Sistemul medical hunedorean, între “Doamne fereşte!” şi “Doamne ajută!”
GRUPAJ EDITORIAL REALIZAT DE:
Anamaria NEDELCOFF
Ada BERARU
Daniel GUŢĂ
Foarte mulţi hunedoreni se plâng că trebuie să aştepte săptămâni sau chiar câte o lună încheiată, pentru a ajunge la un medic specialist. Ba mai mult, ca să fie siguri că vor „prinde” un bon, unii spun că sunt nevoiţi să se trezească în puterea nopţii şi să vină la uşa spitalului la ora 4 dimineaţa. Reprezentanţii spitalului, pe de altă parte, declară că nu înţeleg acest comportament şi dau asigurări că programări se pot face inclusiv prin mijloace moderne: telefonic şi online. Asta în condiţiile în care pacienţii susţin că nu reuşesc să-şi facă programări online, iar pe pereţii policlinicii de la Spitalul Judeţean din Deva, de pildă, sunt afişe care anunţă că „numărul de consultaţii fiind limitat, nu se reţin şi telefonic bonuri.”
Bonul de consultaţie, un trofeu greu de primit
Când vine vorba să discute despre experienţa lor cu sistemul de sănătate, părerile sunt împărţite. Singurii mulţumiţi sunt pacienţii care au fost internaţi, iar medicul le-a făcut programare la externare. Hunedorenii care vin cu trimitere de la medicul de familie, însă, spun că statul la coadă de la ora patru noaptea e necesar nu pentru că oamenii nu ar avea ceva mai bun de făcut, ci pentru a prinde cele câteva bonuri disponibile, nu mai multe decât degetele de la o mână. Mai mult, ei arată spre afişele lipite pe pereţii policlinicii care spun clar: „Numărul de consultaţii fiind limitat, nu se reţin şi telefonic bonuri.” Hunedorenii nevoiţi să stea la cozi, se tem să vorbească şi recunosc acest lucru: „Eu, ca să prind un bon, trebuie să ajung aici la patru, spune o hunedoreancă venită la spitalul din Deva cu un copil de vreo patru ani de mână. Dar noi suntem de pe sate şi înainte de ora şase chiar nu am cu ce să ajung! Sunt 35 de kilometri şi vin pentru o rudă. Am sunat cu o lună înainte, aşa cum se cere, am făcut o programare, mi-a spus să ajung la 10.30, iar acum îmi spune, din agendă, că nu poate! Deci, nu trebuia să vin luna asta, ci la sfârşitul lunii mai. Însă pentru noi e o urgenţă, că avem nevoie de medicamentele astea. Acum mi-a vorbit foarte urât, că să vin, să prind bonuri! Da’ nu am cum să fiu aici la patru! Că numa’ cinci bonuri sunt. Şi să vreau, pur şi simplu, nu am cu ce să ajung. Autobuz nu este… numai dacă plătim o maşină. Numa’ să nu mă daţi cu numele la ziar, că noi tot la uşile domnilor doctori ajungem şi… şi-aşa avem noi destule probleme!”
Directorul nu vede niciun pacient “plângând”
Managerul interimar al Spitalului Judeţean din Deva, Gabriel Berceanu, susţine că, în instituţia pe care o conduce, se pot face programări pentru consultaţii „la liber”, online şi telefonice. Pe de altă parte, tot Gabriel Berceanu recunoaşte că „numărul de bonuri disponibile programărilor, atât online, cât şi telefonice, este mai mic decât numărul total de bonuri care se pot da. Pentru că nu toţi oamenii au posibilitatea să facă programare prin mijloace tehnice. O a treia categorie de bonuri sunt cele care se dau la liber, însă depinde de la cabinet la cabinet. Legea prevede că nu se pot face mai mult de 28 de programări, într-un program de opt ore. Însă, pe de altă parte, la noi nu întotdeauna programul e de opt ore, zilnic. Şi, atunci, automat, numărul de bonuri se diminuează, în funcţie de numărul de ore de policlinică pe care le pot aloca medicii, pentru că ei au şi programul de spital”. Practic, potrivit directorului Spitalului Judeţean, nu sunt probleme deosebite pentru obţinerea bonurilor de consultaţie în policlinică şi, din această cauză, nu poate să înţeleagă de ce unii pacienţi vin să stea la coadă cu noaptea în cap.
Aglomeraţie la ortopedie şi oftalmologie
Gabriel Berceanu spune că, în cazul afecţiunilor oftalmologice, spre exemplu, urgenţele sunt foarte multe, iar unele dintre acestea nu suportă amânare. De aceea cei care nu sunt urgenţe medicale trebuie să aştepte. O altă secţie unde frecvent numărul pacienţilor depăşeşte numărul de bonuri este ortopedia. „Din păcate, sunt aceste secţii şi specialităţi care nu pot fi acoperite. Ar trebui să fie mai mulţi medici care să presteze această activitate şi pe care să-i poţi plăti. Cândva erau medicii de policlinică, iar ei lucrau opt ore numai în policlinică. De foarte mult timp s-au integrat secţiile cu cabinetele de policlinică, într-o normă de şapte ore, iar ei trebuie să acopere atât secţia, cât şi policlinica”.
Potrivit lui Berceanu cea mai mare nevoie de medici este la urgenţa de pediatrie.
De aproape patru ani două posturi de medici de urgenţă pediatrică au fost scoase, în repetate rânduri, la concurs, dar nu s-a prezentat nimeni.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.