Agonia mineritului din Valea Jiului se consumă în mişcări de protest. În medie, în fiecare zi, minerii aduc la suprafaţă circa 8.000 de tone de cărbune. În cele cinci zile în care nu au lucrat, producţia de cărbune a înregistrat un “deficit” de circa 40.000 de tone, cărbune care nu a mai ajuns în depozitele termocentralelor de la Mintia şi Paroşeni. O tonă de huilă energetică se vinde acum cu aproximativ 53 de euro. Prin urmare, pierderea înregistrată de Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani pe perioada grevei minerilor este de 2,1 milioane de euro. Potrivit liderului de sindicat Petre Nica, ca să recupereze pierderea, minerii sunt obligaţi acum să lucreze şi duminica.
Protestul nu s-a oprit
Conflictul de muncă în Valea Jiului nu s-a terminat însă. Există în prezent o stare de nemulţumire în cadrul personalului de la suprafaţă. Nemulţumirile personalului care lucrează la suprafaţă au apărut după ce s-a anunţat că minerii din subteran vor primi tichete cadou în valoare de 300 de lei, iar din luna martie, de câte 200 de lei, până în luna iunie, când se va înfiinţa complexul energetic. De asemenea, de Paşti minerii vor beneficia de adaosuri salariale în valoare de 400 de lei, iar cei de la suprafaţă de numai 250 de lei.
Ca urmare, sindicatul care îi reprezintă pe lucrătorii care nu fac muncă în subteran, circa 1200 de persoane la CNH, a decis să dea în judecată Compania pe care o acuză de încălcarea unor acorduri şi discriminare.
Mineri merita sa fie platiti bine ca muncesc mult si traiesc putin datorita (prafului,gazelor,umiditati si munci grele).