Colţul cultural: 40-46, sau vitalitatea culturală a oraşelor

Încă un exemplu că în România ne facem că “ne facem”. Vin unii şi stabilesc un clasament al vitalităţii culturale în oraşele cu peste 50 000 locuitori şi aflăm că Deva şi Hunedoara se află pe locurile 40, respectiv 46 din tot atâtea… Greu de stabilit o clasificare corectă ţinând cont de metodologia folosită. Să fim bine înţeleşi, nu metodologia este de vină, ci ţara în care a fost aplicată şi Centrul de cercetare şi consultanţă în domeniul Culturii, care a realizat studiul. 

Să încercăm să aflăm câte ceva despre metodologie. Acest studiu reprezintă cea de-a treia ediţie a cercetării privind vitalitatea culturală a oraşelor din România. Pornind de la modelul metodologic stabilit de Institutul Urban din Washington (The Urban Institute Washington), studiul a urmărit aprecierea gradului de vitalitate culturală a oraşelor din România şi diferenţierea acestora pe baza unei serii de indicatori: infrastuctură, resurse umane, buget public, activităţi culturale, industrii creative, organizaţii non- profit. Studiile similare realizate în alte ţări utilizează o gamă largă de indicatori statistici, graţie unei bune productivităţi a serviciilor statistice. Mai mult, o serie de cercetări sociologice şi de urbanism conceptualizează problematica vitalitaţii oraşelor într-un sens mai larg. Richard Florida, teoretician urban, pune accentul în analizarea vitalităţii unui oraş pe variabila socială şi anume clasa creativă, care determină formarea unui mediu deschis, dinamic şi profesional şi care se dovedeşte a fi un adevărat magnet pentru atragerea a şi mai multor persoane creative şi totodată a investiţiilor.

Studiu făcut pe genunchi

În cazul nostru, exactitatea informaţiilor a fost virusată de amatorismul instituţiilor de stat din România, de sursele de unde provin informaţiile, de lipsa unor informaţii şi, cred, şi de faptul că realizatorii studiului nu se pricep la cultură. Se pricep la statistică. Sistemul pus la cale de Richard Florida este logic, dar, după cum am văzut în ultimii douăzeci şi doi de ani, regulile sau regulamentele aplicate în ţări dezvoltate nu se pot adapta la noi, pentru că deocamdată suntem altfel. Dacă despre infrastructură putem afla date uşor, la resurse umane lucrurile se încurcă. Cei care au făcut clasamentul au apelat doar la instituţiile publice, informaţiile despre activităţile realizate prin iniţiativă privată nefiind luate în seamă. Şi acest lucru se întâmplă în multe oraşe, ştiind foarte bine că unele direcţii judeţene de cultură nu mai au decât rol electoral. Într-o perioadă în care proiectele culturale private sau realizate de ONG-uri sunt din ce în ce mai prezente şi mai realizabile, cel puţin în oraşele pe care le cunosc, informaţiile despre ele lipsesc.

Reacţia aceasta o am pentru că Deva şi Hunedoara se află la coada clasamentului, de multe ori chiar eu afirmând că, din păcate, în zona noastră lipsesc instituţiile de cultură profesioniste. Mai trebuie spus că acest clasament a fost realizat pentru anul 2010, când Teatrul de Artă din Deva nu funcţiona şi în acest caz un număr destul de mare de spectatori nu a fost înregistrat. De asemenea, nu apare nicăieri numărul de turişti care vizitează cetatea din Deva, cu toate că se pot afla informaţii după numărul de bilete vândute la telecabină. Nu sunt luate în seamă festivalurile culturale realizate, unele cu ajutorul administraţiilor locale, altele prin finanţare privată, sau multe ONG-uri şi activitatea lor. Când se vorbeşte despre bugetul public alocat activităţilor culturale e clar că aici se raportează la gramadă, finanţarea la manifestările de divertisment gen “Zilele oraşului” amestecându-se cu finanţările foarte mici acordate evenimentelor culturale serioase. Se ştie că, în general, administraţiile locale finanţează manifestările unde se adună mulţi oameni, nu evenimentele la care participă câteva sute. Nu sunt surprins să găsesc pe primele zece locuri oraşele Cluj-Napoca, Sibiu, Timişoara, Târgu-Mureş, dar aflu cu mirare că tot pe aici se clasează Alba-Iulia, Bistriţa, Târgovişte, sau Sfântu-Gheorghe, în defavoarea centrelor culturale cum ar fi municipiile Iaşi, Braşov, Craiova, Arad.

Surse de informare

Dar pentru a afla mai exact şi pentru a vă face o părere exactă depre sursa datelor după care a fost realizat clasamentul, vă invit să citiţi mai departe de unde au fost luate.
a. Date statistice ale Ministerului Finanţelor Publice privind bugetele locale (venituri şi cheltuieli locale la finele anului 2009), furnizate la cererea CCCDC (Centrul de Cercetări şi Consultanţă în Domeniul Culturii).
b. Date statistice furnizate, la cerere, de Institutul Naţional de Statistică.
c. Date statistice furnizate, la cerere, de Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere şi Arte “Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea de Arte şi Design Cluj-Napoca, Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi, Universitatea de Arte “Vatra” Baia Mare, Universitatea de Arte din Târgu Mureş, Universitatea “Valahia” Târgovişte, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea din Oradea, Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi, Universitatea “Ovidius”Constanţa.
d. Lista de firme Borg Design (date extinse pentru fiecare companie din România, selective pe frmele din “industria creativă”).
e. Baza de date ONG realizată de CENTRAS (Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale) (date pentru fecare organizaţie non-proft din România, selective pe categoria “ONG-uri culturale, de artă şi agrement).

Iată cum nişte funcţionari publici au reuşit să clasifice un sector sensibil cum este cultura, unde nu cifrele ar trebui să facă diferenţa. Nici nu este de mirare că în acest moment în România subcultura se zbenguie în voie şi “cu voie”. Domnilor, tovarăşi, învăţaţi să vorbiţi despre valoare, calitate, sensibilitate, creativitate, intensitate, imaginaţie, nu despre cantitate. Iată cum arată statistica culturii. În rest, trebuie să ştiţi că avem multe de făcut.