GIARDIOZA-LAMBLIAZA (I)

Dr. Radu CAROLLINA

Este o infecţie intestinală a omului şi a altor verte­bra­te, produsă de protozoarul fla­gelat Giardia. Este cel ami frec­vent parazit intestinal patogen al oamenilor, cu distribuţie ubicvitară (generală), inclu­zând atât zonele temperate cât şi pe cele tropicale. Giardioza poa­te evolua în focare izolate de boală sau în epi­de­mie. Pa­razitul invadează intestinul sub­ţire, unde se multiplică ra­pid, foarte activ. Odată cu înaintarea spre regiunile pos­terioare ale tubului diges­tiv, generează chisturi. Acestea re­prezintă stadiul transmisibil major, fiind şi o formă de re­zistenţă în mediul ex­te­rior. Infecţia umană şi la alte gazde animale se produce prin con­taminarea fecal-orală prin in­gestia chisturilor via­bile. Transmiterea prin apă, hrană şi cea zoonotică (de la animale) este la fel de importantă.
Există un număr limitat de agenţi cu acţiune giardicidă pentru tratamentul infecţiilor clinice. În regiunile endemice, prevenirea şi combaterea se realizează prin măsuri eficiente de igienă a alimentaţiei, mâi­nilor, educaţie sanitară.
ISTORIC – Parazitul a fost descris încă din 1681. Koch a reuşit să transmită infecţia simptomatică folosind vo­lun­tari umani, consecutiv in­gestiei de chisturi. Simptomele clinice ale giardiozei au fost raportate încă din 1920 şi doar recent s-a reuşit a se stabili semnificaţia infestării copi­lului mic, contaminat cu acest pa­razit intestinal. Deci, una dintre cauzele importante  de ab­domen dureros la copil în contextul unui sindrom diareic cronic, cu malabsorbţie şi de­ficit ponderal se datorează acestei patologii. Epidemio­lo­gia este complexă, trans­mi­terea încrucişată la om şi ani­male a determinat ca aceas­tă infecţie să fie con­siderată o zoonoză.

AGENTUL ETIOLOGIC
Giardia este înrudit cu alte flagelate medicale – Trichomo­nas, Leishmania, Trypanosoma.
Aproape toţi membrii sunt paraziţi ai tractului intestinal al vertebratelor (peste 50 de specii) şi nevertebra­telor.­ Me­canismele prin care Giardia îşi manifestă acţiune patogenă au fost mult timp necunoscute şi doar studii recente au elucidat aceste mecanisme. Parazitul se ataşează de mucoasa intes­ti­nului subţire şi determină atro­fierea vililor de la nivelul epi­teliului intestinal, ceea ce duce la sindrom de malabsorbţie, alterarea digestiei şi a creş­terii. Ca efect clinic există diaree şi încetinirea creş­terii. Infecţia simptomatică des­­crisă apare frecvent la per­soane cu deficit imunitar. Tro­fozoiţii se mul­tiplică activ în intestinul gaz­dei. Agresivitatea infestării depinde de tipul de giardia (există 5 specii iden­ti­ficate) şi de gradul de con­taminare. De asemenea, un rol important revine pH-ului in­tes­tinal şi mecanismelor locale de apă­rare (imunoglobuline A). În timpul evoluţiei infecţiei, chis­turile se localizează în regiunea posterioară a intes­tinului sub­ţire. Chisturile re­zistă până la 2 luni în mediu umed, la o temperatură adec­vată. Elibe­rarea chisturilor în intestin are loc după ingestie, la scurt timp după ce chistul a părăsit sto­macul. Prin fecale chisturile se elimină pe sol, de unde sunt preluate de om sau animale.
Gazdele. Giardia duodena­lis are o largă specificitate de gazdă (rozătoare, mamifere,  rep­­­tile) şi, nu în ultimul rând, omul.
Incubaţia – debutul simpto­melor coincide cu începerea excreţiei chisturilor. Perioada poate fi scurtă (la om) şi la animale, din a 3-a zi după in­fectare, până la 6 săptămâni. Se pare că sunt necesare puţine chisturi pentru a genera in­fec­ţia. Du­rata infecţiei este de la câteva zile la mai mult luni şi excreţia chisturilor este carac­teristic in­termitentă atât la om cât şi la animale.