Exclusiv REPLICA – Cât de dependenţi sunt hunedorenii de uzinele de frumuseţe

Articolul a fost vizualizat de 930 ori

GRUPAJ EDITORIAL
REALIZAT DE:

Laura OANĂ

Ada BERARU


 

MARE Foto 1

 

„Fă-mă toată albastră! Vreau mai nebună!”
Nuanţele inedite alese pentru co­lorarea părului au devenit o adevărată modă în rândul tinerelor. Sunt tot mai des întâlnite culorile aprinse, precum albastru, verde, mov, roşu sau roz. În Deva, Andreea Poenar, ad­ministratorul Galeriei de Artă „For­ma”, a fost pionier în acest domeniu: „Eu mă plictisesc rapid de o coafură, tot timpul îmi doresc ceva nou sau altfel. Prima dată când m-am gândit la albastru pentru păr, i-am spus hair stylistului meu, Mircea Velniciuc, să îmi facă nişte şuviţe. Mi-au plăcut şi, când m-am întors la el la salon, i-am spus: „Fă-mă toată albastră! Vreau mai nebună!” Apoi, am trecut la verde, la indigo, la derivate şi combinaţii între aceste culori. Acum Mircea a plecat din ţară, iar eu sunt blondă şi plictisitoare.”

 

Foto 2
Bunica a crezut că poartă căciulă
Andreea îşi aminteşte şi reacţiile celor din jur: „Da, lumea întorcea capul, dar cea mai drăguţă a fost bunica. A crezut că am o căciulă în cap! Nu înţelegea, săraca, ce mi-a venit, că ştia că eu nu prea port nimic peste păr. Când m-am apropiat, a exclamat: „Vai, eşti albastră!”. Am mai fost la o nuntă unde toată lumea era convinsă că purtam perucă. Ca să obţii astfel de nuanţe, eu vă re­comand să mergeţi la un salon, pentru că aceste culori se aplică pe părul alb sau decolorat în blond foarte deschis şi nu recomand nimănui să rişte să-şi decoloreze părul acasă. Vă faceţi podoaba praf, vă ardeţi firul”, vă sfătuieşte Andreea. Ea spune că în Deva sunt încă destul de puţine tinere care îndrăznesc să poarte un plus de culoare, dar în oraşele mari ale ţării, părul în nuanţe de albastru, verde, roz sau indigo este preferatul generaţiei.
Atuul hair-stylistului: nu dădea din gură!
Tocmai pentru că sunt greu de obţinut acasă, a preferat să se întoarcă la blond după plecarea hair stylistului din oraş: „L-am ales pe Mircea Vel­niciuc pentru că mi-a fost reco­mandat ca un bun profesionist şi aşa s-a şi dovedit că era. Era genul de specialist care munceşte şi îşi vede de treabă. Pentru mine a avut şi un atu – nu povestea la fel de mult ca femeile. Mergeam o dată la două luni pentru vopsit şi coafat şi bineînţeles că regret că a plecat din ţară”. La Hunedoara, o altă tânără îndrăzneaţă care preferă nuanţele aprinse şi motoarele încinse este Csenge Alida Florea. Ele sunt cele care îşi vopsesc părul sau şuviţele în culorile curcubeului.

Foto 3
Vreţi un machiaj rezistent? Folosiţi unul rusesc
În privinţa machiajului, lucrurile devin tot mai complicate – în spatele fiecărui chip perfect dintr-o revistă stă o adevărată industrie care aruncă periodic pe piaţă produse profe­sionale tot mai complicate şi tehnici elaborate. Practic, nici în acest do­meniu nu te mai poţi descurca de nota 10, fără ajutorul unui bun make-up artist. Aşa că, pentru fiecare eveniment important al vieţii, faceţi o programare la salon. Ana-Maria Codrean a împlinit 18 ani şi şi-a invitat toţi prietenii la majorat. Cum e petrecerea tinereţii, o vârstă pentru care să arăţi bine e prioritate zero, a apelat la profesionişti. Make-up artistul de la Green Studio Hune­doara, Lavinia Ilie, i-a propus un machiaj de seară care să reziste la distracţia nopţii: „O pregătim pentru o noapte lungă, în care o să danseze, o să se distreze cu prietenii. I-am aplicat un fond de ten waterproof, care rezistă la transpiraţie şi umezeală, apoi un blush, o pudră matifiantă care fixează foarte bine şi îi dă machiajului mai multă rezis­tenţă. Pentru ochi, o să facem un machiaj în acuarelă – acuarela este ca şi o bază care dă un altfel de textură machiajului. Acesta arată mult mai intens, în plus, ţine mai multe ore. Dacă tot e machiaj de seară o să folosim şi sclipici”.

 
Acuarele stau smirnă pe obraz  
Lavinia Ilie spune că tehnica în acuarelă este o tehnică rusească, la fel ca şi cea în creion. „Machiajul în acua­relă se realizează mai mult cu ochii închişi până se usucă, pentru ca aceste culori să nu se „crape” după forma ridurilor de pe pleoapă. Am ales acuarela pentru ca ea să nu aibă probleme toată seara să fie nevoită să retuşeze, cel puţin machiajul ochilor va rămâne intact, culoarea nu se adună în pliuri. Unde pui nuanţa, acolo rămâne, nu se mişcă, nu se şterge.”

Foto 4

 
Trucul Mihaelei Rădulescu
Un machiaj de seară este destul de strident şi nu este recomandat pentru orele de zi, când trebuie realizat un machiaj mai soft. În funcţie de eveniment, structură, îmbrăcăminte, bijuterii, chiar şi lumini, specialiştii ştiu ce să aleagă pentru fiecare client. „Dacă este vorba şi de o petrecere unde luminile îl pun în valoare, atunci aplicăm şi pigment care con­ţine şi sclipici. Acesta dă o intensitate mai mare machiajului, dar îl şi asor­tează cu bijuteriile purtate, cu rochia şi pantofii. O altă soluţie la care se apelează tot mai des o reprezintă genele false, care vin acum în diverse modele – întregi, în smocuri sau fir cu fir. „Un truc des utilizat pentru „ridicarea ochiului”, chiar şi de Mihaela Ră­dulescu, este aplicarea de gene false de la interiorul ochiului spre ju­mătatea pleoapei”, spune Lavinia Ilie. Orice make-up artist priceput ştie să te întinerească şi să te slăbească din mişcările pensulei: „În colţul exterior, se pune o nuanţă de machiaj destul de închisă şi, cu cât înaintezi către colţul interior, cu atât paleta nuan­ţelor se deschide. Acest gen de ma­chiaj alungeşte foarte mult ochii. Sunt, de exemplu, persoane care au pleoapa căzută şi atunci se foloseşte acest efect de ridicare pentru lifting, dar şi alungire. Asta este o tehnică care, până la un punct, poate înlocui operaţiile estetice şi se numeşte „machiaj în ochi de pisică”. Dacă ochii sunt prea apropiaţi, se pune culoare închisă şi în colţul interioar al pleoapei. În plus, în zona pomeţilor, de la ureche, la colţul gurii, creăm umbrele acelea prin care se subţiază faţa. Am avut multe cliente care îmi spun: „Mai slăbeşte-mă puţin cu câteva kilograme!” Şi reuşim, nicio problemă!”. La final, cu ajutorului unui pulverizator special, cu pom­piţă, make-up artistul dă tuşa finală şi împrăştie pentru faţă un foarte discret produs care conţine sclipici şi o aromă îmbietoare. I se spune „praf de stele”. Petrecere plăcută!

 
Gelul de unghii care rezistă o lună
Şi în ceea ce priveşte manichiurile, lucrurile au evoluat mult în ultimii ani. Oja clasică aproape a dispărut din preferinţele clientelor, care cer acum procedee care fac culoarea să dureze şi să reziste în timp. Practic, un nail artist poate fi uşor confundat cu un stomatolog şi nu doar datorită măştii faciale şi a mănuşilor, ci şi pentru sunetul scos de aparatura folosită pentru îndepărtarea gelului de pe unghii. „Preferăm gelul, pentru că este o soluţie de durată, este mai puternic şi rezistă mai tare la şocuri, protejează mai bine unghia naturală. Pentru a face o întreţinere de gel, trebuie îndepărtată mare parte din lucrarea anterioară şi acum pregătim unghia pentru următoarea etapă, de reaplicare a gelului. Cu ajutorul aparatului luăm puţin din luciul natural al unghiei, pentru aderenţă, apoi se aplică trei soluţii speciale – pentru deshidratare, pentru stabi­lizare PH, apoi pentru aderenţă. Pe unghie se aplică apoi un strat foarte subţire de gel de bază, se alege şi se aplică gelul propriu-zis, după care se pune o culoare nud, care acoperă imperfecţiunile şi ajută la prelungirea patului unghial”, explică Raluca Căpinaru, nail artist la Green Studio. Ioana Vârtan este una dintre femeile care s-au convins de utilitatea un­ghiilor cu gel: „Nu reuşeam niciodată să am o manichiură îngrijită şi am aflat de la prietene că există po­sibilitatea să-ţi faci manichiura o dată pe lună. Nu am crezut, dar am încercat – am venit prima dată, m-am făcut cu gel, mi-a plăcut cum arată şi, într-adevăr, timp de o lună rezistă fără nicio problemă. La o lună se face întreţinerea, dar în acest timp poţi să faci cu mâinile absolut orice. Şi există o mulţime de culori, de combinaţii şi picturi, niciodată nu se repetă forma.”

 
Siluete de domnişoare pe unghii
Specialiştii spun că în ultima vreme se cere foarte mult french-ul: „Este vorba de manichiura fran­ţuzească clasică, chiar şi pe alte cu­lori, nu doar cea pe culoarea albă. Sunt foarte cerute şi picturile pe care le facem cu acrilice, dar facem şi picturi cu gel. Cea mai ciudată cerinţă am primit-o de la o clientă care mi-a solicitat să-i pictez unghiile cu siluete de domnişoare, cu rochiţe, pălării”, specifică Raluca Căpinaru. Şi bărbaţii trec tot mai des pe la manichiură, pentru întreţinerea unghiilor, dar solicită şi aplicarea de nuanţe nude pentru protecţie şi luciu.

 
Frumuseţe prin lifting, fără bisturiu
Lia Ciontoş, reprezentanta clinicii Attitude, din Deva, spune că, în ultimii ani, tendinţa este de a aplica terapii neinvazive pentru înfru­mu­seţare. Asta şi în condiţiile în care s-a constatat că fetele devin mature mult mai repede şi, în comparaţie cu de­ceniile trecute, îmbătrânirea nu mai începe după 25, ci chiar după 20 de ani. Activitatea celulară scade, me­tabolismul încetineşte, nu se mai secretă aceeaşi cantitate de colagen şi elastină ca în tinereţe, aşa că ţesu­turile încep să fie afectate. „Folosim un brand franţuzesc, cu o experienţă de peste 50 de ani. Cea mai nouă tehnologie pe care o avem, Hi­dra­derm Celular Energy, permite infi­l­trarea unor ingredienţi foarte pro­fund, cu ajutorul ionizării dinamice. Se lucrează pe activare celulară şi tonifiere musculară şi se face un fel de lifting fără bisturiu, ceea ce doresc foarte multe cliente de-ale noastre. Se crează un fel de „shake” (n.r. tremur, zgâlţâire) cu acei ingredienţi speciali, care generează o activare, o „trezire” la nivelul celulelor”, explică Arabela Berindei, cosmeticiană la clinica At­titude. Hunedoreanca spune că, de-a lungul anilor, a testat asupra ei însăşi produsele cosmetice, aşa că, la vârsta de 45 de ani, se declară extrem de mulţumită de efectul rejuvenant (în­tineritor) al acestora.

 

Flapsuri pulsante pentru tinereţea chipului
O altă metodă de întinerire este aceea a flapsurilor pulsante moto­rizate, care oferă o stimulare multi­dimensională a pielii. Specialiştii spun că, astfel, pielea devine mai densă, mai hidratată, protejată îm­potriva ridurilor de expresie, iar producţia de colagen nou este inten­sificată. Tratamentul presupune cel puţin 2 şedinţe pe săptămână şi „promite” mai multă fermitate pentru piele, reducerea „pungilor” de sub ochi şi a cearcănelor, eliminarea to­xi­nelor şi închiderea porilor. Cos­meticiana clinicii Attitude, Arabela Berindei, adaugă că tratamentele amintite sunt destinate doamnelor, dar pot fi, şi sunt, folosite cu succes şi în cazul bărbaţilor, care devin din ce în ce mai interesaţi să îşi păstreze aspectul tânăr cât mai mult timp. Cu toate acestea, deocamdată, doar aproximativ cinci clienţi dintr-o sută sunt bărbaţi, în timp ce majoritatea covârşitoare este reprezentată de doamnele care doresc să îşi menţină sau să îşi recapete o înfăţişare tânără şi strălucitoare.
Potrivit specialistelor clinicii Attitude, un tratament de înfrumuseţare costă între 150 şi 300 de lei.

 

Preţuri
Un tratament de înfrumuseţare: 150 – 300 de lei
Tuns: 18 lei
Coafat complex plus machiaj: 300 – 400 de lei­

About Administrator