Irimie Străuţ, inventatorul cuvintelor jucăuşe

Articolul a fost vizualizat de 2,832 ori

“Cu zâne şi cu pitici, cu elefanţi şi arici, cu copii şi buni şi răi, întocmai cum sunteţi voi!”. Scriitorul Irimie Străuţ trăieşte în cea mai fantastică lume de pe Pământ, o lume ascunsă ochilor de adult, obişnuiţi să vadă doar ceea ce pot zări cu privirea. Copiii şi acest minunat suflet deghizat acum într-un bătrânel cumsecade văd şi ceea ce majoritatea oamenilor au uitat să mai descopere – lumea de dincolo de firul ierbii. 

Irimie Străuţ, un scriitor mare, pe care, luaţi de vârtejul stresurilor post-decembriste, era cât pe ce să-l uităm

De la înălţimea celor 54 de titluri de cărţi scrise, cu înţelepciunea a 80 de ani de viaţă şi cu un har greu de găsit, cel mai renumit scriitor de literatură pentru copii supravieţuieşte într-o lume în care zânele sale se retrag în faţa dragonilor, oamenilor-păianjen şi a monştrilor de tot soiul. După 40 de ani de trai în Capitală, şi-a găsit liniştea la Deva. Irimie Străuţ a trecut prin multe orânduiri, dar cea de acum i se pare cea mai periculoasă pentru sufletele delicate ale copiilor: “Literatura de copii a ajuns o cenuşăreasă. Mai sunt în ţară doar vreo trei-patru scriitori ca mine, restul scriu într-un limbaj imposibil şi într-un stil analfabet din punct de vedere spiritual: apar personaje groteşti care nu desfac copiilor mintea către o viaţă frumoasă. Ba, mai sunt unii care îi învaţă pe copii nişte cuvinte pe care, dacă le folosesc, sunt pierduţi”.

Irimie Străuţ mărturiseşte că are un mare respect pentru limbă, atât de mare încât unul dintre şefii săi chiar l-a criticat odată că a lucrat la o povestire de o pagină mai bine de o săptămână: “Nu am renunţat la felul meu de-a scrie. Eu cred că un copil trebuie să înveţe citind, poate învăţa cuvinte frumoase sau jocuri de cuvinte, sinonime, omonime”, spune autorul “cuvintelor jucăuşe”: “Luna viitoare/ O să fie soare/ Peste două luni/ Într-o zi de luni/ Pe bolta senină/ Urca luna plină”. Talentul său, exersat atâta amar de ani, îl face şi acum preferatul copiilor – un lucru care i-a adus emoţii sufleteşti şi mai puţin satisfacţii materiale:
“Mă-ntreabă mai mulţi copii,/ cum le scriu eu poezii? Dragii mei, să ştiţi că eu/ Le culeg din… curcubeu!”

La 80 de ani

De altfel, Irimie Străuţ este, potrivit criticilor, “inventatorul” prozei ritmate – la el, totul pare a fi la locul potrivit, cu rimă şi înţelesuri fine: “Mutulică era un băieţel, nici prea mare, nici prea mititel, nici prea bun, nici prea rău, cu un chip, cum să-ţi spun, întocmai ca al tău”. De asta, poate, micuţii care mai citesc preferă volumele sale, ori poate o fi puterea magică a zânelor care, cenzurate de comunişti, au văzut de curând tiparul, după ce volumul “Nemaipomenitele aventuri ale lui Mutulică pe planeta zânelor flori” – “roman pentru copiii între două vârste” – a fost refuzat de nenumărate edituri înainte de 1989: “De la toate mi s-a înapoiat manuscrisul cu motivaţii dintre cele mai penibile, dar au fost şi adrese penibile chiar personale, precum cele ale directorului editurii din Iaşi, ginerele ministrului ceauşist Dăscălescu, colegul Mircea Radu Jacoban, care mă sfătuia să părăsesc rătăcirile mistico-regaliste şi superstiţiile: <<Tovarăşe Străuţ, să scrii povestiri inspirate în spiritul realismului socialist şi al marxism-leninismului, din viaţa partidului şi a clasei muncitoare, cu Ilene Cosânzene şi Feţi-Frumoşi comunişti>>”. A refuzat. Şi-a scris în continuare cărţile cu zâne-clopoţel – “zână mică-mititică, dalbă păpuşică, cu totul de argint (…) lovea cu picioruşul în rochiţă, ca într-un clopoţel, iar atunci în aer răsuna un sunet subţirel”-, cu “pitici-cipici” sau cişmaşi uriaşi din Ţara Împăratului Zboi-Război. Scrie povestioarele, le editează şi tipăreşte, se ocupă de tot: “Pentru că librăriile cer 45% din valoarea volumului şi eu nu îmi pot permite. Le scot în regie proprie şi le vând eu din mână sau cunoscuţii”, spune scriitorul, care nu vrea să renunţe la meseria sa. Este pensionar şi trăieşte din 1.200 de lei, pentru că Guvernul Boc i-a tăiat ajutorul social primit de la Uniunea Scriitorilor, din fondul Manolescu. Şi-a crescut copila, nepoţii şi acum adoptă “spiritual” copii, spre exemplu, Flavia Vescan, o zgâtie de şase ani, îndrăgostită de “Ţupa-Ţup”, iepuraşul care este cel mai cunoscut personaj al scriitorului, dar şi cel mai drag volum al său: “De multe ori mă alergau copiii pe stradă să le dau cărţi. Fiica mea, Mihaela, la trei ani, îmi ştia poveştile pe de rost”.

Licurici pentru cei mici

A început să scrie timpuriu şi cu folos: “Eram elev în clasa a lX-a când am scris prima poezie, până prin clasa a opta nici nu ştiam că mai există şi alte cărţi în afară de Biblie şi cărţile de şcoală. În clasele I-IV, am învăţat toţi după un manual. Atunci, am trecut prin faţa bibliotecii, era uşa deschisă şi am încremenit: “Cum? Sunt atâtea cărţi în lume?”. Şi întâmplător era un raft chiar cu literatură pentru copii. Şi m-a văzut bibliotecara şi mi-a zis să intru că-mi dă ce carte vreau. Şi, până la sfârşitul anului, citisem toate cărţile şi nu mai aveam ce citi. Şi aşa m-am apucat eu de scris – eram în Munţii Apuseni, eram cu vitele la păscut şi era acolo o baltă unde se scăldau raţele. Am scris prima poezie, am trimis-o la Bucureşti, la “Licurici” şi mi-au publicat-o. Mi-au trimis o scrisoare şi drepturile de autor, care erau cât salariul tatălui meu, miner, pe o lună: 600 de lei. Şi tata când o văzut mi-o zis: “Ce mă! Ai fircălit şi tu pe acolo ceva pe-o hârtie şi ţi-or trimis atâţia bani! Eu lucrez o lună de zile în fundul pământului”. Aşa a apărut poezia “Vulpea păcălită” în revista “Licurici”, iar redactorul şef îi scria puiului de moţ: “Tovarăşe scriitor, se vede că aveţi mare talent. Vă rog să ne mai trimiteţi”.

Scriitorul Irimie Străuţ

Irimie Străuţ s-a născut la 28 ianuarie 1932, în comuna Feneş din judeţul Alba, dar şi-a petrecut copilăria în satul Străuţii de Jos din comuna hunedoreană Bulzeştii de Sus. La 16 ani, a debutat în publicistică chiar în revista Academiei Române cu un articol “Cum vorbim”, o analiză a “graiului arhaic, cu reminiscenţe dacice, vorbit şi acum, în satul strămoşilor mei”. Ca elev de liceu, a publicat proză în cotidianul “Tânărul miner”, condus de scriitorul Ion Băieşu, care i-a şi recomandat o carieră în “ale scrisului”. După liceu, a urmat, vreme de doi ani, cursurile renumitei Şcoli de Literatură din Bucureşti a Uniunii Scriitorilor, în promoţia cunoscută drept promoţia “Nicolae Labiş”. Autorul poeziei “Moartea Căprioarei” nu este însă singurul coleg de vază alături de care Irimie Străuţ a deprins tainele scriiturii: a învăţat în aceaşi serie cu Radu Cosaşu, Gheorghe Tomozei, Florin Mugur, Doina Sălăjan şi Horia Aramă, avându-i ca profesori pe Mihai Gafiţa, Eusebiu Camilar, Mihai Beniuc, Nina Cassian şi Tudor Vianu. Despre Nicolae Labiş, crede că este “copilul teribil al poeziei româneşti, născut sub semnul geniului”. La orice lansare de carte, copiii îl năpădesc în căutarea cărţilor, învăţătoarele îi folosesc poeziile şi proza ca material didactic, alţii îi postează scrierile pe Internet, iar micuţii îi recită versurile fără măcar să ştie că sunt semnate de el: “De câte ori mai scriu o carte/ Vă dăruiesc inima mea/ Şi zbor ca-n basm, cu voi, departe,/ Pe-un curcubeu cu vârf de stea”.

Mâzgâlitori pentru copii

Şi în timpul şcolii, Irimie Străuţ spune că a continuat “tot cu mâzgâlitori pentru copii. Ni se cerea odată pe trimestru să predăm 40 de pagini de scrieri. Eu am scris numai o pagină şi jumătate cu o poveste şi am predat-o. Cei din conducerea şcolii au vrut să mă dea afară, dar scriitorul Petru Dimitriu mi-a luat apărarea şi am scăpat”. 40 de ani a lucrat ca redactor la revistele pentru copii: “Puneam pe prima pagină o poză cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi un citat din vorbele lui şi cu asta ne făceam datoria faţă de partid, apoi scriam ca să ne facem datoria pentru copii. În paralel, am scris şi publicistică, am scris două scenarii de film care au o poveste încurcată şi încă un scenariu pentru un film de animaţie “Bună dimineaţa, Soare”, premiat la Roma, şi câteva povestiri apărute pe discuri. Eram permanent la emisiunile de copii de la radio… Mi-e cam dor de vremurile acelea”, mărturiseşte scriitorul.

După Revoluţie, Irimie Străuţ a reînfiinţat revistele “Bucuria copiilor” şi “Licurici”, “aşa cum erau când am debutat eu”. Nu a ţinut neapărat să-i apară cărţi, dar “Publicam şi la sfârşitul anului se aduna un vraf întreg, mai făceam o carte, că îmi tot cereau editurile”. Aşa i-au apărut peste 50 de titluri pentru care a primit o mulţime de premii, inclusiv Medalia de Aur a Târgului de Carte de la Leipzig în anii 1971 şi 1978, iar criticii şi colegii de breaslă au scris pagini întregi despre el: “Irimie Străuţ este unul dintre cei mai remarcabili profesionişti ai literaturii pentru copii, utilizând de peste trei decenii toate genurile (speciile), de la basmul în versuri la proza de largă inspiraţie, de la evocarea istorică la apolog sau tabletă. Prezent în paginile publicaţiilor pentru copii săptămână de săptămână, în toate antologiile importante, în emisiunile de radio şi tv, film de animaţie de scurt metraj, discuri s.a., Irimie Străuţ a folosit la egala măiestrie toate modalităţile de expresie, fiind larg cunoscut de cititori şi bine apreciat de colegi şi critica literară, adesea laureat cu distincţii”, scria, în iulie 1994, Mircea Sântimbreanu, pe atunci, preşedintele secţiei pentru copii şi tineret a Uniunii Scriitorilor din România. Pensionat în anul 1992, a continuat să lucreze pe post de consilier de carte la Ministerul Culturii şi ca redactor la mai multe reviste. De-a lungul timpului, i s-au publicat povestirile pentru copii în reviste de profil din întreaga Europă, dar şi în… China. La 80 de ani, aniversat de prieteni şi Biblioteca Judeteană Ovid Densuşianu din Deva, creatorul lui “Ţupa-Tup” a recitat: “Uite sunt şi eu p-aici/ Spun poveşti/ Pentru mari şi pentru mici”.

About Laura Oană