„Vânătorul de tatuaje” a ajuns la Deva

Celebrul antropolog Lars Krutak, cunoscut de la Discovery Channel drept vânătorul de tatuaje – tatoo hunter, a făcut acum prima sa vizită în Europa de Est.

Afişele au anunţat o conferinţă internaţională despre semnificaţia şi simbolistica tatuajului la triburile indigene şi în preistoria românească. În realitate, în sala muzeului din Deva, publicul a fost vrăjit atât de explicaţiile date de dr. Lars Krutak, dar şi de modestia şi personalitatea deschisă a cercetătorului care a de­venit consultant pentru cunoscutele canale TV National Geographic, Dis­covery Channel şi History Channel. Cercetătorul spune că tatuajele se schimbă constant şi au evoluat de-a lungul mileniilor. Astăzi, există numeroase stiluri şi devin parte din trend-ul zilei. „Cred că există atâtea semnificaţii, câte stiluri de tatuaje. Pielea ta poartă un tatuaj pentru propriul tău scop, fie că este de identificare, fie pentru a comemora un eveniment sau pe cineva drag, totul e artă. Este foarte dificil să oferi o definiţie generală a tatuajului, pentru că sunt atât de multe semnificaţii, cam câte stiluri de tatuare există”, spune dr. Lars Krutak. La conferinţa care a deschis „Noaptea Muzeelor”, mai bine de două ore s-a vorbit despre una dintre cele mai vechi forme de expresie culturală a ome­nirii, iar publicul nu s-a dat plecat din sală. Arheologul Roxana Stăncescu este „principala vinovată” pentru vizita la Deva a celui mai mare spe­cialist în antropologia tatuajului: „Lars Krutak lucrează la cel mai mare muzeu de antropologie din lume şi are propria emisiune, „Tatoo Hunter”, despre comunităţile indigene din lume şi semnificaţia tatuajelor. Era intrigat pentru că acest domeniu nu este acoperit deloc la noi în ţară – România era o mare pată albă pe harta cercetărilor.”
Poveşti scrise pe piele
Americanul Lars Krutak este cercetător asociat în departamentul de antropologie la Muzeul Naţional Smithsonian de Istorie a Naturii şi a petrecut ultimele două decenii studiind tatuajele şi semnificaţia lor. Cercetătorul a dovedit un interes special în conservarea tatuajelor realizate de către indigeni, tatuaje care dispar rapid peste tot în lume, în multe culturi. Lars Krutak spune că cea mai veche urmă de tatuaj uman a fost găsită pe corpul mumificat al unui om din neolitic, 5.300 de ani vechime, care a fost descoperit în Alpi, în 1991. Supranumit „Iceman”, el avea în total 61 de tatuaje. Erau linii scurte, aşezate în grupuri, pe spate şi glezne, patru linii pe tors, deasupra vezicii biliare, o cruce în spatele genunchiului drept şi două inele în jurul încheieturii mâinii stângi. „Interesant este faptul că aproximativ 80% din tatuajele lui „Iceman” se suprapun cu punctele clasice de acupunctură utilizate pentru a trata reumatismul, o afecţiune de care suferea. Alte tatuaje s-au dovedit a fi situate pe sau în apropierea meridianelor de acupunctură.” În atâţia ani de cercetare şi-a dat seama că tatuajele nu sunt deloc simple desene, ci adevărate poveşti „spuse” în piele. Prea puţine tatuajele tribale sunt doar ornamente: „Unele popoare indigene au primit tatuaje pentru a-şi spori aspectul fizic, dar această practică era mai degrabă o excepţie decât o regulă. Cele mai multe tatuaje desemnează de fapt o identificare tribală, sunt asociate cu realizările sociale ale persoanelor care le purtau sau funcţionau ca terapie medicamentoasă sau ca simboluri apotropaice, cele care resping răul sau forţele malefice. Pe scurt, eu văd marcarea corpului drept un fel de limbaj biografic”.

Comemorare. Cenuşa tatălui purtată în tatuaj
„Tatuajele sunt colectate aşa cum oameni colecţionează opere de artă. Unele au sens comemorativ: soţia mea are, într-un tatuaj, cenuşa tatălui ei amestecată în cerneala cu care a fost făcut. În acest fel, are un desen perfect executat, dar, în acelaşi timp, duce cu ea o părticică din el, oriunde s-ar duce” a povestit Lars Krutak.
Ştie pe pielea lui ce înseamnă tatuajul
Lars Krutak s-a născut pe 14 aprilie 1971 în Lincon, Nebraska, iar munca sa ca antropolog, fotograf şi scriitor este centrată pe cercetările sale despre tatuaje. Poartă chiar el câteva tatuaje, aşa că a ştiut să răspundă la întrebările despre du­rerea din timpul executării desenelor pe piele: „Pentru mine a meritat să suport durerea aplicării unui tatuaj. Cred că fiecare individ trebuie întrebat dacă acceptă durerea aceasta sau dacă este gata să plătească pentru un tatuaj pe care îl poartă pentru tot restul vieţii. Durerea este un termen relativ, pentru că, dacă eşti pe mâinile unui tatuator expert, cred că nu se simte prea multă durere. Ca să fiu sincer, am câteva tatuaje făcute prin metode tradiţionale. Am trăit o experienţă relaxantă, în special la tatuajul bătut: sunetul acela ritmat, pur şi simplu, m-a adormit. Şi, sincer, este mai puţin dureros decât în cazul maşinilor de tatuat moderne. Şi este mai puţin distructiv pentru celulele pielii. Aşa că eu găsesc metodele tradiţionale mai bune decât în cazul uneltelor moderne descoperite în ultima sută de ani”. Chiar dacă Lars Krutak recomandă vechile procedee, lumea tatuajului este una care a evoluat mult de-a lungul mileniilor şi este în permanentă schimbare. „Motivaţiile pentru a te tatua sunt la fel de variate ca şi oamenii care le-au purtat în ultimii 5.000 de ani. Tatuajele transmit o multitudine de informaţii despre cine suntem, de unde am venit, despre dorinţele şi temerile noastre şi despre ce aspirăm să fim”.
La finalul conferinţei, dr. Lars Krutak a răspuns întrebărilor venit din public şi a oferit autografe pe volumul lansat la Deva „The tat­tooing arts of tribal women”. A declarat că următoarea carte pe care pe va scrie se va numi „Ancient ink” (Cerneală străveche).

Ştiinţa românească nu s-a apropiat de tatuaje
Alături de dr. Lars Krutak au fost şi cercetătorii de la Muzeul din Deva. Marius Barbu este pasionat de ar­heologia experimentală, un concept nou pentru România: „Se încearcă recrearea unor aspecte care nu pot fi surprinse de arheologia clasică. Dacă ne referim strict la tatuaje este greu să surprinzi aşa ceva, pentru că nu se păstrează pielea, „obiectul muncii”. Prin experimente, încercăm să ne dăm seama cum se realizau uneltele de tatuaj şi cum anume erau folosite în preistorie. Am încercat vreo trei tehnici diferite să vedem care dă rezultate mai bune şi, înainte de asta, am creat uneltele pentru tatuaj, precum un stră­pun­gător din os – în el se pune lichidul cu care se tatuează şi, prin împusături succesive, culoarea e introdusă în piele. Am încercat şi să crestăm pielea cu lame de obsidian şi să punem pigmentul înăuntru.” Este un prim pas pentru cercetări, crede arheologul Roxana Stăncescu: „Acest domeniu al tatuajelor nu a fost cercetat ştiinţific în spaţiul românesc, deşi este clar că şi comunităţile de aici, în vechime, practicau această artă corporală. Nu departe de noi au fost descoperite nişte mumii care au fost tatuate şi care aparţin populaţiilor scitice, care sunt documentate şi pe teritoriul nostru. Este vorba despre oameni care au trăit în sec VI î.e.n., care practicau pe scară largă arta tatuajului. Este clar că şi sciţii din zona Transilvaniei îşi făceau tatuaje.
Pe statuetele antropomorfe de lut care reprezintă figurine umane există diverse tipuri de incizii încă din neolitic.
Aceste incizii urmează linia corpului şi nu pot fi confundate cu vestimentaţia. Lars Krutak a explicat ce înseamnă un tatuaj în această explozie a artei corporale la nivel mondial, dar şi la noi.
Filozofia tatuajului explică faptul că acesta este un marcaj pe viaţă, dar şi o poartă a sinelui către ceilalţi. Tatuajul în­frumuseţează, dar sunt teorii care spun că este o tentativă de indi­vidualizare în era globalizării.”