Autorităţile hunedorene anunţă că numărul posturilor vacante a crescut cu aproximativ 30 la sută în ultimele zile şi pun acest lucru pe seama reînceperii lucrărilor în sectorul construcţiilor, odată cu încălzirea vremii. În acest moment în judeţ se caută muncitori pentru 81 de meserii, dintre care în top rămân cele de operator cablaje şi confecţioner-asamblor articole textile. Pe de altă parte, Paştele vine cu o surpriză neplăcută pentru 124 de hunedoreni care îşi vor pierde locurile de muncă. Per ansamblu, şomajul rămâne la cote ridicate.
Statisticile naţionale confirmă situaţia înregistrată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara (AJOFM). Conform datelor pe care organismul central, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, le-a făcut publice, judeţul nostru se află pe locul 6 în topul naţional (cu aproape 390 de locuri de muncă vacante), imediat după judeţele Vâlcea şi Braşov, cu câte 530, respectiv 400 de locuri de muncă.
Cele mai multe posturi vacante au fost anunţate în judeţele: Cluj (aproximativ 1.450), Iaşi (peste 700), Dolj (mai bine de 600). La capitolul locuri de muncă vacante judeţul nostru este urmat, la diferenţă de un singur post disponibil, de judeţul Mureş (cu 387 de locuri de muncă). Neaşteptat este faptul că judeţe considerate mult mai potente economic, precum Constanţa şi Arad, sunt surclasate de judeţul Hunedoara în ceea ce priveşte nevoia oficială de forţă de muncă. O comparaţie cu alte zone din ţară ne arată că Hunedoara are de peste 60 de ori mai multe posturi disponibile decât judeţul Mehedinţi, de exemplu – codaşul clasamentului – unde patronii au oferit doar şase (!) posturi pentru cei care nu au serviciu. Judeţul vecin, Caraş-Severin, stă şi el destul de prost, înregistrând doar 28 de locuri de muncă, fiind depăşit de Galaţi unde, în acest moment mai puţin de 40 de şomeri au şansa să se angajeze.
Glazurator ceramică fină şi spălător de vase mari
Pentru persoanele cu studii superioare în judeţul Hunedoara sunt anunţate ca vacante posturile de director societate comercială, conducător întreprindere mică, inginer construcţii civile, industriale şi agricole, inginer construcţii instalaţii, consilier juridic şi contabil. Pentru studii medii şi profesionale sunt disponibile cele mai multe locuri de muncă. Se caută mai ales operatori cablaje, confecţioneri-asamblori articole textile şi de pielărie, brutari, bucătari, coafori, recepţioneri pentru unităţile turistice, şoferi, vânzători, zidari, zugravi, parchetari, dulgheri, fierari-betonişti, confecţioneri şi montatori de termopan şi tâmplărie din aluminiu şi paznici.
Din lista locurilor de muncă vacante nu lipsesc nici ocupaţiile mai puţin frecvente, cum ar fi: şef coloană auto, dulgher-restaurator, glazurator produse din ceramică fină, arzător de produse ceramice şi spălător de vase mari. Hunedorenii care nu au nicio meserie sau nu găsesc un loc de muncă în funcţie de ocupaţia pe care o pot practica se pot angaja ca muncitori necalificaţi. Şeful AJOFM Hunedoara, Vasile Iorgovan Velichi, declară că se caută muncitori necalificaţi în agricultură, la întreţinerea de drumuri, la demolări de clădiri sau finisaje, în ambalare, asamblare şi în industria confecţiilor, dar şi la sortat deşeuri reciclabile. Hunedorenii interesaţi să ocupe un post vacant pot afla care e oferta actualizată mergând până la agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă din oraşul în care locuiesc, dar pot şi să verifice de acasă dacă există şansa găsi un job disponibil în domeniul pentru care au pregătire, accesând baza naţională de date a ANOFM, la această adresă.
Cererea este dublă faţă de ofertă
Peste 180 de şomeri hunedoreni au fost angajaţi la Bursa lunară a locurilor de muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, iar alte aproximativ 260 de persoane au fost selectate în vederea încadrării în muncă. În total, 50 de patroni hunedoreni au anunţat peste 530 de locuri de muncă vacante, cele mai multe din acest an, dar în încercarea de a găsit un loc de muncă – fie el şi prost plătit – la bursă a participat un număr dublu de şomeri: 900 de oameni care nu reuşesc să îşi asigure un venit. Pe de altă parte, în următoarea perioadă vor avea loc şi concedieri de personal. Pentru lunile de primăvară potrivit datelor publicate de AJOFM Hunedoara, patru firme care au activitate în judeţul Hunedoara au anunţat că vor face disponibilizări colective de personal: Mondoscarpa, un producător de încălţăminte din municipiul Hunedoara, va pune pe liber peste 290 din aproape 330 de angajaţi, CFR – 15 persoane şi Chimica Orăştie – 80 din 340 de angajaţi. Mai mult, numai în preajma Paştelui îşi vor pierde locurile de muncă 124 de hunedoreni, care în acest moment lucrează la Key Safety Systems din Brad (de unde vor pleca 115 din mai bine de 930 angajaţi) şi la Poşta Română, care trimite acasă 9 salariaţi.
AJOFM are înregistraţi în baza de date aproape 12.000 de hunedoreni care nu au unde să muncească, iar dintre aceştia mai bine de 6.700 sunt susţinuţi, teporar, de stat. Aproape 6.500 de şomeri provin din întreprinderile şi companiile de stat şi numai 5.500 din domeniul privat, iar cele mai recente date arătau că la începutul lunii martie rata şomajului era de 6,14 la sută. Reprezentanţii AJOFM spun că pentru perioada următoare nu au fost anunţate angajări masive de personal, dar adaugă că speră ca tot mai multe firme din sectorul construcţiilor şi cel al turismului să reînceapă activitatea şi să ofere de lucru unei părţi a celor care şomează în acest moment.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.