PE CONTRASENS – Visul domnului Tăriceanu: o dictatură în grup. Parlamentar

”O naţiune îşi poate pierde teri­toriul, popu­la­ţia, Capitala şi armata, dar ră­mâne vie şi trea­­ză atâta timp cât con­tinuă să fie întrupată de Parlament.” (Călin-Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României)
Mi se par profund mincinoase vorbele celor care susțin că un Parlament ales democratic nu poate purta în pântece o dictatură. Ca să crezi așa ceva trebuie să trăiești cu convingerea că mamele sunt fete mari, politicienii nu mint și popii nu lăcomesc.
Într-adevăr! Cum este populat din patru în patru ani prin vot universal, Parlamentul este, fără îndoială, expresia cea mai cuprinzătoare a voinței populare. Așadar, este instituția construită pe cel mai puternic principiu democratic. Însă, tragedia cea mai mare a principiilor este că ele pot fi încălcate. La fel ca în cazul unei Revoluții furate, Parlamentul ales democratic poate răsturna toate marile idealuri ale poporului în promiscuitatea unei societăți sărăcite de corupția, privilegiile și abuzurile aleșilor. Pericolul a fost intuit demult de proiectanții democrațiilor actuale și tocmai de aceea în stat sunt trei puteri, nu una, separate între ele şi care se cenzurează reciproc. Niciunde în lumea democrată cu tradiție nu veți întâlni din același motiv o ierarhizare a puterilor statului și nu veți auzi niciodată, așa cum se încearcă în ultimul timp să ni se injecteze în creiere, că Parlamentul este mama și tata puterilor în țară. Pentru că asta se în­tâmplă acum. Modelul trădării princi­piului democratic al Parlamentului sea­mănă mult cu situaţia noastră actuală. Exe­cutivul, prin plantarea domnului Grindeanu în fruntea sa, este deja vasal. Ce se mai opune, practic, laturii corupte şi antidemocratice din alianţa parlamentară PSD-ALDE este Pre­şedinţia şi O PARTE a Justiţiei! Statul de drept în România depinde în prezent de  rezistenţa la asaltul Parlamentului asupra acestor două entităţi. Pronosticul este însă rezervat. Atât de confortabilă este majoritatea parlamentară PSD+ALDE încât prin proiecte de legi torpilă şi două bile de căciulă, una albă, una neagră, Parlamentul României ciobeşte în fiecare zi separaţia puterilor în stat şi face paşi spre dobândirea puterii absolute. Este atât de uşor pentru majoritatea Par­lamentară să facă din lege scut în jurul corupţiei şi şperaclu profesional pentru palmat banul public, încât numai amin­tirea a 600.000 de oameni protestând în stradă a împiedicat până acum aplicarea loviturii capitale democraţiei. Cum ar arăta România după atac? DNA trans­format în legumă! Parchetul General trecut de pe meserie pe joc de glezne! Preşedintele suspendat sau, mai elegant, adus în situaţia de a nu-şi mai putea numi pe funcţie nici şoferul.
Loviturile sunt plănuite şi vor veni.  Pentru asta ne-a pregătit domnul Tă­riceanu în tristul discurs al domniei sale prin care dă din casă visul său de a lua poporul captiv al Parlamentului. Şi ce spune domnul Tăriceanu? Că se poate duce naibii poporul, pământul ţării, armata noastră, totul! Dacă Parlamentul continuă să lucreze, tăticule!, naţiunea e salvată! Așa ceva e greu de înghițit chiar și cu lămâie! Un cult mai periculos al he­gemoniei Parlamentului nici că se putea inventa. Sigur, în legea lucrurilor, o dictatură Parlamentară astăzi se va trage încet-încet pe persoane fizice în viitor, pentru că gestiunea prădăciunii pe paușal e o manoperă anevoioasă care presupune negocierea prea multor interese între șuți. Altfel s-ar putea face jocurile pe o croială de genul Dragnea, președinte, Grindeanu, premier, Nicolicea, preșe­dinte la Camera Deputaților, Tăriceanu, șeful Senatului, Iordache, mai marele SRI, iar Șerban Nicolae, prin delegare, boss-ul de la DNA.
E una din posibilele variante ale echipei fantastice la care visează domnul Tăriceanu atunci când se străduiește să ne convingă că Parlamentul este ”cel mai iubit fiu al poporului”, mai presus de țară, de populație, de armată. Și, așa ca fapt divers, vedeți cum ne percepe șeful Se­natului: nici măcar nu ne consideră po­por. Cel mult o populație…
Parla­mentul României ciobeşte în fiecare zi separaţia puterilor în stat şi face paşi spre dobân­direa puterii absolute. Ultima găselniță este comisia pentru anchetarea alegerilor prezidențiale din 2009.
Este pentru prima dată când modificările legislative au ca rezultat o schimbare îngrijorătoare de roluri: an­chetarea magistraților de către poli­ticieni.