De mult aşteptam momentul optim pentru a scrie despre pasiunea pescuitului la sexul frumos, pentru că şi doamnele sunt serios preocupate de pescuit. În Hunedoara, la juniori, ani la rândul concursurile erau adjudecate de Cristina Ştir, nepoata lui Adi Sebeşten, iar la nivel naţional cu toţii ne mândrim cu Veronica Ispas şi cu celelalte fete din lotul naţional.
Pe plan european, Livia Hajdu este un etalon pentru pescari. Pe colega noastră de breaslă Irina Năstase am cunoscut-o într-un context pescăresc, la o Cupă a Presei, organizată anul trecut pe balta Bejan. Actualmente, este redactorul şef al unui cotidian local, iar asta la doar 25 de ani.
Irina Năstase
Cu timpul am mai discutat şi despre presă, dar mai ales despre pescuit şi îmi descrie periodic partidele de pescuit pe care le face cu prietenii, prin apropierea Devei. Pasiunea pentru pescuit a moştenit-o rapid de la tatăl ei, pescar cu state vechi, mare împătimit al pescuitului pe Dunăre, care recent şi-a adjudecat un nou trofeu – un somn de 74 kg. De loc fiind din Orşova – Clisura Dunării, de mică a urcat în barcă cu tatăl ei şi a făcut cunoştinţă cu metodele de pescuit pe marele fluviu. Credeam că n-o să mă surprindă cu foarte multe detalii neştiute, atunci când i-am propus un interviu pescăresc, însă am rămas profund impresionat de poveştile ei cu peşti care mai de care şi tehnici populare de pe malurile Dunării.
Cărăsocii de poveste
Nici pe Dunăre, pescuitul nu mai este ce-a fost odinioară şi asta din cauza braconajului sălbatic şi a pescuitului industrial nechibzuit, populaţia piscicolă a scăzut dramatic. Cu toate acestea, pescarii care cunosc bine locurile de pescuit mai prind şi acum peşti frumoşi. Se ştie că la Dunăre te duci setat pe anumite specii, iar în funcţie de anotimp, de starea vremii etc., optezi pentru variantele cele mai convenabile.
La caras este un pescuit destul de banal. Îmi amintesc că, pe vremea când băteam verile malul românesc al Dunării, la Şuşca, Pojejena, Divici, Moldova Nouă şi Pescari, găseam locuri excelente pentru plutărit şi dădeam recitaluri minunate la cărăsoci. Ne minunam de câţi caraşi puteam prinde şi mai ales de talia lor. E drept că pescuitul era unul destul de grosier, cu fire bădărane de crap, cu plute grele şi cu nade şi momeli bădărane – mămăligi şi alte fierturi grosiere. “Noi pescuim la caras cu clasica mămăligă, cel mai frecvent combinată cu usturoi. Se poate prinde pe orice mal şi nu trebuie o tehnică anume, doar Dunărea să fie bună”, spune Irina.
Îmi amintesc că descoperisem un golf foarte larg aproape de Pescari, unde curentul era departe, iar Dunărea forma un fel de lac imens plin de vegetaţie. Acolo pescuiam la plută şi dădeam recitaluri. Prietenul meu Alin Niţă pescuieşte la Dunăre în locuri asemănătoare, unde localnicii amenajează pontoane suspendate, taman la 50 de metri distanţă de mal. Până la acele pontoane se ajunge înot, iar odată cocoţaţi pe ele, nădesc cu mămăligă şi pescuiesc tot cu mămăligă, cu arpacaş sau cu râme roşii sau negre. Sunt partide când se prinde la greu, alteori, din contră, foarte puţin.
Spinning la şalău
Irina Năstase
Ştiam că toamna la şalău este mare îmbulzeală pe Dunăre. Hunedorenii merg regulat la şalău şi se cazează la pescari din Drobeta Turnu Severin sau chiar de prin alte locuri. Mulţi dau din bărci, dar şi mai mulţi de pe mal. Auzeam în unii ani că de pe mal era frecvenţă bună şi erau pescari care prindeau 30-40 de bucăţi pe zi, poate chiar mai mulţi. Acum fireşte că strapazanii n-ar trebui luaţi în considerare, însă aici intervine decenţa şi moralitatea fiecăruia.
La noi, pe Cinciş, toamna când merg la şalău, pescarii dau cu polistiren şi reţin cam tot ce le pică, fără discernământ. “Toamna şi iarna se prinde bine şalău pe Dunăre la năluci, îndeosebi la twister, în general de culoare verde sau fluorescent. Acum fireşte că năluca trebuie să aibă culoarea adecvată în funcţie de culoarea apei şi de reflexiile solare. Cei mai mulţi pescuiesc din barcă şi caută gropanele. Vara, în schimb, şalăul nu mai intră la artificiale, iar atunci pescarii merg pe râurile afluente şi prind mrene mici, care la noi se numesc moioace. Cu ele dau după şalău şi neapărat moioaca trebuie să fie vie atunci când este aruncată cu tripla în apă”, spune Irina.
Importante sunt locurile şi intervalul orar la care se pescuieşte în căutarea şalăului. Vara mănâncă bine spre seară. Important este să facem o partidă experimentală de dimineaţa şi până seara, iar pe urmă, a doua zi, să mergem exact în intervalele în care am observat că şalăul este mai activ. Au fost zile când Irina şi tatăl ei prindeau şi câte 20 de kg de şalău. Se ştie că şalăul este un peşte teritorial, care îşi apără cu îndârjire teritoriul şi mai ales cuibul unde îşi depune icrele. De aceea pescarii urmăresc gropanele unde ştiu că şalăul acţionează şi insistă pe acele locuri. Trebuie cunoscut aşadar foarte bine relieful fundului şi structurile subacvatice. De multe ori un sonar ne poate scoate din încurcătură, asta în cazul în care nu suntem perfect familiarizaţi cu locurile fierbinţi.
Somnul de bază
Mulţi pescari dau după somn pe Dunăre. Ştiu că, în vremea când mergeam frecvent la Dunăre, în piaţa din Moldova Nouă întâlneam comercianţi care vindeau momeli specifice – ţipari, râme negre lungi ca şerpii, broscuţe, scoici, răcuşori, coropişniţe etc. Nu am cumpărat niciodată pentru că nu am dat la somn, însă pasionaţii de pescuit la somn merg la Dunăre exact în perioadele optime pentru pescuitul mustăciosului, cu artileria grea aferentă şi cu întreagul set de momeli. Mulţi pescuiesc din barcă şi îi ademenesc cu cloncul. “Spre deosebire de pescuitul de pe Mureş, unde pescarii dau la fund cu scoici, împuţiciuni, organe şi maţe de pui, scoici şi altele, pe Dunăre sunt mulţi care dau după somn cu voblere mari.
Acestea sunt alese din genul celor foarte grele, care coboară mult pe fundul apei, iar în general se pescuieşte cu vobler din barcă. Somnii se prind în curenţii foarte puternici, de exemplu în cazane sau în golful de la Eşelniţa, pe cursul râului Eşelniţa care se varsă în Dunăre şi formează un fel de golf. Luna aprilie este prielnică pentru somn, atunci când dă mugurul la salcie, înainte de prohibiţie, dar cel mai bine se prinde în august, când somnul este foarte agresiv şi iese în mal”, spune Irina. Şi somnul este un peşte teritorial, îndeosebi atunci când îşi apără cuibul. Masculul păzeşte icrele şi se hrăneşte foarte rar. Le depune foarte aproape de mal. Este mai mult vigilent şi patrulează în zona cuibului. Dacă treci însă cu voblerul prin faţa lui, atunci atacă pentru a-şi apăra cuibul. Unele exemplare mai mobilate atacă tot ce mişcă pe suprafaţa apei, raţe, boboci chiar şi copii aflaţi la scăldat. Irina ne spune că pentru pescuitul cu clonc, cel mai bun este malul sârbesc.
La somn cu SĂPUN!!!
În pescuit mereu rămâi cu gura căscată, mereu afli lucruri noi, de aceea este minunat, pentru că nu te plictiseşti niciodată de el. Pescarii de pe Dunăre folosesc tot felul de tehnici şi momeli ciudate pentru noi. Aşa am aflat de la Irina că, de pildă, ei pescuiesc la somn cu ştruc. Se pun două sticle goale pe post de geamandură şi de ele se leagă o funie cu aţă nici prea groasă dar nici prea subţire de care se leagă cârlige. În acele cârlige, destul de mari, se agaţă săpun – da, aţi citit bine. Unii spun că numai un anumit fel de săpun este bun. Săpunul se agaţă întreg. Tot pe cârlige se pot agăţa maţe de pui, sau alte spurcăciuni şi se lasă peste noapte. Sunt tehnici barbare dar prinzătoare, un fel de pripon de-al nostru, complet ilegal şi nesănătos.
La pescuit în Ardeal
Stabilită de ceva vreme în Ardeal, Irina testează apele noastre. Îi place să pescuiască pe Mureş, îndeosebi în spatele fermelor de găini de la Bălata. Acolo pescuieşte obleţi la vargă şi îi place teribil pentru că are activitate. “Acolo am prins mai toate speciile de pe Mureş, de la oblete, morunaş, mreană, clean etc şi am asistat la o captură frumoasă, un somn de 14 kg”, spune Irina.
În portofoliu are tot felul de capturi, de la crap, mreană, somn şi şalău, până la cărăsoci record şi alte specii mai paşnice. Cel mai mult i-ar plăcea să pescuiască pe Ebru, în Spania, fireşte tot la somn. Ebru a devenit o destinaţie de vis pentru turismul piscicol, iar povestea somnilor de acolo este una cu adevărat pescărească. Prin anii ‘60-‘70, un pescar englez, pare-mi-se, a prins cu plasa dintr-un lac mai mulţi somnotei pe care i-a eliberat în Ebru. I-a dat mare bătaie de cap transportul şi traversarea graniţelor, însă a reuşit să populeze Ebrul cu o specie invazivă.
Fireşte că discuţiile au degenerat, iar mulţi îl consideră responsabil pentru distrugerea unor specii autohtone, odată cu înmulţirea excesivă a somnilor, însă renumele în materie de pescuit îi revine râului spaniol tocmai datorită somnilor şi crapilor imenşi care se prind cu regularitate aici. Irinei îi place să pescuiască şi pe bălţile din judeţ. Merge constant pe cele din apropierea Devei, la Bebe „Peşticom” la Şoimuş, unde a prins şi mârliţă, dar şi caras cu carul, la „Pinteni” la Boz, la „Marea Albastră”, la Bretea Română şi pe multe altele. A pescuit şi în două concursuri, la Cupa Presei şi la Cupa Ginel, care avut loc pe balta Ben şi unde a reuşit o menţiune cu 4,5 kg de caras şi crap. Nu ne rămâne decât să-i urăm “Fir întins!” atât în pescuit, cât şi în prinderea subiectelor şi condei ascuţit, în munca ei de zi cu zi de la ziar.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.