Colţul cultural: Viaţa de artist… un blestem

Pe Ion Bobeică l-am cunoscut în biroul domnului MC Ranin, la Teatrul de Artă din Deva, unde discutam despre un proiect din care vom face parte în acest an la Sibiu. Scenograf la Teatrul de Stat Reşiţa, Ion Bobeică venise la regizorul Ranin să afle mai multe despre teatrul de proiect de la Deva. 

Ion Bobeică

Asistând la discuţie, am aflat că seara, pe simezele de la galeria “Forma”, vom putea admira lucrările de pictură şi grafică a pictorului acum Ion Bobeică. Aşa că la ora fixată am intrat în galerie. Am fost surprins să văd lucrări descifrabile, realizate prin apropierea de structuri create cu o cromatică vie, subliniate de elemente întâlnite în diferite situaţii, totul finalizat printr-o manieră personală matură, definitivată.

Corneliu Antim, critic de artă din Bucureşti, a spus nu demult că maniera de lucru a pictorului Ion Bobeică se află între cubism, expresionism şi impresionism, curente de la începutul secolului XX. Câte ceva din fiecare, dar într-o manieră personală, completează artistul. Ca scenograf a realizat peste o sută de spectacole cu piese din repertoriul clasic şi modern, românesc şi universal, aşa că este firesc să găsim între lucrările sale teme din lumea teatrului.

Lumea ca teatru, sau după cum spunea Shakespeare, teatrul este o lume şi lumea un teatru, face parte din modul de exprimare a pictorului, excelând la tablourile în care găsim o înmormântare cu trimiteri în tadiţionalismul ruralului, obiceiuri păstrate şi transmise din generaţie în generaţie, sau la jucătorii de cărţi, striviţi de imaginea lui Isus Cristos, ca nişte păcătoşi ce încă mai pot fi recuperaţi.

A fi artist e un blestem, spune pictorul Ion Bobeică, frământările, nopţile fără somn, lumea ireală pe care şi-o imaginează, căutarea modului personal de exprimare, consumând fragila energie prin încercări epuizante. Temele artistului sunt lumea ca teatru, pastorale, peisajul şi portretul. Fiind scenograf, a lucrat mult la compoziţie, studiind liniile, cromatica, structurile.

Ca elemente introductive găsim în majoritatea lucrărilor pete aurii, care reprezintă luna şi linii tuşate care reprezintă melcul, ce simbolizează un model de arhitectură demnă de aplicat. Aceste elemente apar fără să le urmărescă, le realizează inconştient. Criticul de artă Călin Chincea spunea despre Ion Bobeică „stilul artistului este inconfundabil, rezultat din contradicţia dintre rigurozitatea liniei şi culoare. O linie sigură, virilă ce deformează, subiectivează ironic contururile. Deşi aparţine lumii teatrale, pictura sa nu este marcată de teatralitate. Formele aparent dizgraţioase relevă o sentimentalitate ironică. Efectul portretelor sale este unul autoironic, aparent frivol, însă plin de căldură umană. Vivacitatea ironică şi armoniile muzicale discrete ale culorii reiterează structura contradictorie a lui Toulouse-Lautrec. O lume care cheamă cu oarecare violenţă către sărbătoare şi carnavalesc. Există o apologie a culorii, o victorie a seninului. După ce s-a manifestat cu desăvârşire ca scenograf, Ion Bobeică ne oferă cu gravitate faţetele unei picturalităţi de originalitate irepresivă.” Artistul este şi organizator de evenimente, fiind preşedinte al filialei U.A.P din Reşiţa. Pe lângă cele 13 expoziţii personale, a participat la numeroase expoziţii de grup şi colective în ţară şi în Ungaria, Iugoslavia, Republica Moldova, Franţa, Germania, Bulgaria, Serbia. Are lucrări în colecţii particulare şi de stat în România, Franţa, Germania, Israel, S.U.A, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova. Acestea mă fac să cred că ideea prin care aflăm că viaţa de artist e un blestem este în cazul lui Ion Bobeică o alintare, el fiind condamnat să rămână în memoria iubitorilor de artă vizuală, un maestru.