Sistemul medical hunedorean, între “Doamne fereşte!” şi “Doamne ajută!”
GRUPAJ EDITORIAL REALIZAT DE:
Anamaria NEDELCOFF
Ada BERARU
Daniel GUŢĂ
Într-o zi, a început să îl doară piciorul drept. 72 de ore mai târziu, medicul de gardă de la un spital din Tulcea i l-a tăiat. Strâmb, de nu putea să își monteze proteză. I s-a infectat și a fost nevoie de o altă operație, de data asta în Spania. I-au mai tăiat opt centimetri din picior, să ”i-l îndrepte”. Nu a primit nicio hârtie pentru intervențiile suferite. Sau le-a pierdut. Nici el nu mai știe.
Așa își începe povestea Ionel Nicu, de 55 de ani. Locuiește acum la Uricani, după ce ani buni, până s-a îmbolnăvit, a fost miner. O viață greu încercată, după cum veți constata și din rândurile ce urmează.
Picior tăiat de două ori. ”Prima dată mi l-a tăiat câș”
Ionel Nicu vorbește calm despre problemele lui de sănătate, precum și despre lupta stupidă pe care a fost obligat s-o suporte ani buni, cu un sistem medical șchiop și acuzat de corupție. O poveste despre boală, suferință, sărăcie, foame. Și demnitate.
”A început, într-o zi, să mă doară piciorul drept. Nu mai suportam durerea și a trebuit să mă duc la spital. Mi l-a tăiat, da` nu mi l-a tăiat bine. După ce m-au externat din spital, mi se umflase piciorul, mi se înroșise tot. Am fost nevoit să plec în Spania. Acolo am suportat altă intervenție. Mi-a deschis rana și mi-a tăiat piciorul din nou. Mi l-a îndreptat, că mi-l tăiase câș, nu puteam nici proteză să pun. Cam vreo 7-8 cm mi l-a tăiat”, povestește bărbatul.
Fără acte, un picior tăiat e un picior valid
Într-o altă zi, la ani distanță, l-a durut iar piciorul. Stângul, de data asta. După ce s-a tânguit, a plâns și a urlat de durere pe un pat de spital din Lupeni, medicul ”s-a îndurat să se uite” la el. Apoi, la Lupeni i-a fost tăiat piciorul stâng. Medicii au refuzat să îi elibereze un act care să ateste că omul nu are ambele picioare. Doi ani nu a putut să își facă pensie. ”M-am dus la comisie, la medici și îmi spuneau <Noi vedem că nu ai picioare, dar ai acte numai pe unul. Du-te să îți iei foaia de ieșire din spital de unde ți-au tăiat piciorul celălalt>.
Unde să mă duc? Cu ce? Să zbor? Cu ce bani?”, se întreabă Ionel Nicu, zâmbind amar.
După picioare, a urmat mâna dreaptă
După un iureș mediatic, problemele s-au rezolvat. A fost nevoie de un reporter și o fotografie care să arate că Ionel nu are picioare și nu e șopârlă, deci nu sunt șanse să-i crească la loc; a primit pensie și dreptul la un însoțitor, fratele lui.
Anul trecut, în septembrie, i s-a înnegrit mâna dreaptă: ”Aveam dureri foarte mari. Așa, dintr-o dată. În două săptămâni mi s-a dus și mâna. Am fost la spital și mi-au tăiat-o. Mi-au dat drumul după patru zile, dar nu mi-au dat foaia pentru tratament, să iau calmante pentru dureri. Mi-au spus că, dacă e nevoie, să mă întorc la ei. Dar să nu mai chem ambulanța, că aia vine pentru cazuri serioase, nu ca să mă ducă pe mine la spital. Uitați că nici copcile nu mi le-au scos ca lumea. Mai am două. Le-au uitat. Nu am mai fost să le arăt. Își bat joc. Cu ce să merg? Mă ia frate-meu în spate și zboară cu mine de la Uricani la Lupeni? Când mi-au dat drumul din spital, de abia m-au urcat patru inși pe brațe”.
Cum s-au descurcat cei doi frați în anii în care s-au luptat cu sistemul medical, când era prea scump și să-și facă dosarul medical?
“Am săpat gropi, am cules bureți, am fost la cărbune, am vândut leurdă, afine, zmeură.
Nu am cerșit niciodată. Eu sunt un om demn, muncitor.
Acum suntem bine, s-a rezolvat problema cu pensia și mergem mai departe.
Așa e viața pentru unii, ca la noi”, spune, resemnat, fratele bolnavului.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.