Comuna Bucureşci, “capitala” Facebook

Articolul a fost vizualizat de 2,716 ori

Un hunedorean din patru are, în acest moment, cont de Facebook, iar numărul celor care şi-au deschis un cont a crescut cu 10 la sută în primele trei luni. Municipiul Hunedoara conduce în topul localităţilor din judeţ, în funcţie de numărul de utilizatori ai reţelei de socializare, situându-se pe locul 36 la nivel naţional, imediat după Reşiţa şi Târgu Jiu. Pe locul 11 în judeţ, se află – surpriză! – comuna Bucureşci. 

Ultimele noutăţi din agricultură şi comunicarea cu cei dragi aflaţi la mii de kilometri depărtare constituie motivaţia ţăranilor din judeţ de a învăţa să navigheze pe Internet

Aproape 19.000 de hunedoreni îşi postează aproape zilnic fotografii sau scriu comentarii pe paginile prietenilor şi cunoscuţilor folosind reţeaua socială, în timp ce numărul devenilor care utilizează reţeaua gigant este cu aproximativ 2.000 mai mic, potrivit Facebrands, serviciul de monitorizare a paginilor de Facebook în România. Asta în ciuda faptului că – după zeci de ani în care Hunedoara a fost municipiul cu cea mai numeroasă populaţie din judeţ – Deva a depăşit-o numeric cu aproape 1.300 de persoane, ajungând la 56.700 de locuitori. În topul “facebook-iştilor” din România se numără bucureştenii, urmaţi de clujeni şi timişoreni. Dacă devenii se situează pe locul 42 pe ţară, în funcţie de numărul de conturi deschise pe Facebook, Petroşaniul apare şi el în top, figurând pe locul 53 la nivel naţional. În acest moment, mai bine de 11.000 de petroşăneni au un cont pe Facebook. În total, aproape 75.000 de persoane care şi-au setat reşedinţa drept una dintre localităţile din judeţul Hunedoara au cont în reţeaua de socializare. Numărul celor care au cont pe Facebook este însă mult mai mare, având în vedere că zeci de mii de hunedoreni aflaţi temporar la muncă în străinătate şi-au setat alte oraşe de reşedinţă decât cele hunedorene.

O treime dintre familiile bucureşcene, pe Facebook

Conform statisticilor Facebrands, pe locul 11 în judeţ, imediat după oraşul Călan, care are peste 1.500 de utilizatori, se află comuna Bucureşci. 160 de locuitori ai comunei au cont de Facebook. Cifra reprezintă 0,22 la sută din totalul hunedorenilor care şi-au deschis o pagină pe reţeaua de socializare, bucureşcenii fiind urmaţi de locuitorii din Simeria Veche la capitolul acces la Internet. Cifra locuitorilor din Bucureşci care socializează prin intermediul Internetului este una impresionantă, având în vedere că comuna amintită numără, în acest moment, aproximativ 500 de familii şi doar 1.500 de suflete, conform lui Benoni Bădescu, şeful Direcţiei Judeţene de Statistică Hunedoara.

Potrivit primarului Mircea Ghilean, prezenţa bucureşcenilor pe Facebook se datorează deschiderii spre nou a administraţiei locale, dar şi curiozităţii înnăscute a locuitorilor comunei. “Încă din 2008 am încercat să rezolv problema cu accesul la Internet şi am funcţionalizat reţeaua în toate şcolile din comună, fiecare unitate de învăţământ având o sală de informatică şi calculatoare moderne, iar de doi ani aproape toată lumea are Internet. Bucureşcenii care nu se descurcă singuri sau care nu au Internet acasă vin la noi, la primărie, dar majoritatea familiilor au fie Internet prin cablu, fie wireless (fără fir – n.r.)”, explică primarul. Acesta adaugă că locuitorii comunei care nu au putut să se conecteze la reţeaua prin cablu a Romtelecom, au apelat la serviciile marilor companii de telefonie mobilă, precum Orange, Vodafone sau Cosmote. Primarul comunei Bucureşci, Mircea Ghilean, adaugă că în acest moment trei dintre localităţi – Bucureşci, Curechiu şi Şesuri – sunt conectate la Internet, în timp ce locuitorii din Merişor şi Rovina (celelalte două sate care intră în componenţa comunei) folosesc modemuri pentru a avea acces la Internet sau vin şi cer ajutor de la angajaţii primăriei.

Bucureşcenii, aşteptaţi la Biblionet

Potrivit lui Ghilean, în perioada imediat următoare, locuitorii din cele cinci sate care alcătuiesc comuna Bucureşci vor avea la dipoziţie un centru Biblionet, nou renovat şi dotat cu aparatură de ultimă oră, realizat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Ovid Densuşianu” din Deva. Aici atât adulţii, cât şi copiii vor putea să acceseze orice pagină de Internet, pentru a găsi informaţiile de care au nevoie. “Bucureşcenii au aşa multe conturi de Facebook şi intră pe Internet, pentru că toată lumea vrea să vadă noul. Îi interesează ce se întâmplă în lume şi speculează tot ce apare, începând de la agricultură şi până la cultură. De economie şi industrie sunt mai puţin interesaţi, dar la agricultură urmăresc mereu ce fac alţii, la niveluri mai înalte ca noi şi vin imediat cu propunerea să punem şi noi în practică ideile, aici. O altă parte a bucureşcenilor au conturi de e-mail şi de Facebook, pentru că astfel pot să păstreze legătura cu rudele din stăinătate. Dau bani mai puţini pe comunicarea cu neamurile care muncesc peste graniţe şi sunt în legătură permanentă cu acestea”, mai spune edilul din Bucureşci. Primarul afirmă că şi el foloseşte Internetul, atât la birou, cât şi acasă, dar recunoaşte că încă nu are o pagină de Facebook. Mircea Ghilean adaugă că, în perioada imediat următoare (interval care precede alegerile), îşi va crea şi el un cont în reţeaua de socializare, astfel încât să fie “conectat” online cu toţi locuitorii comunei, inclusiv în spaţiul virtual.

Tags: ,

About Ada Beraru