Grecii au cuţitul uns, dar vor şi slănina întreagă

Îmi aduc aminte de o întâmplare de pe vremea când eram elev. Un coleg mai sărăcuţ, dar neastâmpărat, a spart într-o iarnă un geam al clasei. Era un geam cam mare. Aplicând principiul răspunderii colective ca la carte, pedagogul ne-a îmbrobodit pe toţi copiii să aducem rapid doi lei de acasă ca să plătim geamul clasei, care, vezi Doamne, era a noastră, a tuturor. Atunci, mic copil, nu m-am prins de figură. Abia pe urmă m-a revoltat întâmplarea. Adică, de ce a trebuit să dau eu bani pentru isprava lui Grasu? Şi ce dacă Grasul era sărac? Să plătească, dacă i-a plăcut să facă ţăndări frumuseţe de geam, nu?

Cam acestea sunt întrebările pe care şi le pun acum toţi europenii. Grecul este astăzi, în Europa, Grasul pe care l-am avut eu coleg de clasă. Situaţia din Grecia şi măsurile de salvare de la faliment a acestei ţări au fost subiectul economic al săptămânii. După o noapte furtunoasă de negocieri, în dimineaţa zile 27 octombrie, liderii ţărilor din zona euro au scos pe piaţă un plan anticriză. S-au remarcat două decizii. Datoria grecilor a fost redusă cu 100 de miliarde de euro prin “efortul voluntar” făcut “involuntar” de băncile private, care au renunţat la 50 la sută din creanţele lor. În plus, statul grec va primi un ajutor de 130 de miliarde de euro. Totodată, s-a majorat la 1000 de miliarde de euro Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară, adică fondul de urgenţă menit a astupa deficitul băncilor aflate în dificultate financiară. Epilogul summitului de la Bruxelles al elitei euro s-a consumat în arome de şampanie şi declaraţii de auto-satisfacţie.

Criza datoriilor suverane depăşeşte însă puterea de înţelegere şi de acţiune a momentului. Liderii europeni trăiesc cu impresia celui care încearcă să umfle o roată de maşină spartă. Oricât pompează, cauciucul rămâne moale. Miliarde, zeci de miliarde, sute de miliarde şi, urmează poate, mii de miliarde de euro sunt înghiţite de gaura neagră a crizei, iar singurul efect este amânarea unui deznodământ firesc: falimentul. Compania de consultanţă economico-financiară Bloomberg dă un verdict sec: nu a fost destul. Adică 1000 de miliarde de euro în fondul de urgenţă nu ajung nici pe o măsea. E nevoie, spun experţii de la Bloomberg, de 3000 de miliarde de euro şi poate, doar poate, atunci Europa va depăşi momentul dificil. Adică sistemul bancar va fi recapitalizat cu îndestulare, iar necesarul de finanţare în zona euro va fi satisfăcut.

Că lucrurile nu au fost deznodate o simt şi pieţele care, după creşterile iniţiale, au dovedit din nou o criză de încredere închizând pe minus.Banii nu se învârt, iar motorul economic al unei părţi din Europa nu porneşte. În plus, criza financiară începe să alunece spre un alt gen de criză: criza de identitate naţională.

Grecii nu vor banii europenilor, dacă trebuie să strângă cureaua şi să respecte disciplina financiară a germanilor. Premierul elen a şocat Uniunea Europeană când a anunţat luni că va organiza un referendum în care poporul grec să-şi poată exprima opţiunea: vrea sau nu vrea ajutor la schimb cu austeritate. Protestele ample de la Atena arată însă clar ce vor grecii. După ce s-au îngrăşat cu somon şi Porsche Cayenne pe datorie, Grecia adoptă acum dictonul roman “după noi, potopul”. E greu să pui acum şaua austerităţii pe un popor care a cunoscut într-un fel “comunismul”: a primit după poftă şi i s-a cerut după posibilităţi. Referendumul anunţat de oficialii de la Atena încurcă până la impas eforturile Europei de a evita un faliment de ţară, care ar putea amorsa principiul dominoului în UE. În ideea că falimentul este exclus, singura formulă în faţa reticenţei grecilor este ca Europa să-i îndoape efectiv cu bani pe greci, până la fundul sacului. Motivul este clar. Şi eu am dat doi lei pentru geamul spart de Grasu, că doar nu îmi convenea să “mânc” frig în clasă.