Reportaj: Izvorul tămăduitor din pădurea Ardeului

Sute de localnici din comunele Balşa (judeţul Hunedoara) şi Almaşu Mare (judeţul Alba) vor porni mâine dimineaţă (vineri – 20 aprilie) într-un scurt pelerinaj spre Izvorul Tămăduirii, ascuns într-o pădure, pe limita dintre cele două judeţe. În cele două comune amintite, sărbătoarea din vinerea Săptămânii luminate se păstrează încă la fel ca în urmă cu 100 de ani. 

Sute de localnici din Balşa şi Almaşu Mare urcă la izvorul din pădure unde primesc binecuvântarea preoţilor şi apă vindecătoare

În vinerea în care se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, uliţele satului Ardeu, din comuna Balşa, sunt parcă mai pline. Maşinile urcă spre defileul pârâului Ardeu una după alta. De pe la porţi ies pe rând în special adolescenţi şi oameni în vârstă. Merg toţi în aceeaşi direcţie, spre defileu. Nu după multă vreme ajung din urmă maşinile trecute. Sunt oprite pentru că drumul nu le mai permite să înainteze. Din acel loc, până la izvorul cu apă binecuvântată mai e de mers pe jos o jumătate de ceas. Nu e mult, dar e destul de greu, din cauza versantului abrupt în mai multe zone. După ce se iese din defileul Ardeului, se ajunge într-o zonă pe care localnicii o numesc “la Rai”. E vorba despre o cetate naturală, cu o singură cale de acces, drumul dinspre defileu, străjuită de stânci calcaroase. Aici se refugiau pe vremuri strămoşii localnicilor. Mai târziu, ridicaseră aici chiar şi o stână mare, care putea adăposti zeci de suflete în perioade de restrişte.

Slujba din pădure

Din “cetatea naturală” se intră apoi în pădure. Un traseu marcat cu o cruce albă încadrată într-un cerc te duce spre izvorul despre care tot ai auzit. Punţile formate de trunchiuri de copaci trântite peste pâraie s-ar putea să-ţi pună mici probleme. Cu puţină atenţie însă, treci fără emoţii prea mari. Urcuşul continuă. Într-o zi frumoasă însă nici nu îţi dai seama cum trece timpul şi te trezeşti în faţă cu mult mai mulţi oameni decât apucaseşi să vezi plecând dinspre Ardeu. Sunt mai mulţi pentru că în acelaşi loc, la acelaşi izvor despre a cărui apă se spune că domoleşte dureri de tot felul, vin alte câteva zeci sau sute de localnici din Almaşu Mare (judeţul Alba). Preoţii sunt deja la datorie şi ei. Începe slujba. Se cântă aceleaşi cântări ca la slujba de Înviere. Vreo 80 de oameni stau aproape de soborul format din şase preoţi postaţi lângă izvor. Alţii, mult mai mulţi, sunt răspândiţi care pe unde-au găsit loc pe valea îngustă, unii chiar dincolo de apă. După ce se termină ritualul, tineri şi bătrâni se aliniază, aşteptându-şi rândul să bea apă din izvorul cel binecuvântat, apoi să se stropească cu ea pe faţă şi să ia câte o mică rezervă pentru cei de acasă, care nu au reuşit să facă micul pelerinaj.

Condiţia esenţială – credinţa

La Rai, locul de lângă satul Ardeu unde, cu secole în urmă, localnicii se refugiau în vremuri de restrişte

Emilian Achim are 72 de ani şi el este cel care, după Revoluţie, s-a luptat pentru reluarea obiceiului pelerinajului spre Izvorul Tămăduirii de la limita dintre Hunedoara şi Alba. El a marcat traseul, el a făcut punţile peste pâraie, el a reuşit să-i facă pe oameni să-şi aducă aminte de tradiţia din vinerea Săptămânii Luminate. Dar tot el spune că, în lipsa credinţei, apa izvorului nu are puteri miraculoase. “Nu vom putea să-i mulţumim vreodată lui Dumnezeu pentru ce a creat aici, în aceste locuri. Când eram eu copil, oamenii din satele zonei veneau şi luau apă de aici, de la Izvorul Tămâduirii până la Înălţare. Apa de aici este ca o mică aghiasmă, este tămăduitoare cu adevărat, dar trebuie să ai şi credinţă. Fără credinţă nu se întâmplă nimic, e în zadar”, spune bătrânul.

Sute de localnici din Balşa şi Almaşu Mare urcă la izvorul din pădure unde primesc binecuvântarea preoţilor şi apă vindecătoare

Preotul parohiei Almaşu Mare – Suseni, părintele Radu Culda, accentuează însă importanţa gestului pe care credincioşii îl fac de Izvorul Tămăduirii: “Acest mic pelerinaj spre izvor este la fel de important ca slujba religioasă şi ca băutul apei din izvor. Se spune că, odată cu fiecare pas făcut spre izvor, ţi se iartă câte un păcat. Drumul ne duce într-un loc de trăire normală, intensă, un loc în care nu se poate pătrunde decât cu piciorul. Fiecare dintre noi merge la izvorul din pădure ca să simtă acea trăire intensă, fiindcă Dumnezeu lucrează prin oameni şi Duhul Sfânt coboară la fiecare dintre noi şi acesta este un lucru foarte important, să simţim darul lui Dumnezeu. Dacă nu crezi, nu prea simţi nimic, nu câştigi acel dar. Dacă faci mica jertfă a mersului pe jos, duci darul lui Dumnezeu, apa sfinţită, şi acasă. Are şi proprietăţi tămăduitoare. Cred că fiecare dintre cei care vin aici ştie pentru ce vine, nu vine doar să bea apă. Şi când mergi la biserică eşti un om, iar când ieşi din biserică eşti alt om, mult mai sănătos şi mai bucuros”.

Sărbătorirea unor minuni

Izvorul Tămăduirii este sărbătorit de Biserica Ortodoxă în fiecare an în prima zi de după Paşte. Este vorba despre un praznic închinat Maicii Domnului, care l-a călăuzit într-o pădure din apropierea Constantinopolului pe Leon cel Mare, înainte de a deveni împărat, aflat în căutarea unei surse de apă, dorind să ajute un orb care-l implorase să-l ajute să-şi domolească setea. Fecioara Maria l-a îndrumat pe Leon cel Mare spre izvorul din pădure, spunându-i să-l şi spele pe orb pe faţă cu apa din izvor, iar astfel acesta îşi va recăpăta vederea. Minunea s-a produs întocmai, astfel că Leon cel Mare a ridicat pe locul respectiv o biserică. Din acelaşi izvor se spune că s-ar fi vindecat mai târziu şi împăratul Iustinian, care apoi a ridicat pe acel loc o biserică şi mai mare, distrusă de către turci, în 1453. Cele mai cunoscute izvoare tămăduitoare din România sunt cele de la Mănăstirile Ghighiu, Dervent şi Horăicioara. În tradiţia populară, în mai multe sate din ţară, în ziua în care se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, tinerii îşi fac legăminte de prietenie.