Editorial: Negustorii de voturi

Prima campanie pentru alegerile locale pe care mi-o amintesc este cea de după Revoluţie. De fapt, la mine-n sat, nu a existat aşa ceva. În ziua alegerilor s-a aflat care sunt variantele, iar de câştigat a câştigat preşedintele filialei locale a Frontului Salvării Naţionale. Era şi normal să fie aşa, la acea vreme. Toată lumea-i privea cu suspiciune, dacă nu chiar cu ură, pe “eroii de după război” care îndrăzneau să deschidă gura cum c-ar fi vrut şi ei să fie primari. Metodele comuniste de manipulare funcţionau extrem de eficient, atât de eficient încât 90 la sută dintre români credeau pe-atunci că Ion Raţiu şi Corneliu Coposu sunt doi duşmani feroce ai naţiunii. 

Vremea a trecut, iar clasa politică locală a involuat. Dacă nu mă înşel, campania pentru localele din 1996 a fost una cât de cât civilizată. În 2000 candidaţii au început să fie un pic mai agresivi. În 2004 primariabilii se loveau direct şi fără menajamente, iar în 2008 au devenit deja experţi în lovituri sub centură. Mai sunt doar câteva săptămâni până când se va da startul unei noi campanii electorale. PDL-ul va încerca limitarea proporţiilor dezastrului. Erodarea partidului aflat la guvernare a fost dublată de criza economică. Pedeliştii vor încerca la locale să arate că încă mai contează în lupta politică. La fel ca pesediştii în 2004, sau liberalii în 2008, pedeliştii au lăsat pentru perioada de dinaintea alegerilor fel de fel de tăieri de panglici care să-i mai ridice câtuşi de puţin în ochii electoratului. Nimic nou în asta. Următoarea campanie va aduce însă ceva nou, mai ales că miza este foarte importantă. Elementul de noutate va ţine, probabil, de intensitatea luptelor de pe câmpul electoral, pentru că, din punct de vedere politic, orice funcţie de primar este cât se poate de importantă pentru alegerile parlamentare.

De ce e importantă funcţia de primar? M-am lămurit şi eu pe deplin abia în toamna lui 2010, la alegerile primare din Colegiul Călan – Ţara Haţegului, când am văzut cu ochii mei cum primarii se transformau de bunăvoie în negustori de voturi. Scena s-a derulat cam aşa: un VIP din partidul de la putere sună primarul şi-i spune “Am normă să scot 100 de voturi de la tine din comună. Dacă mă ajuţi, te ajut şi eu cu proiectul ăla al tău cu asfaltarea de uliţe din satul X”. Primarul vrea să-şi ţină postul şi-l ajută pe VIP, cu toate că nu e din partidul lui. Dă nişte telefoane, iar câţiva electori mai comozi ies din casă şi merg la secţia de votare, că le e ruşine de primar, nu de alta, şi din acelaşi motiv votează aşa cum le-a sugerat primarul. Edilul-şef ia apoi o pauză, liniştit că şi-a asigurat reuşita proiectului său cu asfaltarea uliţelor din satul în care are cei mai mulţi susţinători. Dar nu scapă uşor.

După un ceas sau două de tihnă la amiaza dumincii alegerilor, vine şeful său de partid şi-l pune la treabă: “Băi, domnule, suntem un pic pe minus cu planul. Ia vezi cum faci să mai scoţi încă 50 de voturi. Da, lasă, ştiu, ai scos 150 pentru noi azi dimineaţă, dar mai trebe’. Hai, executarea şi nu mai comenta, că bănuiesc că vrei să mai candidezi şi data viitoare tot din partea noastră la primărie”. Primarul înghite în sec, iar de data asta nu-i mai merge doar cu datul de telefoane. Se ia şi se duce pe uliţe, bătând din poartă-n poartă, ca să-i găsească pe acei membri ai familiilor care nu răspunseseră la telefon când îi sunase, mai devreme, ca să facă norma pentru celălalt partid. Îi scoate la poartă şi-i convinge pe fiecare să se ia şi să se ducă să voteze. Dacă nu îndeplineşte ordinul dat de partidul său, este luat în colimator, ori aşa, cu 100 de voturi date colo şi 200 pentru partidul propriu, poate să stea liniştit. Fiecare lider politic local cunoaşte sistemul şi-l poate descrie mult mai bine decât am făcut-o eu, dar ar face acest lucru doar îmbătat şi înregistrat pe ascuns, ori sub hipnoză.