Jurnal de pescar: Etapă extremă pe Cinciş

Articolul a fost vizualizat de 973 ori

Duminica trecută s-a desfăşurat pe lacul Cinciş cea de-a doua etapă din cadrul Turneului APS „Corvin”, după cum au botezat organizatorii întrecerea constând în opt manşe de pescuit staţionar pe ape diferite, dintre care vor puncta cele mai bune şase etape, pentru fiecare concurent. Vremea a fost dezastru, să nu-ţi scoţi câinele din dulap. Cu toate astea, cei prezenţi au făcut o treabă bunicică pe pista din faţa Casei Albe. De pe iarbă şi până pe malul apei unde se putea pescui, se ajungea printr-o fâşie de mocirlă de 4-5 metri, suficient pentru ca lăzile modulare să fie scufundate adânc în noroiul cleios. Pe lângă acest aspect, au mai fost şi reprize de ploaie, când răpăială, când ploaie mocănească. 

Dacă la antrenamentul de cu o zi înainte, deşi a fost frig şi înnorat, suprafaţa apei a rămas calmă şi netedă, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în ziua etapei, când valurile mari au îngreunat cu atât mai mult pescuitul. Cei mai mulţi dintre concurenţi nu au reuşit să pescuiască pe vadul de 5-6 metri cu vergile medii şi nici chiar pe cel de 8-9 metr, pentru vergile lungi, din pricină că adâncimea apei pe această lungime nu depăşea 50-60 de centimetri. Iar asta s-a întâmplat în condiţiile în care lacul este crescut frumos, deci perfect pentru prohibiţia ce va veni. Au fost temerari care şi-au încercat norocul şi la rubeziană, dar tot fără rezultate, aşa că cei mai mulţi au pescuit la sheffield. A fost din nou o singură manşă istovitoare de patru ore.

Noroc chior pentru unii, ghinion pentru alţii

Favoriţii primei etape de pe balta Ben erau Titi David, Tudor Bodocan, Radu Prisăcariu şi Neluţu Lupei, fiecare cu câte un singur preţios punct. Radu a condus bine ostilităţile în sectorul A, unde campionul României din 2010 – Tudor Bodocan – a fost absent, aşa că a rămas să se bată cu încă doi concurenţi nu neapărat de acelaşi calibru. Cu circa 1,9 kg, avea speranţe pentru încă un punct mult râvnit, când, în ultimele cinci minute, hunedoreanul Horia Mateescu se luptă în drill cu un peşte serios. Când să-l scoată la minciog – surpriză!!! – era o ştiuculiţă ce s-a aruncat după obleţi, de circa 600-800 de grame, punctabilă, suficient cât să-i sufle prima poziţie din sector lui Radu, la o diferenţă de aproape 400 de grame. Noroc chior, dar norocul face parte din joc. În sectorul B, Neluţu Lupei a condus detaşat manşa de la un capăt la celălalt. A lipsit de aici hunedoreanul Florin Mateescu, câştigător pe Cinciş al Cupei Eco Cinciş de acum doi ani, dacă vă mai amintiţi, pe care subsemnatul a organizat-o. L-a mai avut în sector pe Nicu Stanca, dar care a avut o evoluţie modestă, cu doar patru-cinci obleţi nu a izbutit decât 4 puncte la general.

Neluţu a pescuit constant la match, la circa 20-25 de metri distanţă de mal, cu plute uşurele şi medii, în funcţie de intensitatea vântului, de 4-8 grame (uşoare pentru talia wagglerelor). „Secretul a fost să nădeşti constant cu nadă multă, altfel peştii plecau imediat. După fiecare peşte am nădit cu bulgări mici. Nada trebuia să se spargă la suprafaţă, pentru că peştii se hrăneau undeva între ape. Am folosit cam 3 kg de Gardons Competition de la Trabucco, la care am adăugat un pachet de aditiv praf Ablettix de la Sensas. La sfârşit mi-a rămas în găleată cam jumătate de nadă. Am avut fir de 0,14 cu forfac de 0,12 şi cârlig de 16, iar ca momeală pinkies combinaţi”, a declarat Neluţu Lupei. Peştii au intrat constant, atât babuşcă cât şi oblete, dar mărunţiş.

Dispută strânsă

În sectorul C, lupta a fost mai aprigă, dar capturile mai slăbuţe. Practic, concurenţii s-au departajat la câteva zeci sau cel mult 200 de grame. Învingător a fost Marcel Necreală, cu 0,840 kg, urmat de Costache Lucescu, la doar 80 de grame diferenţă. În sectorul D, ostilităţile s-au derulat fără probleme pentru Gabi Sevestrean, „Brutarul” care a condus detaşat cu 2,16 kg, pescuind tot la match exclusiv. L-a urmat în clasament Titi David, cu doar 0,820 kg şi astfel, după un loc 1 în prima etapă, a urmat un loc 2 în cea de-a doua. „N-a răspuns bine deloc peştele. Au fost trei ore fără peşte, iar pe final am barbierit câţiva obleţi la mal. Pe varga de opt metri aveam adâncime de jumătate de metru. Vântul a bătut tot timpul, aşa că foarte greu am controlat pluta. Am folosit un mix între VDE, Maros Mix şi Benzar Ice Mix, dar ineficient”, spune Titi. Rezultat modest şi pentru Paul Ispas, cu doar 0,540 grame şi 3 puncte la general, în condiţile în care din sector a lipsit Andrei Ghioghiu. După primele două etape, cel mai bine clasat este Neluţu Lupei cu 2 puncte. Aşteptăm următoarea etapă, care se va desfăşura probabil pe bălţile de la Orăştie.

Tags:

About Bogdan Leu