Jurnal de pescar: Prohibiţia în apele noastre

De câteva săptămâni, s-a instalat prohibiţia. Este un spectacol al naturii pe care pescarii ar trebui să-l respecte cu sfinţenie. Momentul în care peştii de râu îşi caută un loc în care să-şi depună icrele face parte dintr-un ritual bine stabilit şi respectat an de an. Pe bălţi, regulile jocului se schimbă. Mecanismele sunt fascinante, iar spectacolul este copleşitor. E bine ca pescarii să înţeleagă marea importanţă a prohibiţiei şi minunile pe care le fac peştii în această perioadă, precum şi eforturile uriaşe pentru a se împerechea. 

Studiaţi mecanismele fascinante ale prohibiţiei la peşti şi respectaţi natura cu legile ei. Daţi dovadă de buni pescari

Odată înţelese aceste mecanisme fascinante, încetul cu încetul vine şi respectul pentru partenerii noştri de competiţii şi de partide de agrement. Peştele nu mai este demult un fel de mâncare, ci un partener de petrecere a timpului liber. Din păcate, sunt mulţi aşa-zişi pescari care sfidează legile naturii şi braconează pe timp de prohibiţie. Dacă ei şi-ar putea schimba sexul, aşa cum face carasul, atunci ar fi cu mult mai evoluaţi ca specie.

Spectacol natural

Pe râul Mureş sau Strei, scobarul şi cleanul depun icrele pe pietre şi migrează din marile râuri către canalele afluente unde caută locurile liniştite de la mal. „Practic, depunerea icrelor durează câteva ore, timp în care este o învălmăşeală totală pe locul ales. Unii scobari pleacă, alţii vin, este un du-te vino. Pe urmele scobarilor vin mrenele care mănâncă icre. După scobari urmează clenii, mrenele şi ceilalţi peşti care depun rând pe rând. Şalăul depune în cârduri la rădăcinile copacilor, iar ciprinidele depun, în genere, pe suport vegetal. Apa trebuie să fie de 18-22 de grade Celsius. Am avut ocazia de câteva ori în viaţă să observ aceste fenomene şi m-au fascinat”, mărturisea, în urmă cu câţiva ani, inspectorul piscicol al ANPA (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură) Dimitrie Micoroi.

Pentru lacul Cinciş, complet ignorat de către defuncta AJVPS, ani de zile nu s-a luat niciun demers pentru menţinerea cotei apei la un nivel suficient de ridicat pentru ca peştii să aibă unde depune, mai exact sus în iarbă, acolo unde le place. Benko Iosif, preşedintele APS Hunedoara, a făcut demersuri peste demersuri şi a reuşit în repetate rânduri să obţină îngăduinţa celor de la Apele Române pentru a păstra nivelul crescut al lacului pe timpul prohibiţiei. Rezultatele nu au întârziat să apară, iar puzderia de peştişori au umplut rapid lacul în doar câţiva ani. De multe ori, imediat după prohibiţie, când mergeam la pescuit, obleţii erau „la bătaie” în mal, pe iarbă. Se frecau energic de firele de iarbă şi eliberau icrele. Dacă îi prindeam la cârlig observam că erau plini de icre, iar acestea pur şi simplu curgeau din ei. Tot în mal depun şi plăticile sau babuştile, iar imediat după ce au depus au o poftă nebună de hrană. Prindeam plătici, imediat după prohibiţie, pe lungimea de 5 metri a vergii, semn că plăticuţele erau încă foarte aproape de mal. Pe urmă se îndepărtau şi plecau spre depărtări şi străfunduri. Se mai prindeau doar în locurile foarte liniştite, îndeosebi de pe pontoanele vilelor, acolo unde, de multe ori, s-au prins exemplare frumoase, „bătrânele” cum le numesc pescarii, late cât un capac de toaletă.

Dar nivelul crescut al apei nu este singurul factor de care trebuie ţinut cont, atunci când facem demersuri pentru ocrotirea prohibiţiei. Liniştea este un alt factor decisiv, aşa că degeaba avem apa mare dacă malurile apelor sunt pline de oameni veniţi la plajă sau chiar de pescari ce nu respectă peştele, pentru că acesta se va îndepărta de mal şi va căuta locurile liniştite.

Barbarii apelor

Cum bine ştim, ghiaurii dau iama-n peşte inclusiv în prohibiţie şi rămân înfipţi în bote inclusiv pe timp de noapte. Mulţi peşti se simt în siguranţă pe timp de noapte şi ar depune relaxaţi dacă nu ar fi deranjaţi de către fomişti. Din nou lipsă acută de legi severe care să-i ardă la buzunar şi chiar să-i pună la răcoare. Să nu mai vorbim de cei care bagă plasele pe timp de prohibiţie, când peştele umblă în bancuri în căutarea unui loc propice pentru depus. Atunci sunt vulnerabili şi dezorientaţi. E un păcat enorm să-i hăcuim. Ambarcaţiunile cu motor, sky jeturi şi alte porcării, deşi sunt interzise pe lacuri, ele se folosesc cu sfidare. Şi ele “contribuie” decisiv la înmulţirea în bune condiţii a peştelui. Însă nimănui nu-i pasă. Îmi amintesc că am fost cu o echipă de control în perioada de prohibiţie acum câţiva ani şi i-am filmat pe cei certaţi cu legea. Am întâlnit pe ape atât oameni simpli, dar şi baştani cu lănţuguri groase de aur la gât sau chiar profesori şi oameni cu carte. Eram stupefiat şi nu-mi venea să cred ce fel de explicaţii pot găsi. Aveau 3-4 lansete, coşurile pline de peşte, nu aveau nici măcar permis de pescuit şi încercau totuşi să scape basma curată. Îmi venea să-i bat ca la poliţie, însă nu aveam nicio putere. Mi-am jurat că voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a schimba legile pescuitului.

Perfectul mecanism natural

Interesat de prohibiţie şi mai ales de a le explica pescarilor fascinantele mecanisme naturale pentru o înţelegere profundă şi o relaţie bazată pe respect faţă de natură, am aflat lucruri minunate. În perioada prohibiţiei, carasul îşi poate schimba cu uşurinţă sexul pentru a reuşi să depună icrele. „Pentru fecundare, la caras este nevoie de un mascul la 8-10 femele, în timp ce la crap este nevoie de doi masculi la o femelă. Caraşii îşi pot schimba cu uşurinţă sexul în această perioadă, iar dacă nu găsesc mascul, icrele se fecundează şi cu lapţi de crap, iar puietul rezultat va fi mai rezistent”, mi-a spus Dimitrie Micoroi. Am rămas uluit şi nu-mi venea să cred. Ştiam că micile vietăţi de pe Pământ au calităţi excepţionale şi că pot face lucruri infinit de mari în raport cu proporţiile lor. Ştiam că albinele şi furnicile şi libelulele şi fluturii pot face lucruri incredibile. Perfecta lor sincronizare cu ciclurile anotimpurilor, cu fazele lunii, cu temperaturile şi cu bunul mers al naturii rezidă într-o ştiinţă pe care omul doar o presupune şi nu o dobândeşte. Despre crap există din nou teorii şi teorii legate de modul de reproducere. Se spune că cel de crescătorie îşi pierde instinctul de reproducere şi nu mai poate depune decât dacă este muls artificial. Am urmărit acest lucru pe balta Ben, iar cu timpul, peştele de crescătorie s-a sălbăticit uşor. Acum se vede cum iese la „bătaie”, devine mult prea mofturos în perioada de prohibiţie şi nu mai este preocupat prea tare de momeli, fiind ocupat cu altele.

Deja se ştie că luna mai este cea mai dificilă pentru pescuitul la Ben. „Peştii sunt între ape, agitaţi şi suspicioşi. Nu mai intră nici pe nadă, dar nici la momeli. Pe vadul nădit nu stau prea mult, sunt nehotărâţi. Nu există nicio logică în pescuitul din această perioadă, tocmai pentru faptul că ei sunt preocupaţi de altceva. Le-ar trebui totuşi câteva condiţii, poate mai multă linişte, câteva pâlcuri cu verdeaţă sau stuf”, spune Nicu Stanca, prietenul rubricii noastre. Crapul ajunge la maturitate sexuală undeva pe la 5-6 kilograme. Atunci este el deplin dezvoltat din punct de vedere sexual. Tot atunci devine şi foarte gras, aşa că nu-i înţeleg pe acei pescari care ţin morţiş să înfulece crapi uriaşi. Până şi ciortăneii dacă sunt hrăniţi, furajaţi sau hrăniţi mereu cu nade pe bălţile intens pescuite, chiar şi la greutatea de 1 kg – 1,5 kg sunt foarte graşi. La balta de la Uroi preţul kilogramului de crap ce depăşeşte 3 kg este unul corect – 100 de lei kilogramul. Asta ca să-i lecuiască pe fomişti. Înţelegeţi oameni buni că e păcat de peşte, iar exemplarele mobilate sunt de fapt marii reproducători. Doar 3,5% din puietul de crap rezistă în primul an de viaţă, iar la maturitate ajunge doar 0,5%. Vă daţi seama cât prăpăd facem atunci când ne încăpăţânăm să băgăm la portbagaj un crap sau un ciortan. Eforturile peştilor de a supravieţui şi de a-şi perpetua specia sunt uriaşe. Amintiţi-vă doar lupta ce o duc somonii an de an pentru a-şi depune icrele pentru ca mai apoi să moară cu un ultim efort disperat. Adevărat sacrificiu al speciei.

Speculanţi de joasă speţă

Câtă vreme legislaţia le-a permis pescarilor să pescuiască cu năluci după ştiucă în perioada de prohibiţie, a fost festinul braconierilor. La Mintia, erau zeci şi sute de mârlani care dădeau cu câte două-trei sau chiar mai multe linguri, voblere sau direct şir de ancore, chipurile după ştiucă. Agăţau la greu peşti vulnerabili din toate speciile. Aşa s-au prins scobari, văduviţe, morunaşi, mrene dezorientate, crapălăi, amuroci şi chiar somni uriaşi sau şalăi vulnerabili. A fost un măcel legal. Şi acum mulţi întreabă naivi de ce nu mai este voie să se pescuiască la artificiale în perioada de prohibiţie, iar răspunsul este cât se poate de evident. Au fost nevoie de numeroase sesizări şi adrese din teren, făcute de către oameni de bine, pescari adevăraţi sau chiar de către fostul inspector piscicol zonal Dimitrie Micoroi, un om de o calitate excepţională, care a făcut multe pentru pescuit, pentru ca legea pescuitului să interzică sub orice formă pescuitul în prohibiţie.

În vremuri de prohibiţie ne putem orienta spre alt gen de pescuit decât cel cu care suntem familiarizaţi în mod obişnuit. Putem încerca ofertele bălţilor cu plată şi a amenajărilor artificiale, măcar odată în an, chiar dacă uneori ni se pare scump. Putem, de asemenea, pescui la celelalte specii unde prohibiţia nu coincide cu apele de şes – la păstrăv de exemplu. Chiar dacă tentaţia este mare, acordaţi o şansă şi peştilor, la fel cum vânătorii au în codul lor de conduită anumite prevederi ce acordă un avantaj şi un respect pentru vânat, la fel şi pescarii ar trebui să se ghideze după anumite principii dictate în primul rând de bunul simţ.