Jurnal de pescar: Super caraşi şi un record personal

În sâmbăta dinaintea Paştelui vremea se anunţa capricioasă. Nici cele mai sofisticate site-uri ce conţin informaţii despre starea vremii nu ne dădeau prea multă încredere, însă, cu toate acestea, ne-am aventurat pe balta Ben, pentru o partidă ce o intuiam la caras. Ştiam că a fost populată cu 4,5 tone de caras şi că oferta pentru perioada de prohibiţie include 2 kg de peşte de căciulă pentru membrii APS Hunedoara, contra unei taxe modice de 10 lei. Am vrut să testăm terenul înainte de declanşarea “fiestei”, pentru că în zilele ce au urmat, pe baltă, au fost prezenţi zeci de pescari. Vârful de lance a fost înregistrat în a doua zi de Paşte, când pe baltă au fost nu mai puţin de 150 de pescari.

Texturi îndoielnice ale nadelor

17 kg de caras în 5 ore – o captură în tandem cu Alin Niţă

Dar sâmbătă, atunci când am fost noi pe baltă, erau destul de puţini pescari, aşa că ne-am putut desfăşura în voie la caras. De plouat a plouat puţin, dar de nebăgat în seamă. Nu ne-am pus pe malul cu casa, ci pe celălalt. Din concursurile anterioare am aflat că peştele vine mai timid pe lungimea de 13 metri a rubezienei şi am optat pentru sheffield. Ştim că pe Ben, când e să mănânce, peştele te trage practic de mână, iar pentru nadă nu ne-am decis asupra unui mix complicat. Am folosit banala nadă Profi, cea mai ieftină de pe piaţă, pe care mulţi o desconsideră pe nedrept.

După o vizită la un magazin blindat cu nade şi momeli, ne-am dat seama că cele mai multe nade pentru crap, mai nou, au textura foarte fină, chiar şi cele mai apreciate. Un producător de nadă zicea că nada de staţionar are meritul de a atrage rapid peştele pe vad, însă principiul e cu două tăişuri, pentru că mustăciosul crap ar vrea să şi pape ceva concret. După ce descoperă că nada e o “înşelătorie”, crapul pleacă. Nada Pellete Fekete, ultima bombă în materie de pescuit la crap, mi s-a părut foarte fină, mai degrabă bună pentru oblete şi babuşcă. O fi ea spărtură de pelete, dar parcă e totuşi mult prea fină. Atunci am optat pentru Profi roşie cu aromă de căpşună, care are o textură bogată, convenabilă pentru crap, cu seminţe şi pelete. Am combinat-o cu un kilogram de Benzar Crap Betain şi un – doi pumni de pelete Maros Mix de porumb şi Sensas de căpşună, uşor mai mari.

Recital la caras

Am nădit pe două vaduri la distanţe de 25 de metri de mal şi am reglat adâncimea la circa 2 metri cu wagglere de 10 şi de 12 grame. Imediat am avut trăsături, iar caraşii au intrat ca înecaţii pe vad. A fost sărbătoare, recital, fiesta, cum vreţi să-i spuneţi. După o vreme, nici n-a mai trebuit să nădim, pentru că locul mustea de peşte. E clară competiţia la hrană, astfel că marele crap n-a mai avut loc pe vadul înţesat de caraşi. Şi ce caraşi! Numai unul şi unul, de toată frumuseţea. La un moment dat, Alin, partenerul meu, s-a pomenit în drill cu un peşte mai mobilat, pe care cu greu l-a adus la mal, din pricină că era agăţat de aripioară.

Credeam că, în sfârşit, vedem un crap, când colo’ tot caras, dar de data asta unul de 1,400 kg!! Un veritabil record şi un categoric record personal. S-a jurat chiar că îl trimite la reviste pentru „Cârligul de Aur”. Am tot prins şi am tot prins într-un pescuit care nu ne-a dat prea mult de gândit. Acţionam mecanic. Ne tot rugam să ne intre un crap şi am avut parte de două rateuri – unul pentru că aveam peştele agăţat de spate sau de aripioară, iar altul pentru că peştele s-a dezagăţat în timpul drill-ului. După cinci ore de pescuit viteză la caras am reuşit să cântărim puţin peste 17 kg. Pe baltă s-au mai prins câţiva crapi şi un amur de vreo 9 kg. Am eliberat toţi peştii şi am plecat acasă cu gândul să revenim să ne luăm cota de 2 kg în zilele ce vor urma. Nu ne-a ieşit, pentru că în zilele astea pe Ben e curat pluton de execuţie şi doar cu maximum noroc mai prinzi un loc.