Maraton de două zile, weekend-ul trecut pe balta Ben. Este pentru a treia sau a patra oară când hunedoreanul Adi Sebeşten organizează o ediţie de primăvară a tradiţionalei cupe AdiSeb, ajunsă la ediţia a 16-a. Cu alte cuvinte, de 16 ani, hunedoreanul organizează poate cea mai longevivă competiţie de staţionar din ţară, la care s-au consacrat cele mai grele nume ale pescuitului de la noi. S-a gândit că venirea primăverii este un bun prilej pentru amatorii de competiţii de staţionar să-şi mai dezmorţească muşchii şi unde altundeva decât pe balta Ben.
Norocul a fost de partea concurenţilor, pentru că, în urmă cu doar câteva zile înaintea întrecerii, administratorul bălţii, Iosif Benko, a repopulat balta cu o tonă de caras mare, între 250 de grame şi un kg, predominante fiind bucăţile de 400 de grame. Sunt caraşi cu adevărat frumoşi, care vor fi prinşi în perioada de prohibiţie care se apropie, în limita a 2 kg de căciulă şi contra unei sume de 10 lei pentru o zi de pescuit, oferta fiind valabilă, bineînţeles, pentru membrii APS Hunedoara.Surprize după un maraton de 10 ore
Concursul a fost unul clasic, cu 12 concurenţi, două sectoare şi două manşe a câte cinci ore desfăşurate sâmbăta şi duminica trecută. Au fost prezenţi la standuri pescari experimentaţi printre care şi campionul României din 2010 – Tudor Bodocan. Competiţia a fost strânsă şi pentru faptul că peştele şi-a dat drumul incomparabil mai bine decât în cazul primei întreceri desfăşurate aici, în urmă cu două săptămâni, şi anume prima etapă din cadrul Turneului APS. De data aceasta s-au prins cantităţi mari de peşte, aproape la fel de bine ca vara. Au intrat mulţi caraşi, dar şi crapi sau amuri serioşi. Surprizele nu au încetat să apară, astfel că lugojeanul Alin Bărăştean a fost desemnat câştigător cu 31,520 kg, urmat imediat în clasament pe locul secund de tânăra speranţă Paul Ispas, cu 31 de kg, la o diferenţă de doar un caras de primul loc. Pe locul al treilea a venit un newentry – Hedeşiu, cu 29,710 kg, urmat pe locul al patrulea, premiat, de arădeanul Adi Suciu cu 24,420 kg. Iată aşadar cantităţi importante de peşte, dar şi evoluţii surprinzătoare.
Poate cea mai remarcabilă evoluţie a fost cea a lui Paul Ispas, pe care mulţi dintre actualii obişnuiţi ai pistelor de staţionar îl văd ca pe un viitor campion al României, la ritmul cum pescuieşte şi la inspiraţia pe care o dovedeşte de o vreme încoace. A reuşit Paul să-l bată până şi pe campionul naţional din 2010 – Tudor Bodocan, care a încheiat întrecerea pe locul 5, cu circa 24 de kg de peşte prins. Surpriză nesperată şi pentru hunedoreanul Nicu Stanca, cel care în fiecare manşă a reuşit să iasă “lampă”, acumulând 12 puncte. Este poate cea mai nefastă performanţă din carieră, iar, după unele zvonuri, s-ar putea lăsa chiar cu o retragere din competiţiile cu caracter privat. Păcat, însă mai există şi astfel de experienţe în pescuit, mai cu seamă atunci când norocul nu te prea ajută la tragerea la sorţi, factor hotărâtor, după cum bine ştim, în competiţiile la crap, care după mulţi pescari nu este tocmai cel mai indicat peşte pentru concursuri.
Strategia câştigătoare
Nu este o partidă ca alta, chiar şi pe balta Ben, unde mulţi ar spune că peştele te trage de mânecă şi că, indiferent de anotimp, strategia este cam aceeaşi – nadă multă, rubeziană şi mult noroc la tragerea la sorţi. Ei iată că, în unele zile, vremea rece sau vântul pot pune mari probleme în alegerea strategiei şi mai sunt şi alte aspecte care cântăresc decisiv atunci când suntem pe baltă. Aşa cum am precizat, s-a prins incomparabil mai bine decât la prima etapă din Turneul APS. Carasul a răspuns bine la nadă, iar crapul a intrat din când în când reprezentat şi de bucăţi mobilate. Au fost şi multe rupturi, cum a păţit-o şi Dorel Ţepuşă care, în cea de-a doua manşă, a avut două rupturi la fir de 0,16 şi un amur nervos de peste un metru care i-a distrus pur şi simplu minciogul şi i-a făcut praf toată montura. După unii, strategia câştigătoare de data aceasta a fost pescuitul viteză la caras, îndeosebi la match, în condiţiile în care carăsocii răspundeau foarte bine la nadă şi intrau bine pe vad. Crapii intrau întâmplător şi, cel puţin după părerea arădeanului Adi Suciu, nu era indicat să-ţi pierzi vremea cu ei.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.