Andreea JURCA
Femeile liberale din municipiul Deva s-au reunit sâmbătă, 27 mai, pentru a-și alege liderele. Până acum, Organizația Femeilor Liberale din Deva a fost condusă de Roxana Chișotă și Iulia Raicu.
În urma procedurii de vot, președinte al Organizației Femeilor Liberale Deva a fost aleasă Aurica Lăsconi, iar cele două locuri de prim-vicepreședinte au fost ocupate de Diana Alexe și Voichița Tebieș.
”Suntem o echipă de femei liberale puternice și toate trebuie să punem umărul să ridicăm PNL-ul acolo unde îi este locul”, a declarat Aurica Lăsconi.
La eveniment au luat parte şi senatorul Carmen Hărău, care este și președintele femeilor liberale din județ, Tiberiu Balint, președintele PNL Deva, precum și membrii biroului politic local al PNL Deva.
”Colegele mele, doamnele liberale din Deva, s-au hotărât să facă alegeri pentru un nou mandat. Este prima organizație din județ care ia o astfel de inițiativă. Ca președinte al doamnelor liberale din județ, nu am cum să nu particip și să salut faptul că suntem aici. Suntem active și disponibile să îmbunătățim viața românilor”, a declarat senatorul Hărău.
Evenimentul a avut loc în sala Liviu Oros a Centrului Cultural Drăgan Muntean.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.