În 11 iunie începe prima sesiune a examenului de Bacalaureat, iar Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara se aşteaptă ca aproximativ 6.300 de liceeni să susţină testele. Mai mult, în ciuda faptului că doar un sfert dintre elevi au promovat simularea examenului de Bacalaureat, reprezentanţii Inspectoratului spun că anul acesta se aşteaptă ca rata celor promovaţi să fie mai mare decât anul trecut.
Absolvenţii claselor a XII-a şi a XIII-a, precum şi absolvenţii seriilor anterioare, din judeţul Hunedoara, au avut la dispoziţie primele zile din această săptămână pentru a se înscrie la prima sesiune de Bacalaureat din acest an. În judeţul nostru, inspectorii şcolari se aşteaptă ca numărul elevilor care vor susţine Bacalaureatul să depăşească 6.000. Dintre aceştia, aproximativ 2.100 sunt absolvenţi din seriile trecute şi 4.200 din generaţia actuală. Elevii au avut de completat o fişă-tip informatizată, la secretariatul liceului din care provin, dar numărul total al candidaţilor care vor susţine examenul în luna iunie se va şti abia în zilele următoare, când elevii vor fi repartizaţi pe discipline.
Absolvenţii de liceu vor intra în vacanţă începând cu 1 iunie. Ei vor mai avea la dispoziţie 10 zile pentru a se pregăti, iar pe 11 iunie vor începe probele de evaluare a competenţelor. În perioada 11-27 iunie vor avea loc probele orale la limba şi literatura română, limba maternă, evaluarea competenţelor digitale şi evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Examenele scrise vor începe în 2 iulie, cu proba la limba şi literatura română şi vor dura până în data de 6 iulie, cu proba la alegere a profilului şi a specializării.
Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, în 9 iulie se vor depune contestaţiile, iar în 13 iulie se vor afişa rezultatele finale. Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat se va desfăşura între 16 iulie şi 5 septembrie.
Dezinteres şi erori în alegerea materiilor
La simularea examenului de Bacalaureat din acest an au participat 3.063 de elevi, dar numai 25,6 la sută dintre aceştia (800 de elevi) au obţinut medie de trecere. Doi dintre elevi au fost eliminaţi după ce au fost prinşi încercând să copieze. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate la Liceul “Mihai Eminescu” din Petroşani – cu o promovabilitate de 89 la sută, acesta fiind urmat de Liceul “Traian” şi Colegiul „Decebal” din Deva. În nouă licee, cum sunt cele din Ghelari, Ilia, Crişcior sau Liceul Minier din Lupeni, rata promovării a fost zero. Simulările pentru examenul de bacalaureat au fost susţinute anual, în ultimii ani, însă fără camere video, aşa cum s-a întâmplat în această primăvară. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Livia Vlad, spune că această situaţie are drept cauză faptul că elevii au fost dezinteresaţi şi nu au acordat simulării examenului de Bacalaureat importanţa cuvenită, nici ca şi prezenţă, nici ca implicare în probă, examenul neavând o miză reală.
“În plus, din numărul total de elevi care sunt aşteptaţi să susţină anul acesta examenul de Bacalaureat, şi anume 4020, au fost prezenţi la această sesiune de simulare doar 3.060. Dintre aceştia, unii au ales să susţină examenul la discipline la care nu erau foarte siguri. Asta ne face să sperăm că, deşi acest procentaj este aproape de adevăr, el nu este chiar cel real, adică avem speranţa unui rezultat mai bun. Noi am avut chiar în această săptămână o şedinţă la Inspectorat şi am analizat graficele de recuperare primite de la şcoli, cu orele pe care profesorii le acordă, pentru a le oferi elevilor un oarecare sprijin. Au fost informaţi şi părinţii, dar nu vă pot spune ce aşteptări avem, în cifre foarte exacte, ci doar că sperăm să depăşim rezultatele de anul trecut”, adaugă Livia Vlad. În 2011, în prima sesiune a examenului de bacalaureat, rata promovării a fost de 37,37 la sută, ajungând la 38,12 la sută după soluţionarea contestaţiilor în prima sesiune. În toamnă rata promovării a fost de 18,9 la sută.
Şi olimpicii mai copiază
22 de elevi olimpici, din judeţul Hunedoara, susţin chiar în aceste zile Bacalaureatul în sesiunea specială. În total, în această sesiune s-au înscris 928 de absolvenţi de liceu, care sunt în pregătire pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România la olimpiadele internaţionale şi la competiţiile sportive (campionatele europene sau mondiale de juniori). Săptămâna trecută, candidaţii au susţinut probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi limba maternă, proba de evaluare a competenţelor digitale şi evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Testele scrise la limba şi literatura română, urmate de proba obligatorie a profilului, proba la alegere a profilului şi specializării şi proba la limba şi literatura maternă sunt susţinute în această săptămână. În acest an examenul se desfăşoară la Bacău. Potrivit Liviei Vlad, după proba de la limba şi literatura română au fost daţi afară 20 de candidaţi, care au fost prinşi copiind, în diverse stiluri.
Reprezentanta ISJ spune că dascălii speră ca absolvenţii care vor intra în examenul de bacalaureat să conşientizeze importanţa momentului, iar elevii să se prezinte la examen, mizând pe o reuşită, în condiţiile deja cunoscute. Conducerea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara a recomandat amplasarea camerelor de supraveghere la o înălţime de 2 metri, astfel încât captarea imaginii să nu mai fie obstrucţionată din cauza amplasării proaste a laptop-urilor sau în momentul în care profesorul sau un elev va trece prin dreptul acestora, aşa cum s-a întâmplat anul trecut.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.