Colţul cultural: Violenţă vs. cultură

Huniadi Cantores a fost invitat să concerteze la Accademia di Romania din Roma. Grupul era programat să participe cu două concerte în cadrul proiectului Noaptea Muzeelor la Roma. Soarta a făcut ca sâmbătă seara să nu fie deschis niciun muzeu. Atentatul cu bombă din dimineaţa de 19 Mai a luat vieţi şi a învins cultura. 

Am plecat spre Roma vineri dimineaţa cu un avion al companiei Tarom, zborul decurgând în condiţii excelente. De altfel, etapele de organizare a deplasării noastre la acest eveniment au fost profesionist parcurse de cei care au iniţiat proiectul. Am ajuns seara la Accademia di Romania, o clădire superbă, aflată în vecinătatea unor muzee şi academii reprezentative ale altor ţării.

Iată câteva informaţii preluate de pe site-ul instituţiei, pe care le folosesc cu acordul specialiştilor de aici. Primul proiect de fondare a unei Şcoli Române la Roma datează din anul 1914, dar Primul Razboi Mondial a făcut imposibilă realizarea sa.

În anul 1920 Parlamentul României aproba o lege – inspirată şi promovată de istoricul Nicolae Iorga (1871-1940) şi de arheologul Vasile Pârvan (1882-1927) – care prevedea crearea de academii române în străinătate: Şcoala română de la Fontenay aux Roses la Paris şi Şcoala Română la Roma. Pe 8 iulie 1921 Guvernatorul Romei punea la dispoziţia României un teren de aprox. 5.000 mp˛ în Valle Giulia, în scopul construirii “unei clădiri destinate exclusiv ridicării unei Academii Române de Istorie, Arheologie şi Arte Frumoase”.

Şcoala şi-a început activitatea în data de 1 noiembrie 1922, într-un sediu provizoriu în Via Emilio de’ Cavalieri 11, având patru membri – număr care a crescut la zece în anul 1925. În 1947 autorităţile române hotărau închiderea instituţiei.

Între 1947 şi 1969 Academia a rămas închisă, clădirea degradându-se treptat. În 1967 se reiau lucrările de restaurarea a clădirii, care va fi redeschisă în anul 1969 cu statutul de Biblioteca Română la Roma. În anul 1990, după căderea regimului totalitar de la Bucureşti, instituţia şi-a schimbat din nou statutul, redevenind Academia Română din Roma. Pe lângă tradiţionalele preocupări pentru studiu şi cercetare, Academia mai desfăşoară activităţi de promovare culturală, găzduind expozitii de artă, concerte, conferinţe şi spectacole.

După cum spuneam, concertele grupului Huniadi Cantores se integrau într-un proiect mare, organizat cu spijinul Primăriei oraşului Roma, în care, pe lângă Accademia di Romania, mai participau încă o sută de muzee şi instituţii de cultură şi unde accesul era liber, vizitatorii putând să participe şi la concerte, expoziţii, filme, cuprinse în programele de sâmbătă seara.

Cronica unui concert care nu a mai avut loc

Pe la ora 15,00 primim vestea suspendării tuturor activităţilor culturale în oraşul Roma, totul datorându-se unui atentat petrecut în Sicilia, acţiune violentă pusă la cale în faţa unei şcoli, victime fiind două tinere şi mai mulţi adulţi. Pe lângă tristeţea generată de victimele atentatului, am trăit apoi apăsarea sumbră a unui oraş cultural ce sâmbătă seara a fost pustiu.

Dacă dimineaţă, când am vizitat Coloseum-ul şi partea centrală din Roma Antică, exclamam copleşiţi de numărul turiştilor care „veneau şi veneau”, că asemenea industrie turistică nu am mai văzut până atunci, seara, din păcate, a fost peste tot o linişte nefirească, dominată de efectele violenţelor care au avut loc cu câteva ore înainte. Am sesizat cu oripilaţie ce efect poate avea violenţa fizică asupra vieţii normale, luând de pe chipul oamenilor bucuria firească pentru lucrurile mărunte, dar şi măreţe, aşa cum poţi vedea la Roma.

Huniadi Cantores a pregătit pentru concertele de la Accademia di Romania un program dominat de lucrări din Renaşterea din Transilvania, cuprinse în colecţia Codex Cajoni, alese special pentru a prezenta spectatorilor fraze muzicale şi ritmice aduse cu grijă de acasă. Din păcate, concertele nu au mai avut loc, tristeţea fiind prezentă pe chipul organizatorilor şi a muzicienilor. Lucrurile se vor relua în toamnă, pentru că, nu-i aşa, nu avem voie să cedăm în faţa violenţei şi atunci, la începutul concertului, vom păstra un moment de reculegere în amintirea tinerelor ce nu au mai apucat să trăiască, firul vieţii lor fiind scurtat inutil. Deocamdată, violenţa a învins şi cultura.

Dar aşa cum ştiţi, spectacolul trebuie să continue!