Femeile celebre ale Hunedoarei

Prima femeie arheolog a ţării, castelane frumoase şi puternice, sportive care au făcut istorie – toate sunt hunedorence care au devenit vestite în ţară şi în lume. Nu au făcut averi fabuloase, dar s-au impus prin muncă în rândul celebrităţilor. Multe dintre ele sunt pioniere în multe domenii rezervate până atunci bărbaţilor. 

Daniela Silivaş şi Zsófia Torma, două femei care au trăit în epoci total diferite, au activat în domenii total diferite, dar au avut rezultate asemănătoare în ceea ce priveşte prestigiul profesional

Istoria judeţului ascunde femei extraordinare, despre care acum se vorbeşte rar şi puţini le cunosc numele şi de ce ar trebui să ne mândrim cu ele. Un bun exemplu este Zsófia Torma, unanim considerată drept prima femeie arheolog din ţară, fondatoare a Muzeului de Istorie a Transilvaniei şi celebră în lume pentru cercetările ei. A fost prima femeie care a primit titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. Ajunsă doctor în istorie, Zsófia Torma s-a născut în anul 1832. În 1861, Zsófia Torma părăseşte locuinţa părintească din judeţul Bistriţa-Năsăud şi se mută la sora sa din Peştişu Mic, pentru ca apoi să se stabilească definitiv la Orăştie, localitate unde în acele vremuri exista un mare interes pentru trecutul istoric. Tânăra este sfătuită de către secretarul general al Congresului Internaţional de Arheologie Preistorică şi Antropologie, Flóris Rómer, să investigheze siturile preistorice din zonă, pentru a prezenta rezultatele la cel de-al VIII-lea Congres de la Budapesta.

În 1880, devine unul dintre membrii fondatori ai Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara, pentru ca, în august, să participe la a XI-a întâlnire a Societăţii Germane de Antropologie, de la Berlin, unde duce o colecţie valoroasă de obiecte preistorice găsite la Turdaş. Între cei 470 de participanţi sunt cercetători renumiţi, printre care şi celebrul Schliemann, descoperitorul Troiei, care s-a arătat impresionat de descoperirile de la Turdaş. Cei doi se sfătuiesc şi ajung la concluzia că populaţiile neolitice descoperiseră scrierea şi îşi propun descifrarea acesteia. Zsófia Torma propune chiar începerea săpăturilor la Sarmizegetusa, în speranţa că decriptarea scrierii dacice ar putea ajuta la citirea inscripţiilor din Troia. O parte din rapoartele sale arheologice, cuprinse în patru volume, sunt încă nevalorificate, dar în 1882 publică mai multe studii sub titlul “Despre istoria străveche a cetăţii Hunedoarei”. Femeia, arheolog autodidact, pătrunsese în urma muncii sale în lumea bună a arheologiei mondiale, pe care a impresionat-o datorită intuiţiei sale şi a teorei potrivit căreia vestigiile civilizaţiei de tip Turdaş, cu civilizaţia sumeriană şi troiană provin din aceeaşi sursă primordială. Se stinge din viaţă la 14 noiembrie 1899, la Orăştie, în urma unui stop cardiac. I se spune Ioana d’Arc a arheologiei transilvănene.

Soţia marelui Ioan (Iancu) de Hunedoara

Viaţa puternică din jurul Castelului de la Hunedoara şi a Cetăţii Deva a adus aici femei puternice care şi-au legat numele de aceste locuri. Este vorba de contesa Elisabeta Szilágyi, născută în 1410 într-o renumită familie maghiară, familia Szilágyi de Horogszeg. Era fiica căpitanului Lásló Szilágyi de Horogszeg al cetăţii de la Bradics. Devine soţia lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, cu care are doi copii, Ladislau Huniade şi Matia, cunoscut şi ca Matei Corvin, care, între 1458 şi 1490, a condus regatul şi este considerat unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. După moartea lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, nobilii maghiari pun mâna pe putere şi încearcă să reducă influenţa familiei Hunyadi, convingându-l pe tânărul rege Ladislau Postumul să ordone decapitarea lui Ladislau, fiul cel mare al lui Ioan de Hunedoara, iar pe copilul Matia să-l arunce în închisoare. Elisabeta Szilágyi, văduva lui Ioan de Hunedoara, organizează armatele rămase fidele, cu care învinge oastea nobilimii, pune capăt războiului civil şi îşi vede fiul înscăunat ca rege la 18 ani. Numele său este legat însă şi de legendele Castelului de la Hunedoara, precum cea a balustradei neterminate din capela castelului. Se pare că niciun meşter pietrar nu a vrut să mai lucreze la castel pentru că, după moartea lui Ioan de Hunedoara, soţia sa preia controlul lucrărilor la castel. Extrem de pretenţioasă, se înfurie pe meşterul care se ocupa de decorarea parapetului balconului capelei, ameninţându-l cu moartea şi determinându-l să fugă. Numele ei apare şi în celebra legendă a fântânii castelului. După moartea soţului, Elisabeta Szilágyi condamnă la moarte prizionierii turci cărora Ioan de Hunedoara le promisese eliberarea dacă găsesc apă. Atunci, turcii ar fi scris “Apă ai, suflet n-ai”.

Frumoasa domniţă a Devei

Multe doamne şi domniţe şi-au legat numele şi de Cetatea Devei sau a Palatului Magna Curia, dar cea mai pitorească figură este cea a contesei Maria Széchy, cunoscută în istorie şi literatură şi ca „Venus din Murány”. Maria Széchy a fost căsătorită de trei ori. Asupra primei căsnicii, istoricii au dubii: unii susţin că s-ar fi căsătorit prima dată în anul 1627 cu contele Bethlen István, nepotul lui Bethlen Gabriel, în timp ce alţii susţin că ar fi fost vorba de fratele acestuia, Ştefan, zis „micul principe”. Astfel, ajunge preafrumoasa fată de 18 ani, Maria Széchy, stăpână peste cetatea şi domeniul Devei. Rămasă văduvă, se căsătoreşte a doua oară în 1634 cu Kun Istvan din Rozsály, nobil de rând şi prefect în Satu Mare şi se mută la moşia acestuia. După trei ani şi numeroase dispute, Maria îşi părăseşte soţul şi fuge călare la Deva.

Înfuriat de refuzul frumoasei soţii, care nici nu vroia să audă de o întoarcere la moşia din Satu Mare, nobilul, împreună cu o ceată de călăreţi, atacă Magna Curia într-o noapte de februarie. Cu atacatorii la poartă, curajoasa femeie sare pe fereastră şi, însoţită de personalul devotat, fuge în cetate de unde îndreaptă tunurile şi puştile împotriva oştirii soţului său. Răspunsul dur al acesteia îi pune pe fugă pe atacatori, care se retrag. Rămasă singură, contesa duce o viaţă uşoară, este veşnic înconjurată de cavaleri şi se pare că petrecerile date la Magna Curia erau vestite. Este descrisă ca o fire romantică şi plină de viaţă, căreia îi plăceau petrecerile şi care sfida normele vremii: umbla călare înarmată cu două pistoale şi însoţită de bărbaţi. Din cauza vieţii uşuratice, Maria Széchy nu mai este invitată la balurile curţii princiare de la Alba Iulia, în schimb organizează la Deva petreceri care rivalizează cu ele. A treia oară s-a căsătorit în anul 1644, cu contele Ferenc Wesselényi, căpitanul cetăţii Fülek, aflat de partea Habsburgilor, deşi familia Széchy fusese fidelă principilor transilvăneni. Poetul maghiar Gyöngyösi István descrie acest eveniment în epopeea clasică barocă „Venus din Murány vorbeşte cu Mars”. Dar preafrumoasa femeie nu îşi leagă numele doar de aventuri, ci şi de… ardeii iuţi. Istoricii maghiari cred că Maria Széchy introduce şi naturalizează primele exemplare în zonă. Vestita plantă, cu rodul de culoare roşie şi cu o aromă unică, a devenit o parte semnificativă a gastronomiei maghiare, nelipsită din celebra paprika.

Regina munţilor

Judeţul îşi leagă însă numele şi de alte femei celebre. Una dintre ele este Maria-Magdalena Hamz, poreclită “Regina munţilor”. Nu a fost nicicând o frumuseţe, ci o femeie bărbătoasă, foarte puternică şi curajoasă, care putea ridica şi transporta singură greutăţi impresionante, străbătea distanţe mari fără oprire, urca uşor stâncile şi schia cu măiestrie. A fost o vreme, în anii 30-40, cabanieră la Cabana Pietrele din Retezat. Cei care au cunoscut-o spun că avea mereu asupra ei puşca de vânătoare şi undiţa de pescuit şi de foarte multe ori a condus în zonă vânători străini şi autohtoni la vânătoare de urşi, capre negre sau cerbi. Paznicii de vânătoare spun că era în stare să împuşte capra neagră cu carabina de la 500 de metri, fără lunetă. Maria-Magdalena s-a născut în 12 iunie 1894, la Câmpu lui Neag. La 16 ani, cunoştea munţii mai bine decât ciobanii şi în timpul primul război mondial a condus un detaşament al generalului Dragalina în spatele liniilor inamice, motiv pentru care, în 1919, Maria-Magdalena a primit decoraţia “Virtutea Militară”, moment din care a purtat-o mereu prinsă la piept.

A murit în 7 octombrie 1955, în spitalul din Lupeni. Celebră este însă şi Sofia Pop, “mama Densuşienilor”, ilustrarea zicalei potrivit căreia fiecare bărbat puternic trebuie să aibă alături o femeie pe măsură. Ei bine, Sofia Pop (1809-1882) şi-a sprijinit nu doar soţul, preotul Vizantie Pop din Densuş, dar şi copiii, pe care îi ajută să devină unii dintre cei mai vestiţi cărturari plecaţi în lume din judeţ: Nicolae, Aron şi Beniamin Densuşianu. Sofia Pop ajunge vestită şi în presa vremii, care i-a dat numele “Mama Densuşianilor” şi este descrisă ca o martiră a suferinţei româneşti.

Sportivele

Multe dintre sportivele judeţului au ajuns campioane mondiale. Deva, în special, a trimis către podium toate legendele gimnasticii româneşti, de la Nadia până la generaţia actuală de fetiţe. Dintre ele, se remarcă, într-un fel, Daniela Silivaş, care s-a născut la 9 mai 1972 la Deva şi s-a antrenat tot aici. Gimnastica a făcut-o celebră. Daniela Silivaş are în palmares şase medalii – trei de aur, două de argint şi una de bronz – câştigate la Jocurile Olimpice de la Seul din 1988. O altă sportivă celebră a judeţului este Marieta Ilcu, multiplă campioană naţională, internaţională şi olimpică la săritura în lungime, medaliată cu argint la Sevilla. Atletă de renume, a obţinut pentru România 10 medalii la Campionatele Europene şi Mondiale.

Tot celebră este şi Maria Cioncan, născută în 19 iunie 1977, într-un sat din Bistriţa Năsăud. Începe să practice atletismul în 1991, cu acelaşi antrenor care o pregătea pe Gabriela Szabo. În 1996, s-a transferat la Clubul Sportiv Siderurgica Hunedoara, unde se antrenează cu Profesorul Ştefan Beregszaszi. Obţinuse numeroase premii, iar, la 22 de ani, i se acordă titlul de „Maestră a Sportului”. La Olimpiada de la Atena, Maria Cioncan a câştigat medalia de bronz la proba de 1500 metri feminin. A murit în Bulgaria, la 21 ianuarie 2007, într-un accident de maşină. Se întorcea de la un stagiu de pregătire.