Mai rar în zilele noastre să întâlneşti comunităţi care să mai aibă timp să-şi amintească de înaintaşi. O dată că nu mai ştim să ne drămuim timpul pentru a oficia în amintirea unor personaje merituoase, dar şi din cauză că pentru o bună parte din populaţie aceste lucruri nu mai au valoare astăzi. Iată că oamenii de cultură dau un exemplu şi fac acest lucru din respect faţă de ei în primul rând şi sigur din respect pentru oamenii care au făcut lucruri importante în judeţul nostru.
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva împreună cu Filiala Deva a Uniunii Artiştilor Plastici din România, sub egida Consiliului Judeţean Hunedoara, organizează, în perioada 15 – 31 martie, la Galeriile de Artă „Forma”din Deva, expoziţia „In Memoriam”, închinată artiştilor plastici hunedoreni care au trecut la veşnice şi cereşti lăcaşuri.
Prin acest act cultural major, organizatorii îşi exprimă recunoştinţa şi preţuirea pentru acei artişti care, prin activitatea lor profesională pilduitoare, au adus o importantă contribuţie la evoluţia artelor vizuale pe plan local şi naţional, marcând viaţa culturală românească. Expoziţia întruneşte pe simeze o suită de lucrări de pictură, grafică şi sculptură, realizate de Nicolae Adam, Elena Bianu, Ion Axente Bozeşan, Tiron Budiu, Mátyas Iosif, Tellmann Iosif, Sylvester Victor şi Szlamka Adalbert. De-a lungul existenţei lor, aceşti artişti, pe lângă creaţia artistică personală, au iniţiat în tainele artei şi au format cu multă muncă, dragoste şi dăruire multe generaţii de artişti şi au cultivat cum au ştiut ei mai bine interesul pentru frumos, îndeplinindu-şi exemplar chemarea.
Dintre cei comemoraţi l-am cunoscut doar pe sculptorul Nicolae Adam din Orăştie, al cărui grup statuar “Palia” tronează în centrul oraşului, dar din destăinuirile artiştilor de arte vizuale, a domnului Cătălin Dragomir şi a doamnei Doina Reghiş Ionescu am aflat că cei ale căror lucrări se află în expoziţia de la galeria “Forma” au depus efort şi interes şi pentru constituirea grupurilor organizate de artişti plastici, unii contribuind esenţial la înfiinţarea Uniunii Artiştilor Plastici, pe atunci filiala funcţionând la Petroşani. Mai mult, majoritatea au fost profesori, formând mai multe generaţii de artişti care sunt foarte activi astăzi, luând exemplul mentorilor lor. Am subliniat de mai multe ori că Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Deva, este extraordinar de activă, membrii acesteia dând exemplu de activitate şi model de colaborare.
Se ştie că artiştii sunt orgolioşi şi, prin natura firii, fiecare se consideră cel mai bun, aşa că trebuie apreciaţi că reuşesc să depăşească situaţiile conflictuale şi să lucreze uniţi la construcţia gingaşă a unei comunităţi culturale vitregite, într-un judeţ marcat de istoria mineritului sau a siderurgiei. Cu atât este mai de apreciat că fac loc pe simeze şi înaintaşilor. Artiştii plastici sărbătoriţi acum au excelat în pictură, artă monumentală, grafică, ansambluri murale, icoane pe lemn şi iconostase, abordând teme religioase, din viaţa transilvăneană, natură, dar şi aspecte din viaţa muncitorilor în minele din Valea Jiului sau din alte activităţi dominante pe atunci în judeţul Hunedoara. Ca întodeauna, arta, şi în cazul nostru arta plastică, constituie un document de reprezentare al vremurilor în care a fost creată. De remarcat participarea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, care deţine peste şase sute de lucrări ale artiştilor plastici de dinainte de 1989 şi care a pus la dispoziţie materialul pentru această expoziţie. Cred că asistăm acum la o invitaţie pentru demnitate şi refacere a valorilor din ce în ce mai degradate în ultimii ani.
Luaţi aminte şi urmaţi-le exemplul dacă vreţi să fiţi respectaţi. Vernisajul are loc joi, 15 martie 2012, ora 13.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.