Pierdem sute de dascăli şi jumătate dintre elevi

După o viaţă de muncă dedicată copiilor şi educaţiei acestora, zeci de dascăli pensionaţi sau pe punctul de a se pensiona declară că sunt fericiţi că nu mai lucrează în învăţământ, ori de-abia aşteaptă să scape din sistem. Motivele sunt multe, spun ei: nesfârşita hârţogărie care li se cere, tot mai multă de la an la an, şi stresul specific muncii cu elevii. Aceştia, pe de altă parte, sunt pe cale de dispariţie: până în 2025 vom pierde o jumătate din populaţia şcolară.

Din cauza salariilor mici şi a sistemului de educaţie extrem de greoi, judeţul Hunedoara are din ce în ce mai puţini profesori dedicaţi

În ultimii şase ani numărul dascălilor hunedoreni care au ieşit din învăţământ, prin demisie sau prin pensionare, a ajuns la aproximativ 600, potrivit statisticilor referitoare la evoluţia personalului didactic. Mai grav e că profesorii de o viaţă declară că sunt fericiţi să scape de sistem. „M-am pensionat anul trecut şi sunt foarte mulţumită. Nu se mai putea. Sunt bucuroasă că am scăpat de sistem. Îmi e dor de munca la catedră, dar am un nepoţel şi mă voi ocupa de el”, declară o fostă învăţătoare din judeţul Hunedoara.

„Anul ăsta mă pensionez. Mai am câteva luni şi de-abia aştept. O să-mi fie dor de copii, dar o să mă mut la casa de la ţară şi o să mă apuc de grădinărit. De-abia aştept să ies din sistem”, spune o educatoare. După o viaţă în care au muncit cu dăruire alături de copii, dascălii în vârstă vor să rămână activi, deşi părăsesc catedra. Tinerii care au un post în învăţământ, în schimb, de-abia aşteaptă să îl dea pe altul, mai bine plătit, în sectorul privat. „Pe de o parte, sistemul de învăţământ nu este unul atractiv, din cauza salarizării, remuneraţia scăzând foarte mult în ultimii ani. Profesorul este o resursă înalt calificată, de care societatea are nevoie, dar care este tratată cu dispreţ, prin politica de salarizare. Pe de altă parte, a crescut foarte mult încărcătura birocratică în sistem. Profesorii sunt sufocaţi de hârtii în momentul de faţă, din cauza documentelor care li se cer, deşi acestea nu au nicio relevanţă, nicio eficienţă. Pentru orice activitate se cer foarte multe raportări, care nu sunt justificate. Cui şi la ce folosesc? Tot felul de documente, statistici şi parastatistici, pe lângă planificările calendaristice, sau nişte planuri ale activităţilor pe care le face, sunt multe alte hârtii care li se cer şi pe care nu ar trebui să le facă un profesor”, explică liderul sindical al Sindicatului Învăţământ Preuniversitar Hunedoara, Paul Rusu.

Spre exemplu, potrivit acestuia, profesorii de educaţie fizică trebuie să facă o evaluare psiho-somatică, iar pentru a reuşi să aplice testele respective, ar trebui să nici nu mai facă ore. „Nu ştiu dacă un asistent medical sau un alt specialist ar trebui să facă această evaluare, aşa cum nu ştiu dacă cineva, la nivel naţional, va ţine cont de ea. Nu ni se spune pentru ce ni se cer astfel de situaţii, nu există nicio justificare”, mai spune Paul Rusu.

Hârţogărie şi dascăli tot mai vârstnici

Liderul sindical mai spune că dascălilor li se cer fel şi fel de situaţii referitoare la elevi, la părinţi, la familie ca întreg, la veniturile familiei, cifre referitoare la burse – toate acestea pe lângă activităţile obişnuite, pe care le face un dascăl la catedră. Sindicaliştii spun că, din timpul total pe care un dascăl îl alocă profesiei sale, aproape 70 la sută este reprezentat de întocmirea de rapoarte şi statistici şi abia 30 de procente reprezintă timp alocat orelor la clasă sau pregătirii orelor pentru elevi. Ei susţin că un profesor ar trebui să fie persoana care educă micuţii, nu un conţopist care întocmeşte vrafuri de hârtii referitor la care dascălii spun că nu ştiu cui şi pentru ce folosesc.

„Oficial, orice dascăl din România munceşte, ca orice lucrător, 40 de ore pe săptămână. Neoficial, sunt cele 18 ore de predare, la care se adaugă activităţile de corectare a lucrărilor, testelor şi tezelor, pregătire a lecţiilor, consilii profesorale… dublu ca pondere, faţă de activitatea de predare. Deci, numai pentru munca din afara orelor de predare, un profesor munceşte cam 40 de ore pe săptămână”, precizează Paul Rusu. Potrivit statisticilor, media de vârstă a angajaţilor din învăţământ este în creştere, deoarece tinerii calificaţi pentru a lucra în sistem refuză să se angajeze, iar cei care intră în învăţământ aleg asta doar provizoriu, până găsesc un serviciu mai bine plătit. Astfel, în învăţământ rămân doar oamenii vechi, o parte dintre ei dedicaţi, o parte rutinaţi. Media de vârstă a salariaţilor din învăţământ este, în acest moment, potrivit reprezentanţilor SIP Hunedoara, de 45-50 de ani.

Populaţia şcolară, înjumătăţită până în 2025

Profesorii se plâng că au parte de dispreţ din partea guvernanţilor, nu doar când vine vorba de valoarea remuneraţiei, ci şi în ceea ce priveşte veşnicele reforme pe care le desfăşoară ministerul, care îi tratează pe educatori ca pe nişte simpli executanţi, care trebuie să facă ceea ce impune ministerul. Dascălii spun că aşa-zisa reformă nu a trecut printr-o dezbatere publică, nimeni nu i-a consultat şi pe ei, cei care lucrează direct cu copiii, ci ideile reprezentanţilor Ministerului Educaţiei s-au impus şi au trebuit aplicate. „La asta se adaugă ameninţările indirecte, adică modul în care se discută la nivelul Inspectoratului Şcolar cu directorii şcolilor şi modul în care unii directori transmit mai departe solicitările… Toate acestea fac ca învăţământul să nu fie un loc de muncă foarte comod, la care să te duci cu plăcere”, precizează Paul Rusu. În acest moment, în judeţul Hunedoara, personalul didactic de predare (dascălii care lucrează la catedră, fără personalul auxiliar) numără aproximativ 4.500 de angajaţi. Specialiştii spun că scăderea numărului de dascăli reflectă o altă realitate sinistră: Hunedoara este judeţul cu cea mai drastică scădere a populaţiei la nivel naţional. Dacă tendinţa se va menţine, estimările statisticienilor arată că până în 2025 judeţul Hunedoara va pierde 48 la sută din populaţia şcolară, comparativ cu situaţia anului 2005, când în judeţ erau aproximativ 75.000 de elevi.

Mai mulţi elevi la clasă decât permite legea

Profesorii şi educatorii spun că, în condiţiile acestei scăderi alarmante, singura soluţie ar fi ca dascălii să lucreze cu mai puţini elevi la clasă. Acest lucru nu numai că ar permite ca dascălii să îşi menţină posturile, dar ar creşte şi calitatea procesului de învăţământ, în condiţiile în care fiecare educator ar avea mai mult timp la dispoziţie pentru a se ocupa de fiecare copil. Profesorii adaugă, însă, că acest lucru este imposibil, pentru că legea educaţiei a fost concepută într-o perioadă de criză, nu pentru a genera o reformă adevărată în educaţie, ci mai degrabă din considerente economice. De aceea, numărul de copii la clasă nu a scăzut şi, oricum, spun reprezentanţii dascălilor, în mediul urban efectivele sunt de multe ori depăşite, astfel că nu vei găsi niciunde, la oraşe, grupe cu cel mult 20 de preşcolari.

„Am avut şi grupe de 38 de copii, adică dublu faţă de ceea ce prevede legea, iar asta e tot o politică a Inspectoratului (Şcolar – n.r.), pe considerentul că nu ajung banii. Totul se întâmplă din cauza finanţării per capita, ori, în momentul în care judeci organizarea învăţământului din perspectivă economică, nu mai poţi să te aştepţi la rezultate”, susţine Paul Rusu, care adaugă că oameni de excepţie pe care i-a cunoscut personal au părăsit nu doar sistemul de învăţământ, plecând în oraşele mai mari, ci chiar au plecat din ţară, pentru posturi de cinci sau chiar de zece ori mai bine plătite. Numărul de elevi permis de lege este, pentru învăţământul primar, de minim 12 – maxim 25 (cu o medie de 20 de elevi). În învăţământul gimnazial şi liceal clasele pot avea, în medie, 25 de elevi, cu un minim de 12 şi cu un maxim de 30 de elevi, în timp ce la grădiniţă grupele trebuie să fie alcătuite din 10, până la 20 de elevi, cu o medie de 15 preşcolari.