Lidia Dobrei, doctoriţa “egoistă”, face cel puţin o faptă bună pe zi

Articolul a fost vizualizat de 3,193 ori

O doctoriţă dintr-un mic oraş hunedorean pare dependentă de ideea de a face măcar o faptă bună în fiecare zi. Pare că suferă de o formă rară de egoism: dacă nu ajută pe cineva cu ceva, nu se simte bine, pur şi simplu. Vrea ca seara să se simtă împăcată. Tocmai de aceea, ziua mai pune la cale câte-o acţiune umanitară, mai hrăneşte câte un copil nevoiaş, se mai luptă cu autorităţile statului ca să poată face rost de cantităţi mari de medicamente pentru câteva spitale din judeţ. 

Medicul Lidia Dobrei spune că nu oboseşte uşor, iar singurul său energizant este rugăciunea pe care o spune în fiecare dimineaţă

Prin mâinile ei au trecut sute de tone de medicamente şi alimente. Le-a distribuit şi le distribuie în judeţul Hunedoara şi nu numai, acolo unde ştie că e mai mare nevoie de ele. Se numeşte Lidia Dobrei, este medic radiolog, dar spune că, înainte de toate, vrea să fie un simplu om, aşa cum a vrut Dumnezeu să lase omul pe Pământ. Trăieşte în Călan, un orăşel din judeţul Hunedoara pe care nu vrea nicicum să-l părăsească. Acum lucrează ca medic la Haţeg, pentru că mica policlinică din Călan s-a închis. Când termină serviciul mai trece pe la sediul asociaţiei non-profit pe care a înfiinţat-o cu mai bine de 20 de ani în urmă şi prin intermediul căreia a reuşit să ajute mii de oameni. În această perioadă este prinsă cu organizarea unui transport de ajutoare destinat localităţilor de pe Clisura Dunării.

„Încercăm să nu mergem unde merge toată lumea. Sunt şi alte zone năpăstuite în ţară care, dintr-un motiv sau altul, nu ajung în atenţia opiniei publice”, explică doctoriţa care, în oraşul ei, este cunoscută de oameni drept persoana care-i poate ajuta să rezolve orice problemă legată de medicamente. Aproape că e o regulă în Călan: dacă nu găseşti medicamentele de care ai nevoie, sau nu ai bani de ele, apelezi la asociaţia Lidiei Dobrei. De aici le poţi primi gratis. „Este vorba despre medicamente aflate în termen de valabilitate, pe care le primim de la diferite organizaţii din străinătate, în special de la Christian Aid Ministries. Înainte le distribuiam direct, acum le distribuim cu prioritate spitalelor din Hunedoara, Haţeg, Petroşani şi Vulcan”, explică „frau Lidia”, cum îi spun unii localnici, pentru că provine dintr-o familie de nemţi.

Pacheţelele care salvau vieţi

„Totul a început prin 1985, când m-am trezit că, periodic, primesc câte un pachet de un kilogram şi ceva în care erau aşa: 1000 de tablete de Penicilina V, 1000 de Aspirină, un pacheţel de vitamina C, 1000 de tablete de Persantin, un pacheţel de Esenţiale, unul de Rovacol şi unul de Rovatinex, plus câteva cutii cu vitamine.
Ne-au ajutat foarte mult acele pacheţele despre care ştiam doar că veneau din Germania, atât. Drămuiam fiecare pastilă, lucrasem mult şi pe pediatrie şi cunoşteam mai toate situaţiile speciale. Fiecare pastiluţă era contabilizată, iar de ajutor beneficiau, când aveau nevoie, şi «tovarăşii» şi pacienţii. Acele pacheţele au salvat multe vieţi, pe vremea lui Ceauşescu”, povesteşte doctoriţa.

După ‘90 Lidia Dobrei devenise un personaj atât de iubit în Călan încât nu ar fi trebuit decât să spună un simplu „Da” şi ar fi ajuns primar. A refuzat însă, pentru că a vrut să rămână la lucrurile la care se pricepe: medicină şi acţiuni umanitare.
O scenă din copilărie

Pe când avea doar 6 ani, Lidia Dobrei a asistat la o scenă care nu-i dă pace nici acum. Acel eveniment este şi acum resortul care o împinge înainte în demersurile sale umanitare. „Era prin 1960. La noi în sat venise un secretar de partid. Noi, copiii, curioşi, ne-am adunat să-l vedem. Fetiţa mânca nişte bomboane din lapte. Le ţinea un pic în gură după care le arunca în ţărâna de pe drum şi se amuza pe seama copiilor care se aruncau să caute bomboana, o luau din ţărână şi o băgau aşa în gură. M-a şocat acea scenă. I-am spus tatălui meu, iar el mi-a zis să nu spun, pe moment, nimănui, iar când voi fi mare şi voi vedea nişte sărmani uitându-se în gura bogaţilor să-mi aduc aminte de acel moment, iar eu să fiu om cu ei”. Nu a durat mult şi a şi apărut primul gest generos al Lidiei Dobrei: şi-a donat hăinuţa groasă unei fete dintr-un sat apropiat despre care auzise că rămăsese fără părinţi.

Nu se-ncrede în cerşetori

Şocuri de acest fel au mai tot apărut, ultimul chiar în vara anului trecut când apartamentul familiei Dobrei a fost călcat de nişte hoţi îndrumaţi de un tânăr fără adăpost, căruia frau Lidia îi pregătea în fiecare sâmbătă o plasă cu mâncare: „Nu ştiu ce şi-or fi închipuit. Poate credeau că la mine în casă e sediu de bancă, habar nu am”. O altă scenă însă o face pe Lidia Dobrei să nu aibă încredere în cerşetori: a văzut cu ochii ei cum o vecină bătrână şi săracă a fost lovită în cap cu pâinea pe care i-o oferise unui cerşetor, iar acesta i-a ţipat bătrânei „Eu ţi-am cerut bani, nu pâine”.

„Mă feresc să ajut cerşetorii, pentru că sub acea voce plângăreaţă de multe ori se ascund suflete rele. Este o mafie a cerşetorilor care încă nu a fost desfiinţată de autorităţi. Omul flămând, nevoiaş, nu-ţi cere, te priveşte, iar din privirea lui îţi dai seama de ce are nevoie”, explică doctoriţa după care se scuză. Timpul ei pentru interviuri a expirat. Are de terminat treaba la spital şi de pus la punct detaliile pentru următorul transport umanitar.

Lidia Dobrei, în câteva citate:

  • despre o altă amintire dureroasă: “Am mers într-o casă unde erau 10 copii, pentru imunizarea micuţilor. Când am intrat am avut un şoc. Stăteau jos, pe o saltea care nu văzuse apa niciodată. Pe masa lor era un borcan de trei litri de apă, coji adunate de la un container şi un cuţit. Atât am găsit în casa aia. Prima oară am avut o criză de revoltă pentru că am spus, pe copii deshidrataţi nemâncaţi ce să introduci? Aveau pliuri de deshidratare, iar la picioare aveau edeme de inaniţie. Am refuzat să le fac acele vaccinuri, m-am dus acasă, am pregătit mâncare şi le-am dus. Ne-a fost frică să le dăm cât voiau să mănânce. A trebuit să-i supraveghem cu asistenţii medicali. Apoi am început să tratăm tot felul de infecţii… erau plini de bube, nespălaţi şi nemâncaţi. Aveau o mamă inconştientă. Vitaminele şi acea penicilină ne-au ajutat să-i scoatem din boală. Azi sunt băieţi frumoşi şi fete frumoase”.
  • despre puterea de a continua: “Dacă eşti un om realist nu poţi obosi. Privind în jurul tău, atunci când eşti ancorat în realitate, vezi numărul de şomeri, numărul de beneficiari de ajutoare sociale, vezi copii, ştii familiile, oraşele mici, te gândeşti că ţie-ţi vine un salar… dar cel care nu aşteaptă nimic… te poţi culca liniştit? Orice lucru pe care l-am făcut, n-am privit nici în stânga, nici în dreapta, doar în sus la Dumnezeu. Oamenii pot să te facă în fel şi chip, când eşti corect în faţa lui Dumnezeu. Dacă eşti realist, nimic nu-ţi aparţine. Omul de rău se întreabă de ce faci bine. Omul de bine se întreabă de ce faci atât de puţin bine”.
  • despre durere: “Cine a mai văzut atâtea lacrimi câte în România? Fiecare laborator poate să determine compoziţia lacrimii, dar nu există un etalon al durerii care o declanşează”.
  • despre politică: “Eu nu prea sunt de politică, pentru că, după mine, politica nu poate fi corectă decât atunci când are o bază socială. Dacă nu ai o societate sănătoasă şi o bază socială, pe ce te sprijini? Apoi, nu suport jignirile în limbajul politic. Niciun partid nu-i perfect şi nu deţine adevărul absolut. Fiecare om are o anumită concentraţie de lipsuri. Jignirile mă deranjează extraordinar. Aş dori să fim oameni, în adevăratul sens al cuvântului şi nu piramide sociale. Aş dori să înţeleagă toţi că funcţiile sunt trecătoare, că rămâne demnitatea de om şi ceea ce faci ca om”.
Tags: ,

About Ciprian Iancu