Aproape 700 de spectatori au venit sâmbătă după-amiaza pe stadionul „Michael Klein” să-şi urmărească favoriţii la prima apariţie oficială din acest an din propriul fief, semn că victoria de la Recaş în faţa liderului a fost una care a retrezit la viaţă fotbalul de pe malul Cernei. Se anunţă un retur de foc, în care nu mai puţin de cinci – şase echipe au şanse reale de a promova în liga secundă, printre ele numărându-se, din fericire, nu mai puţin de trei grupări din judeţul nostru: CFR Simeria, FC Hunedoara şi Jiul Petroşani au pornit în trombă acest retur, cu gândul de mărire.
Personal, chiar dacă ar trebui să fiu imparţial, ca vechi corvinist, îmi doresc ca FC Hunedoara să fie cea care va obţine biletul câştigător. Tradiţia şi spiritul fotbalistic care dăinuie pe Cerna le dă tot dreptul fanilor de aici să aibă o echipă măcar în liga secundă. Dar pentru ca acest lucru să devină realitate, elevii lui Aurel Şunda au nevoie de cât mai multe puncte, care, coroborate cu paşii greşiţi ai contracandidatelor, să le netezescă drumul spre primul loc.
După succesul din Banat, hunedorenii nu aveau decât varianta celor trei puncte cu echipa secundă a celor de la FC Timişoara. La prima vedere, lucrurile păreau simple, dar în teren ele au arătat cu totul altfel. Timişorenii au venit cu o formaţie întărită cu şase jucători de la prima echipă, semn că au luat situaţia în serios. Mai mult, tânăra şi ambiţioasa grupare de pe Bega nu joacă sub presiunea rezultatului, aşa că orice este posibil în confruntarea cu adversarul. Şi acrest lucru s-a văzut şi pe „Michael Klein”.
Gol de excepţie a lui Muşuroia
Se spune că echipa nu se schimbă după victorie. Aurel Şunda a făcut totuşi excepţie de la regulă şi l-a titularizat pe banda dreaptă pe Marcu, urcându-l la mijloc, acolo unde îi este locul, pe Robert Cristian, lăsându-l pe banca de rezerve pe P. Păcurar, care evoluase slab la Recaş. Gazdele au început relaxate jocul şi erau să fie taxate în minutul 6. A fost o pasă lungă, peste fundaşii centrali, Popa a preluat, a întors pentru Boştină, dar şutul acestuia de la 11 metri a fost prea slab şi Ilie a reţinut. Semnalul de alarmă a fost recepţionat, dar „albaştrii-negrii” nu reuşesc să fie periculoşi pe faza de atac, chiar dacă au prezentat un mijloc super ofensiv. Abia în minutul 21 am notat prima oportunitate la poarta lui Iordache, când R. Cristian a şutat puţin peste transversală, de la 19 metri. Presiunea gazdelor începe să crească şi în minutul 25, pe contraatac, Ionuţ Radu intră în viteză pe partea stângă, trimite din fuleu de la 12 metri, în lung, dar balonul a trecut pe lângă poartă. Patru minute mai târziu, Jitaru a ratat o ocazie imensă. Marcu a centrat perfect de pe partea dreaptă pe partea opusă şi, din marginea careului de şase metri, mijlocaşul hunedorean a trimis de pe picioare, cu capul, în plasa exterioară.
Pe aceste coordonate a venit şi golul mult aşteptat, dar în acelaşi timp meritat. Era minutul 35 când, aşa cum o făcuse de mai multe ori, Todea a executat de la circa 35 de metri o lovitură liberă spre careul advers, hunedorenii au cerut penalty la un presupus henţ în aglomeraţia care se crease, balonul a fost respins, Dimcea a recentrat peste apărarea adversă şi, rămas în atac, fundaşul central Muşuroia a avut o execuţie uimitoare, reluând pe spate cu dreptul, de la 10 metri, peste un portar ieşit dintre buturi, mingea căzând în plasa porţii. În minutul 43, Ionuţ Radu s-a accidentat, Aurel Şunda fiind nevoit să introducă pe gazon un alt jucător sub 21 de ani, P. Păcurar, pentru ca mai apoi să schimbe în totalitate linia de atac.
Repriză anostă
Cel de-al doilea mitan a fost unul plictisitor, în care bănăţenii au fost mult mai prezenţi în jumătatea de teren a hunedorenilor, în încercarea de a reveni în joc. În minutul 60, Boştină a şutat din 12 metri în „blocaj”, pentru ca după alte cinci minute să iasă la „rampă” centralul Horia Ciucă. A fost o lovitură liberă de la 25 de metri în favoarea timişorenilor, balonul trimis puternic l-a lovit în cap pe Muşuroia, care a căzut „secerat” pe gazon, arbitrul a lăsat jocul să continue preţ de aproape un minut, şi abia într-un târziu s-a hotărât să întrerupă partida, gest impardonabil, în condiţile în care Muşuroia putea să facă o comoţie. După acest episod mai puţin plăcut, Păcurar a pătruns în careu, a şutat în scurt, Iordache a respins în faţă, Todea a reluat slab, oferind posibilitatea unui apărător să scoată de pe linia porţii. Finalul a aparţinut oaspeţilor, dar nici Stancu şi nici Popa nu au prins cadrul porţii. Fluierul de final a fost unul izbăvitor pentru elevii lui Şunda, care şi-au mai trecut în cont încă trei puncte, meritate, dar după o evoluţie, per ansamblu, sub cea de la Recaş, din etapa trecută. FC Hunedoara tinde să devină echipa lui 1-0, dacă ne luăm după ultimele trei victorii consecutive în care s-a înregistrat acest scor.
FC Hunedoara – FC Timişoara II: 1-0 (1-0)
A marcat: Muşuroia (min. 35)
FC HUNEDOARA: Ilie – Marcu, Bier, Muşuroia, Vodiţă (cpt) – R. Cristian (min. 81, Steop), J. Vajda, Dimcea (min. 62, Istinie), Jitaru (min. 80, Trăşcan), Todea – I. Radu (min. 43, P. Păcurar).
Antrenor: Aurel Şunda.
FC TIMIŞOARA II: Iordache – Vucea, Dăruială, Dubei, Damian – Stancu, Popa (cpt), Szalkai, Petcuţ (min. 75, Silaghi) – Dobricean (min. 53, Leagu), Boştină.
Antrenor: Adrian Stoicov.
Arbitru: Horia Ciucă (Alba-Iulia)
Asistenţi: Mihai Jivan – Marius Alexa (ambii din Arad)
Stadion: “Michael Klein”.
Spectatori: 700.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.