Emoţie de toamnă, în parcul de la Simeria

De un deceniu încoace, în cel mai mare şi mai frumos arboretum din România nu se mai face nicio investiţie importantă. Principiul minimei rezistenţe este aplicat an de an. Asta pentru că, de zece ani, nu se ştie care va fi soarta Parcului dendrologic de la Simeria, cerut în instanţă de foştii proprietari, dar revendicat cu tărie şi de Regia Naţională a Pădurilor. Între timp, un loc de o frumuseţe rară se sălbăticeşte urât şi trece în uitare.

Enciclopedia Britanică l-a clasat pe locul 3 în Europa şi 11 în lume într-un clasament al celor mai frumoase şi mai mari arboretumuri. Furia comunistă a fost aproape să-l defrişeze, silvicultorii pasionaţi l-au salvat şi aproape că i-au înzecit colecţia de specii, iar acum aşteaptă o decizie a instanţei pentru a i se clarifica viitorul. Parcul dendrologic de la Simeria, aşa cum îl cunoaşte mai toată lumea, merită un viitor mai clar şi mai bun.

Blocaj de un deceniu

“În 2001, familia ultimului proprietar, desecendenţi ai familiei Ocskay, au iniţiat în instanţă o acţiune privind retrocedarea parcului. Iniţial au câştigat, dar noi am făcut recurs. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea cauzei. După rejudecare, noi am avut câştig de cauză, însă foştii proprietari au făcut recurs. Următorul termen ştiu eu că este în martie 2012. Cred că ar fi bine să se hotărască o dată al cui este. Ori rămâne la noi (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice – n.r.), ori este retrocedat foştilor proprietari, pentru că aşa nu se mai poate continua”, spune Corina Coandă, inginer silvic la Staţiunea de Cercetări Silvice Simeria, instituţia care se ocupă, efectiv, de parc. Odată cu apariţia revendicării din instanţă, Institutul de Cercetări Silvice s-a rezumat la cheltuieli minime pentru arboretum.

Nici vorbă să se poată investi pentru amenajări speciale, care să atragă publicul în parc. A existat cândva o mini-grădină zoologică, dar nu mai îndeplinea condiţiile legale. A apărut ideea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unei cafenele, dar cum să investeşti într-un obiectiv care, peste câţiva ani, se prea poate să fie retrocedat?! A mai existat şi o tentativă de accesare a unor fonduri europene pentru refacerea gardului. Nici nu s-a ajuns la faza de evaluare a costurilor pentru împrejmuirea celor aproximativ 70 de hectare de arboretum, pentru că întregul spaţiu este în litigiu.

Consecinţe păguboase

“Chiar în urmă cu o lună ne-am trezit cu o turmă întreagă de oi ajunsă până în mijlocul parcului. Până atunci mai văzusem urme de oi, dar de data asta chiar le-am văzut cu ochii mei. Ciobanul adormise undeva pe Valea Mureşului, aici, pe-aproape, şi, cum nu mai este gard, mioarele au luat-o la plimbare până aici”, povesteşte Corina Coandă. Inginerul silvic lucrează aici de la începutul anilor 90 şi spune că niciodată parcă nu i-a fost mai rău parcului decât îi este acum: “Avem foarte puţini oameni pe care-i putem angaja ca muncitori sezonieri. Noi suntem vreo 10, cu tot cu contabili, aici. De primăvara şi până toamna dispunem doar de cinci muncitori care să ne ajute să mai curăţăm ce trebuie curăţat. Iar de lucru este mult. Trebuie curăţate cele două mici lacuri, trebuie tăiate lianele care năpădesc unele zone ale parcului. Am auzit şi eu că arboretumul de la Simeria este considerat a fi cel mai frumos parc britanic din România, dar parcă este deja prea britanic”. Colţul în care cândva era mica grădină zoologică este părăsit. O clădire veche ajunsă la stadiul de ruină nu poate fi nici restaurată nici demolată. Doar aleile principale sunt curăţate. Unul dintre cele două lacuri riscă să fie colmatat de vegetaţie. Lipsa unor indicatoare de pe aleile lăturalnice te “ajută” să te rătăceşti. Li se mai întâmplă asta, uneori, chiar şi angajaţilor staţiunii de cercetări silvice.

În ultima vreme, între 10.000 şi 15.000 de turişti au vizitat parcul, unul dintre cele mai impresionante monumente ale naturii din România şi Europa, de aproape opt ori mai puţini decât turiştii atraşi de Castelul Corvinilor, situat la doar 15 kilometri distanţă. Şi asta cu toate că taxa de intrare în parc este şi acum de doar 1 leu pentru copii şi 2 lei pentru aduţi.

Un loc unic

O plimbare în parcul dendrologic de la Simeria nu poate să dureze mai puţin de o oră. Oricât te-ai grăbi de tare, stejarii vechi de sute de ani, platanii imenşi, pinii americani, “molizii” care îngălbenesc de-a binelea toamna, micuţii stejari cu frunze roşii, sutele de feluri diferite de arbori şi arbuşti te fac să pierzi noţiunea timpului. Dacă apuci aleea principală, cea care împarte parcul în două, îţi ia o jumătate de oră bună până să-i dai de capăt, la propriu. De aici, drumul de întoarcere are două variante: ori în stânga şi aşa ajungi, la un moment dat, pe Malul Mureşului, ori în dreapta, pe colina dinspre oraş. În ambele variante trebuie să ai un simţ bun al orientării ca să nu te rătăceşti. Zecile de poieni şi poieniţe, cu sutele de variante de a-ţi continua traseul nu fac decât să-ţi complice situaţia. Cu un mic efort însă, totul se simplifică. Trebuie doar să ştii cam pe unde se situează conacul cel vechi, cu pereţi scorojiţi, de la intrare, clădire în care acum sunt birourile staţiunii de cercetare.

Parcul de la Simeria este un loc în care cele patru anotimpuri sunt prezente permanent. Peste 2.000 de specii de arbori (14 la sută europene, 25 la sută nord-americane, 47 la sută asiatice, restul speciilor fiind comune pentru două sau chiar trei continente) înfloresc aici în luni diferite. Există chiar arbori care fac flori abia în octombrie. Alţii se grăbesc să-şi arate podoabele de preţ în februarie. Sutele de feluri de conifere prezente aici asigură verdele permanent al locului. Pâlcurile de bambus sunt în mai multe locuri uşor de găsit, printre feluri şi feluri de arbori europeni, americani sau asiatici.
Nimic nu e anormal în arboretumul de la Simeria, în afară de câinii vagabonzi care, asemeni oilor, intră în parc pentru că gardul lipseşte în prea multe locuri, şi de Canalul Strei, cel care, până mai ieri era plin de uleiuri deversate de atelierele de reparare a vagoanelor din Simeria, iar acum este plin de pet-uri pe care angajaţii staţiunii de cercetare le strâng periodic şi nu le lasă să meargă mai departe, în Mureş, pentru că nu li se pare corect să fie la fel de indiferenţi cum sunt cei care le aruncă.

O istorie lungă şi zbuciumată

Parcul dendrologic de la Simeria a fost creat la începutul secolului al XVlll-lea, iar primul proprietar a fost nobilul Gyulay Ferenc. Parcul s-a transmis apoi pe linie feminină, aşa că numele proprietarilor s-au tot schimbat: Kuun, Fay şi, mai târziu, Ocskay. Reşedinţa domeniului, construită în stil neoclasic cu coloane toscane, a fost serios avariată la Revoluţia din 1948. La începutul secolului XX, “colecţia” de arbori a fost semnificativ îmbogăţită. Pe parcursul celui de-al doilea Război Mondial, forţele germane aflate în retragere au bombardat parcul care, în acel moment, adăpostea trupe ale armatei române. În 1949 parcul a fost naţionalizat, iar localnicii au dorit atunci să-l defişeze, să parceleze terenul şi să-l cultive. A fost salvat însă printr-o decizie a lui Petru Groza, prim-ministru la acea vreme, de loc, de lângă Simeria. La momentul naţionalizării, parcul deţinea peste 250 de specii de arbori şi arbuşti, cu 70 mai multe decât speciile care se găsesc în mod obişnuit pe teritoriul României. Acum are aproape 2.300 de specii, una dintre cele mai valoroase colecţii fiind cea de magnolii, 11 la număr.