Săptămâna trecută, vreme de cinci zile, minerii din Valea Jiului au refuzat să mai intre în subteran. Starea de tensiune a crescut de la o zi la alta, protestul debutând cu 100 de mineri de la Lonea care au refuzat să mai intre în subteran. În prima zi de proteste, 500 de mineri s-au adunat în faţa sediului CNH. În cea de-a patra zi, erau de zece ori mai mulţi, în acelaşi loc. Tot în cea de-a patra zi de proteste, după ce au “mimat” de două ori blocarea DN 66 la intrarea în Defileul Jiului, minerii au recurs la această formă de protest. Cu greu, liderii de sindicat au reuşit să-i potolească, astfel încât vineri, în cea de cincea zi de grevă spontană, minerii să aştepte cât de cât liniştiţi. Liderul de sindicat la mina de la care s-a apris “scânteia” este tocmai fratele lui Miron Cozma, Tiberiu. Acesta declară că s-a temut ca istoria protestelor din anii ‘90, urmate de plecări spre Bucureşti, să nu se repete şi spune că, şi de data aceasta, au existat persoane care au încercat să ducă mersul evenimentelor în această direcţie.
Tiberiu Cozma
Ciprian Iancu: Domnule Tiberiu Cozma, doar acea sută de lei în minus la sporul de periculozitate să fi fost singurul motiv al protestelor de săptămâna trecută?
Tiberiu Cozma: A fost doar picătura ce a umplut paharul. Nemulţumirile minerilor sunt mult mai multe şi pleacă de la o situaţie mult mai amplă.
Adică?
Mai precis, faptul că de 20 de ani pentru mineritul din Valea Jiului nu s-a făcut mai nimic important. Guvernele s-au tot schimbat, fiecare guvern a venit cu strategia lui, iar fiecare strategie a rămas doar pe hârtie. Compania Naţională a Huilei a ratat posibilitatea de a-şi şterge datoriile către stat înainte de aderarea României la Uniunea Europeană şi asta din vina guvernului de la acea vreme şi a conducerii companiei de la acea vreme. Acum nouă ni se reproşează că avem pierderi, dar pierderile nu sunt din vina minerilor, ci din vina celor care administrează mineritul şi care nu au investit deloc pentru eficientizarea acestui domeniu.
Un alt aspect este cel al preţului la tona de cărbune, sau la gigacalorie. Dacă vă uitaţi în decizia Comisiei Europene prin care se permite acordarea de ajutoare de stat minelor considerate neviabile, veţi constata că se precizează ca preţul tonei de cărbune, sau cel al gigacaloriei, să fie echivalent cu preţul mediu la nivelul Uniunii Europene. Asta în vreme ce preţul încasat de CNH este destul de mult sub nivelul preţului mediu la nivel european.
Noi am discutat cu minerii, pe parcursul protestelor şi se plângeau de chestiuni primare. Ne-au povestit de un lot de cizme galbene care le-au nenorocit picioarele, de exemplu.
Mă rog, acestea sunt chestiuni de detaliu, faţă de alte probleme. În materie de securitate minieră s-a mai făcut câte ceva, însă am cam muncit la limita siguranţei. Guvernanţii îşi aduc aminte de noi doar atunci când în Vale se petrece câte un accident mortal, Doamne fereşte, sau câte un accident colectiv. Abia atunci se calcă pe picioare în Valea Jiului şi se dau care mai de care mai specialişti. Prea puţini miniştri au coborât în subteran, ca să vadă cu adevărat în ce condiţii lucrează minerii. Asta ca să nu mai vorbim de condiţiile sociale în general.
Se vorbeşte de o soluţie pentru eficientizarea mineritului, de o companie energetică din care să mai facă parte termocentralele de la Paroşeni şi Mintia, alături de patru dintre cele şapte exploatări miniere actuale…
De compania energetică sau complexul energetic tot auzim încă de pe vremea când Codruţ Sereş era ministru. Încă de pe atunci era vorba să se închidă minele de la Uricani, Paroşeni şi Petrila. Sindicatele din Valea Jiului au înţeles că este necesară o restructurare, dar minerii s-au săturat de planuri şi promisiuni.
În 2010 şi 2011, Compania Naţională a Huilei a disponibilizat 2500 de oameni. Cu tot cu cei pensionaţi, s-a depăşit numărul de 3000. Spuneţi-mi dumneavoastră ce altă companie de stat a făcut o asemenea reducere de personal în ultimii ani?!
Cu oameni mai puţini, CNH a produs însă aceeaşi cantitate de cărbune, şi asta pe spatele minerilor, pentru că investiţii pentru sporirea producţiei nu au fost făcute. Şi să nu credeţi că a fost uşor, mai ales în condiţiile în care vârsta medie în rândul minerilor care coboară în subteran este de 42 de ani, iar vârsta de pensionare este de 45 de ani. Acesta este motivul pentru care considerăm necesară o întinerire a personalului, prin efectuarea de noi angajări.
Un ministru nepregătit, ca şi un gazetar neinformat suficient, de altfel, ar putea să spună: “De ce să vă plătim pe voi, când putem importa cărbune, iar pe voi vă putem concedia, pe toţi?!”
La negocieri şi în diferite alte ocazii, câteodată, avem impresia că, pur şi simplu, asta se doreşte, lichidarea mineritului din Valea Jiului. Problema se discută însă altfel. Peste tot în lume mineritul de huilă este subvenţionat. Până şi în Germania minele de cărbune sunt acum pe subvenţii, dar asta nu înseamnă neapărat că vor fi sigur închise. Nu se ştie dacă se va aplica o asemenea măsură acolo. Apoi, preţul gigacaloriei produse din huilă ar trebui să fie cel real, nu subevaluat. Noi, practic, cu preţul practicat pe cărbune, subvenţionăm economia naţională.
O altă nemulţumire a minerilor cu care am discutat pe parcursul protestelor este discrepanţa dintre salariile personalului TESA şi cele ale oamenilor care coboară în subteran. Este această discrepanţă o problemă reală? Este adevărat că un miner care a muncit 20 de ani în subteran câştigă doar 1.500 – 1.600 de lei?
Discrepanţa s-a redus, pentru că salariile din administraţie s-au diminuat cam cu 20 – 30 de procente, în urma negocierilor relativ recente purtate între sindicate şi administraţia CNH. În cea de-a doua problemă, lucrurile sunt încă neschimbate. E adevărat. Un miner care 20 de ani a coborât zi de zi în subteran câştigă 1500 – 1600 de lei.
Se tot vorbea de căpuşarea CNH cu ani în urmă. Persistă acest fenomen şi acum?
Nu am elemente care să mă determine să dau un răspuns afirmativ acestei întrebări. În anii trecuţi au fost exemple, multe dintre ele relatate chiar de presă, iar acum se judecă multe dintre licitaţii prin prisma acelor situaţii. S-a format o prejudecată pe această temă. S-ar putea ca fenomenul să persiste, dar la o scară mult mai mică acum.
De ce aţi anunţat că vă veţi depune mandatul de lider sindical în cazul în care minerii pornesc spre Bucureşti?
Nu am spus doar eu asta, ci mai toţi liderii sindicali. Am discutat şi am spus că suntem dispuşi să ne depunem mandatele dacă apar manifestări violente. Le-am spus şi colegilor mei şi le-am transmis şi minerilor că nu ne mai putem întoarce cu 20 de ani în urmă. Apoi, este extrem de deranjant acest stigmat pe care-l poartă încă minerii în urma evenimentelor din 1990 sau 1991.
Proteste precum cele de săptămâna trecută nu au mai fost în Valea Jiului din februarie 1999, când s-a anunţat condamnarea fratelui meu la 18 ani de închisoare pentru subminarea puterii de stat. Să ştiţi că şi săptămâna trecută au fost unele scene identice cu cele de atunci. Şi acum au fost instigatori care îndemnau la violenţă, indivizi care aduceau băuturi alcoolice în rândurile minerilor.
I-am întrebat la ce mină lucrează şi nu ştiau ce să-mi răspundă. Apoi, au mai fost şi politicieni locali care au încercat să deturneze sensul protestului. Este foarte clar că şi de data aceasta s-a încercat manipularea ortacilor de către anumite persoane.
V-aţi temut de o eventuală degenerare a protestului?
M-am temut, şi încă destul de tare. Am reuşit însă să le explicăm minerilor că dacă protestul degenerează, lucrurile se vor întoarce destul de rău asupra noastră. Le-am spus tot timpul că trebuie să protestăm paşnic, deoarece numai aşa avem şansa să obţinem ceea ce dorim. Am primit felicitări chiar şi din partea Jandarmeriei pentru faptul că protestul nu s-a soldat cu acte de violenţă şi mi-am felicitat şi eu colegii. Este mare lucru că aceste proteste spontane nu au degenerat.
În urma negocierilor purtate între sindicate şi administraţia CNH, după protestele de săptămâna trecută din Valea Jiului, s-a stabilit că angajaţii încadraţi în condiţii speciale de muncă vor primi tichete-cadou în valoare de 300 de lei, în funcţie de cota procentuală de intrare în subteran. Măsura este menită să compenseze diferenţa de 100 de lei la sporul de periculozitate negociată cu administrţia companiei şi Ministerul Economiei, dar neacordată, în fapt, precum şi drepturile salariale neacordate prin neaplicarea actului adiţional la Contractul Colectiv de Muncă semnat pe 2 februarie, anul acesta. Înţelegeri de acest fel vor fi făcute lunar, după cum se arată într-un comunicat al Sindicatului “Muntele”.
În paralel, sindicaliştii au iniţiat o acţiune în instanţă pentru acordarea drepturilor salariale negociate şi convenite prin înţelegerile din ianuarie şi februarie, angajaţii care nu sunt încadraţi în condiţii speciale de muncă fiind nevoiţi să aştepte pronunţarea judecătorilor pe această cauză.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.