Statistică: Cheltuielile ne-au crescut mai mult decât veniturile

Articolul a fost vizualizat de 1,310 ori

Veniturile medii lunare pe gospodărie au fost, în ultimul trimestru al anului trecut, de 2.542 lei, iar pe persoană, de 884 lei, în creştere cu 5,8% faţă de trimestrul trei, dar cheltuielile au urcat cu 6,6% şi au reprezentat 90,9% din venituri, potrivit anchetei bugetelor de familie, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Veniturile băneşti (salarii) au fost, în medie, de 2.025 lei lunar pe gospodărie (704 lei pe persoană), iar cele în natură de 517 lei lunar pe fiecare gospodărie (cca. 180 lei pe persoană). La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (22,5%), veniturile din agricultură (3,1%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,3%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,6%). O pondere importantă deţin şi veniturile în natură (20,3%), în principal contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (18,6%).

La oraş – salarii, la ţară – recoltă

Diferenţe de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor s-au înregistrat în funcţie de mediul de rezidenţă. În trimestrul IV 2011, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 16,5% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural şi cu 6,5% mai mari faţă de ansamblul gospodăriilor. În urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 62,9% din salarii, de 22,6% din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 8,5% din total. În rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 44,3% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (37,4% din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile băneşti din agricultură asigurând 6,9% din veniturile totale ale gospodăriilor din mediul rural. O contribuţie importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit şi veniturilor salariale (26,0%) şi celor din prestaţii sociale (22,4%).

Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în perioada analizată, în medie de 2.311 lei lunar pe gospodărie (804 lei pe persoană) şi au reprezentat 90,9% din venituri. Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Tags:

About Adrian Sălăgean