Editorial: Doamna de fier, banii şi politicianul român

“Problema cu socialismul este că, la un moment dat, cheltuie toţi banii celorlalţi”, este traducerea aproximativă a unui citat dintr-un interviu acordat prin 1976 de Margareth Thatcher, premierul Marii Britanii, supranumită şi “Doamna de fier”. 

În România absolut toate partidele au dus şi duc încă politici socialiste. Nici nu aveau cum să supravieţuiască pe scena politică într-o ţară cu peste 20 de milioane de oameni malnutriţi la momentul Decembrie 1989. Până şi cei mai liberali dintre liberali au fost nevoiţi să se abată deseori de la doctrină pentru a-şi asigura un dram de susţinere din partea poporului. Până şi cei mai “populari dintre populari”, foşti primi socialişti internaţionali (adică membrii vechiului PD), au încercat să se facă populari strângând de la cei care muncesc şi oferindu-le celor cărora ei, politicienii, n-au fost în stare să le confecţioneze o undiţă, în loc să le dea direct peşte, ignorând astfel una dintre cele mai importante pilde biblice.

Cât despre socialişti, ce să mai spunem? Măcar ei au avut curajul de a se autointitula astfel, aşa că nu-i putem acuza că suferă de ipocrizie cronică. De machiavelism de cea mai joasă speţă îi putem acuza însă pe toţi, indiferent de titulatură sau doctrină, afişate doar pentru ademenirea electoratului. (Apropo de ademenirea electoratului, îmi vine şi acum să râd când îmi aduc aminte cum, în 1997 – 1998, un lider PNL, între timp retras din politică, venea la Hunedoara şi spunea că “targetul electoral al partidului nostru este clasa de mijloc” şi afirma asta ştiind bine că, la acea vreme, în judeţ, existau cel mult 10 – 20 de oameni bogaţi, vreo 200 de familii cu o situaţie materială cât de cât în regulă şi vreo 449.000 de oameni care trăiau sub pragul sărăciei).

Încă de anul trecut se zvonea că, în electoralul an 2012, după doi ani în care a tot strâns şurubul, PDL se pregătea să vină în faţa românilor, treptat, cu fel de fel de cadouri electorale, de la reajustarea pe plus a salariilor bugetarilor şi eliminarea plăţii CAS-ului pentru pensiile mai mari de 700 de lei, până la pixuri, brichete şi bani de drumuri pentru primarii portocalii. Aflând acestea, liberalii şi pesediştii s-au panicat. “Nu se poate să ne mai facă ăştia o dată”, şi-au spus. Aşa că au umblat la puşculiţa cu cotizaţiile sponsorilor şi au reuşit să găsească destui “trădători” în Parlament cât să dea jos PDL-ul de la Guvernare. Şi ce face Guvernul USL condus de Victor Ponta? Orbecăie după bani pe care să-i dea înapoi celor mulţi. Câte 50 – 100 de lei de căciulă de votant înseamnă de zece ori mai puţin decât se cheltuie pentru un vot, într-o campanie electorală dusă cu metode legale şi corecte.

Europa se afundă din nou în recesiune. Domeniul privat începe să gâfâie din nou. Acelaşi domeniu privat care a simţit criza încă din vara lui 2008 şi care nu mai ştia cum să facă să protejeze locurile de muncă ale oamenilor prin septembrie-octombrie, când preşedintele Băsescu se hăhăia pe la televizor spunând că “La noi n-o să fie criza aşa de rea cum va fi la alţii”. Vă mai aduceţi aminte?

Istoria se repetă, însă de data asta Victor Ponta mai are puţin şi-l imită pe acel Băsescu din toamna lui 2009. E an electoral şi trebuie să găsească toate firimiturile care pot fi împărţite mulţimii. Aşa-i cere partidul (sau partidele, dacă vorbim de USL). Altfel nu are nici el viaţă mai lungă de două-trei luni la Palatul Victoria. Încet – încet, le găseşte, le risipeşte, entuziasmul de după momentul alegerilor din iarnă durează până după Anul Nou, iar în primăvara lui 2013 pun pariu că, iarăşi, vom fi cu sacul gol şi că, iarăşi, la fel ca-n 2010, se va aplica liberala lege a junglei “cel mai slab dispare”, aplicată în România sub formularea “Cine-i prost, să moară”.