Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 695 ori

Minim istoric

Leul s-a depreciat în raport cu euro până la minimul istoric, cotaţia atingând la finele săptămânii un nivel de 4,3970 lei/euro, cu aproape doi bani peste minimul anterior, înregistrat pe data de 19 martie: 4,3797 lei/euro. Cauza deprecierii euro este căderea guvernului Ungureanu, care a determinat neîncrederea investitorilor în moneda naţională, aceştia retrăgându-şi o parte din plasamente. Leul s-a depreciat, de asemenea, în faţa dolarului american, până la un nivel de 3,3240 lei/dolar, cu 1,6 bani peste cotaţia de vineri. 

Pierderi

Grupul Banca Comercială Română (BCR) a anunţat pentru primul trimestru o pierdere de 307 milioane lei, faţă de un profit de 76 milioane lei obţinut în aceeaşi perioadă din 2011, pe fondul menţinerii unor costuri ridicate cu provizioanele. Cu toate acestea, grupul BCR şi-a menţinut poziţia de lider, cu o cotă de piaţă de circa 20,8% după active, în pofida unei uşoare scăderi a volumului activelor cu 1,6% faţă de începutul anului, la 75,51 miliarde lei (17,2 milioane euro).

Meserii

Site-ul de recrutare CareerCast. com a realizat topul celor mai proaste joburi ale anului 2012. Potrivit acestui top, pe primele 10 locuri se plasează următoarele meserii:

  1. Tăietor de lemne
  2. Fermier
  3. Soldat
  4. Lucrător pe platformele petroliere
  5. Reporter
  6. Chelner
  7. Cititor de contoare de energie sau de gaze
  8. Spălător de vase
  9. Măcelar
  10. Prezentator radio-TV.

În acest an, pentru prima dată, pe lista celor mai proaste joburi se găsesc şi două meserii din mass-media: reporter şi prezentator. Dacă cele două meserii erau privite în trecut cu multă invidie şi respect, în prezent nu mai sunt decât două joburi care implică un nivel foarte ridicat de stres, fără oportunităţi de dezvoltare a carierei şi cu salarii dintre cele mai mici.

Salarii

Situaţia macroeconomică din prezent permite revenirea salariilor, a anunţat, luni, ministrul de Finanţe, Bogdan Drăgoi, cu ocazia discuţiilor pe care premierul desemnat Victor Ponta le are cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional.

About Adrian Sălăgean