Editorial: Ponta a văzut pisica

Ne bucurăm că mai sunt oameni care vor să guverneze în România. Puterea este, cunoaştem, scopul pentru care există până la urmă politica. Cel puţin la români! Căci după fiecare alternare Putere – Opoziţie nimic din ce înseamnă politică nu a marcat puncte în administrarea superioară a ţării. Să nu uităm momentul 1996, când incompetenţa sau lipsa de moralitate a Alianţei Civice cu Emil Constantinescu preşedinte au ruinat, în mai puţin de un mandat, muntele de încredere şi entuziasmul popular pe care aceste forţe politice le-au avut în momentul preluării Puterii. 

Acum avem momentul Ponta. Şeful PSD îşi începe mandatul departe de susţinerea pe care a avut-o Ciorbea acum 15 ani. Ponta a acceptat să guverneze într-o Românie strivită între criză şi administrarea catastrofală şi, pe alocuri, antinaţională prestată de cuplul politic PDL-UDMR. Deşi a lăsat în politica românească urma unei personalităţi controversate cu un tupeu de tip “domnul Goe”, altoit pe vicii de modestie “a la” Baronul Münchhausen, Ponta premierul trebuie să demonstreze acum că decizia sa de a accepta funcţia nu a fost urmarea unui entuziasm juvenil, ci consecinţa unei judecăţi mature. De prestaţia guvernului condus de el depind multe acum. Stabilitatea economică a ţării, ca primă urgenţă. Urmează apoi, în ordine, satisfacerea nevoii urgente a oamenilor de a trăi mai bine, după ce guvernarea anterioară le-a maltratat salariile şi i-a lăsat fără joburi. De modul în care Guvernul Ponta se va achita de sarcini depinde până la urmă chiar soarta USL-ului la alegerile din toamnă.

Practic, ce are de făcut actuala guvernare? Ponta are în faţă câteva obstacole greu de depăşit, toate încărcate de costuri politice. Are în faţă ştacheta impusă de fosta guvernare a reîntregirii salariilor, deşi resursele sunt destul de improbabile. Are în faţă privatizările cerute de FMI, a căror primă tentativă s-a lăsat cu eşec şi tensiuni în guvernarea MRU. Are în faţă organizarea unor alegeri “la baionetă”. Are de elaborat bugetul pe anul viitor, în noile condiţii ale pactului fiscal european, cu chingile impuse de FMI şi contând pe o economie cu mare probabilitate de a rămâne în recesiune.

Şi toate acestea în condiţiile în care susţinerea pe care o are în Parlament este mai volatilă decât o picătură de diluant în soare. Deja UNPR-ul pune condiţii pentru a susţine învestirea guvernului Ponta în Parlament. Progresiştii lui Oprea cer adoptarea proiectului privind taxarea averilor, reducerea numărului de parlamentari la 300 şi introducerea votului uninominal pur.

Care sunt deci şansele premierului Ponta “să facă treabă”? Greu de spus acum. Singura schimbare pe care o resimţim destul de repede este cea de discurs. Din copilul teribil al Opoziţiei, cu replici tăioase şi obraznice arătări cu degetul, premierul Ponta vorbeşte acum de precauţie şi nevoia de stabilitate. Premise pentru o viaţă mai bună ar fi, dar răbdarea şi cumpătarea nu trebuie să lipsească. Poate că mi se pare, dar noul Ponta clonează discursurile de tip Boc, chiar înainte de a ţine bine hăţurile noilor sale responsabilităţi. Nu e nimic neobişnuit în asta. Toţi au suferit de “sindromul pisicii” la instalarea pe funcţie. Esenţial este ca domnul Ponta să depăşească momentul cu o echipă competentă, cu notă de trecere la morală şi măsuri care să ne strecoare prin criză cu ceva mai mulţi bani în buzunare. Evident, obligaţia aceasta de a fi impecabili pentru noua putere USL-istă, flămânzită de anii petrecuţi în opoziţie, este destul de stingheritoare. Dacă vor însă să câştige la urne în toamnă, nu există altă cale, mai ales că acum PDL-ul a primit liber la înjurături.