Paradoxul ultimelor luni ale prizonierilor ruşi în Hunedoara: au trecut ca „o vacanţă”

Două scrisori rare confiscate de autorităţile române de la prizonierii sovietici din Valea Jiului arată cum se bucurau aceştia de traiul din cel mai mare lagăr care a funcţionat în judeţul Hunedoara, Lagărul 9 de la Vulcan, unde în anii celui De-al Doilea Război Mondial au fost ţinuţi captivi peste 3.000 de sovietici.

Arhivele judeţului Hunedoara păs­trează mărturii neobişnuite din viaţa prizonierilor sovietici în ultimele luni în care au fost deţinuţi în lagărele din Valea Jiului. Din primele zile ale anului 1944, când peste 3.000 de ostaşi sovietici se mai aflau în Lagărul 9 din Vulcan şi în sublagărele din oraşele miniere vecine, autorităţile române începuseră să se plângă de faptul că mulţi dintre prizonieri nu mai puteau fi stăpâniţi. Unii erau nefolositori în exploatările miniere, datorită lipsei de randament, iar conducerea minelor voia să scape de ei, trimiţându-i Lagărului 9 din Vulcan. „Aceşti prizonieri de prisos dorim să îi restituim cu respectarea formelor legale şi contractuale (preaviz de 10 zile) Lagărului de prizonieri Nr 9 Vulcan, de la care i-am primit. În primul rând voim să îi restituim pe toţi acei prizonieri pe care i-am constatat că s-au îm­prietenit cu lucrătorii noştri, au învăţat româneşte şi avem temeinice motive în a-i bănui că se dedau la propagandă şi instigaţii comuniste. Totodată ţinem să remarcăm că trebuie să ne declinăm orice răs­pundere pentru cele ce s-ar întâmpla ca urmare a menţinerii forţate a prizonierilor în exploatările noastre, ca: acte de sabotaj, instigaţii şi propagandă comunistă, com­ploturi, acte teroriste etc.”, informa Co­mandamentul Militar al Regiunii Mi­niere, într-o notă informativă.

Scrisorile interzise
În cel mai mare lagăr de prizonieri sovietici, cel de la Vulcan, traiul deţinuţilor era însă, pentru acea vreme, unul la care puţini dintre ei visau. Scrisorile confiscate de au­torităţi de la sovieticii cantonaţi în Aninoasa arătau cum camarazii lor din Vulcan îi invitau să facă tot posibilul să ajungă în Lagărul 9. În ianuarie 1944, Comandamentul Mi­litar al Societăţii Petroşani intrase în posesia a două astfel de epistole tri­mise de la Lagărul Nr. 9 din Vulcan.
„Din conţinutul lor rezultă că prizonierii înapoiaţi de noi Lagărului de Prizonieri Nr. 9 Vulcan, ca nedisciplinaţi, leneşi şi neutilizabili în serviciu, în loc de a avea drept sancţionare un regim mai sever şi o întreţinere mai slabă ca la sublagărele noastre, ei nu lucrează acolo nimic, au un regim şi o întreţinere foarte bună, ceea ce îi face pe prizonierii rămaşi în sublagărele noastre să facă tot po­sibilul să fie înapoiaţi Lagărului Nr. 9 Vulcan. Consecinţele tratamentului aplicat de Lagărul Nr. 9 Vulcan prizonierilor înapoiaţi vor fi că prizonierii rămaşi la lucru la ex­ploatările noastre, deşi ei au fost se­lecţionaţi, vor căuta să dea la lucru un randament cât mai slab şi prin acte de indisciplină şi lenevie să devină inu­tilizabili spre a fi înapoiaţi La­gărului Nr. 9 din Vulcan, unde fără a lucra nimic au un regim şi o hrană bună”, informa Comandamentul Mi­litar.

Cum au sărbătorit ruşii Crăciunul
Una dintre scrisori a fost trimisă de un ostaş sovietic din Vulcan, în 8 ianuarie 1944, prietenilor săi din Aninoasa, pe care acesta îi îndemna să vină în vizită. „Salut din Vulcan, Sănătate dragi prieteni (tovarăşi) Patratie şi Sereja şi toţi ceilalţi. Am primit de la dumneavoastră scri­soarea pentru care vă foarte mul­ţumesc, dar mi-e tare dor de voi că n-aţi venit aici şi nici nu ştiu când veţi veni. Nouă ne este dor de voi. Nu trăim rău, 750 de grame de pâine, deseori avem şi felul II, supa e mai bună ca la Aninoasa, dimineaţa primim cafea, brânză sau marmeladă. Crăciunul l-am petrecut bine, ne-au dat câte o cană de vin şi de Anul Nou tot vin ne-au dat şi supă şi felul doi foarte bun. Nu lucrăm, trăim bine şi vă rugăm să veniţi la noi. Dacă este posibil, trimiteţi tutun, cer Petea, Vanea şi ei. Sereja, dacă o să fie ceva de acasă pentru Vanea trimite-o în Vulcan. Până una alta, la revedere cu salut, Drujinski P.I. Salut ligmarul de la Ştefan dă un pachet tutun”, scria prizonierul.

 
Pâine, vin şi carne de porc
O alta, de un alt prizonier din Vulcan, oferea detalii asemănătoare. „Scrisoare de la Stoianov Vasile, Scrisoare către fratele meu Sereja. Sănătate Sereja şi Patratii. Vă dau mâna mea dreaptă şi vă sărut cu drag. Sereja mi-e foarte dor de tine. Dacă poţi să scapi de acolo, scapă. Aici e foarte bine. Să nu-ţi fie frică de nimic. Crăciunul l-am petrecut bine. Ne-au dat vin şi felul I şi felul II au fost carne de porc. Tot aşa şi Anul Nou, vin, felul I şi felul II. Sereja te rog să vii cât mai repede la noi şi la fel şi Ivan Semenovici, vă rog mai repede şi să nu vă fie frică de nimic. Sereja, Vanea, Patratii vă rog scumpii mei fraţi să nu vă supăraţi pe mine. Vă salut Sereja, Vanea şi Patratii. Vă rog dacă aveţi tutun trimiteţi prin prizonieri. Cu asta la revedere Sereja, Vanea şi Pa­tratii, complimente de la Petea şi Leonea şi de la toţi camarazii noştri. Complimente de la Cuircan şi de la Alioşin şi de la Şura. Cu asta la re­vedere şi vă aşteptăm”, se arată în ra­poartele Lagărului de Prizonieri din Valea Jiului, păstrate la Arhivele Ju­deţului Hunedoara.

 
Muncitorul român 16 ore de şut, prizonierul rus 8 ore
În lunile următoare, Coman­dan­tul Militar al Societăţii Pe­troşani continua să raporteze despre viaţa prizonierilor rămaşi în Valea Jiului, semnalând numeroasele incidente şi acte de indisciplină petrecute în la­găre. „Muncitorul român este obli­gat să presteze, în caz de necesitate, lucru de 10 – 16 ore pe zi. Sunt cazuri des­tul de dese în care muncitorul român prestează 12 şi 16 ore de lucru pe zi. Deci şi prizonierii sovietici ar trebui să presteze mai mult de opt ore pe zi. Crede că nu se poate intenţiona ca lucrătorul român să fie pus în inferioritate faţă de prizonierul rus, prin aplicarea unui regim de lucru mai avantajos pentru prizonier”, arăta un raport al Co­mandamentului către Lagărul nr. 9. La 23 august 1944, ziua în care România devenise aliata URSS în Al Doilea Război Mondial, 3.000 de prizonieri sovietici încă se mai aflau în Valea Jiului. Autorităţile nu mai aveau dreptul să îi oblige să mun­cească, dar trebuiau ca pentru săp­tămânile următoare, cât au mai rămas în zonă, să le asigure hrana şi cazarea, precum şi plăţile pentru munca de­pusă. Românii au trebuit, de ase­me­nea, să deconteze actele de răz­bunare ale unora dintre foştii de­ţinuţi lăsaţi liberi.
„Luând contact cu ostaşii sovietici înarmaţi, foştii pri­zonieri merg pe la întreprinderile unde au lucrat spre a-i teroriza pe foştii con­ducători ai în­treprinderilor şi pen­tru a-i jefui”, informa Legiunea de Jan­darmi Hu­nedoara, în 30 sep­tembrie 1944.