Din 12 mai, deponeul va deveni operaţional. Prioritatea unu este platforma provizorie de la Petroşani. Am avut discuţii cu populaţia, am promis că vom ecologiza platforma în cel mai scurt timp. Sunt în jur de 11-12.000 de tone. Noi am gândit-o ca spaţiu tampon pentru perioada sărbătorilor de iarnă, nu pentru o perioada cu temperaturi pozitive, fiind în apropierea comunităţilor şi, sigur, generatoare de disconfort”, spune Bobora.
Cresc tarifele la gunoi
Odată cu procesarea ecologică a deşeurilor vor creşte şi tarifele de salubritate la populaţie, însă nu e foarte clar cu cât anume. „Se vorbeşte mult de taxa de mediu, ceea ce înseamnă 80 de lei per tonă. Să fie foarte clar: tot ce scrie-n lege se va aplica”, a declarat Mircea Bobora.
Centrul de Management Integrat al Deşeurilor din Bârcea Mare a fost finalizat în noiembrie 2015 de firma Strabag, care a lucrat în asociere cu Acomin. Deponeul ecologic a fost construit din fonduri europene, valoarea investiţiei fiind de (aproximativ) 21 de milioane de euro. El face parte dintr-un proiect mai amplu privind Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor din Judeţul Hunedoara, afacere în care s-au pompat peste 56 de milioane de euro.

About Marcel Bot