Prima etapă a fazei grupelor turneului final găzduit de Polonia şi Ucraina s-a încheiat. În meciul de deschidere, Polonia a avut o prestaţie modestă în faţa Greciei şi a reuşit doar un egal norocos. Rusia s-a impus categoric, cu 4-1, în faţa Cehiei şi astfel devine favorita grupei A.
Olanda a fost “oaia neagră” a acestei etape. Deşi a avut un parcurs excelent în preliminarii şi are jucători foarte bine cotaţi, a pierdut confruntarea cu Danemarca. Ecuaţia calificării s-a complicat foarte mult pentru olandezi. Încrederea mare acordată acestora m-a costat 10 unităţi. Nemţii şi-au confirmat statutul de favoriţi ai grupei şi s-au impus la limită în faţa portughezilor. Această victorie ne-a adus 5.4 unităţi profit.
Probabil cel mai spectaculos meci de până acum a fost cel dintre Spania şi Italia. Săptămâna trecută îi discreditam pe italieni şi spuneam că acestia nu vor rezista în faţa jocul de pase ameţitor practicat de iberici. Spre surprinderea multora, Italia a pasat mai mult decât Spania în prima repriză şi a dominat jocul. Cu toate acestea, spaniolii puteau câştiga dacă Fernando Torres nu rata cu nonşalanţă două ocazii imense de a marca. Croaţia s-a impus convingător în faţa Irlandei şi ne-a adus un profit consistent de 9.6 unităţi.
Etapa a doua ne propune două meciuri interesante. Italia întâlneşte Croaţia, în timp ce Spania va înfrunta Irlanda. Ibericii sunt mult mai valoroşi decât irlandezii şi cred că se vor impune. În cazul unei victorii, aceştia vor face un pas mare spre faza următoare a competiţiei. Pariez 10 unităţi pe victoria Spaniei. Cota de 1.3 ne va aduce un profit de 3 unităţi. Meciul dintre Italia şi Croaţia va fi unul echilibrat, cu un plus pentru italieni. Aceştia au obţinut un punct mare în prima etapă, dar au nevoie de victorie pentru a se apropia semnificativ de calificare. Un egal i-ar face să depindă, în ultima etapă, de rezultatul meciului dintre Croaţia şi Spania. S-au mai întâlnit cu o asemenea situaţie la Euro 2008 când au depins de Suedia şi Danemarca, finalul fiind unul trist pentru ei. Mizez 5 unităţi pe victoria Italiei. Aceasta este cotată cu 2.3 şi ne va aduce 6.5 unităţi profit.
Ucraina, una dintre gazdele competiţiei, a jucat foarte bine în faţa unei echipe bune a Suediei. Deşi a fost condusă, a reuşit să revină, în stiulul echipelor mari, marcând de două ori în doar opt minute. Meciul a fost foarte încrâncenat şi spectaculos. Nu se poate spune acelaşi lucru despre confruntarea dintre “elefanţii” grupei, Anglia şi Franţa. Acesta a fost cel mai slab meci disputat până acum la acest turneu final. Din păcate, am fost neinspirat mizând 3 unităţi pe victoria englezilor şi am pierdut.
În etapa a doua, Grupa D ne propune două meciuri foarte echilibrate. Meciul dintre Ucraina şi Franţa va fi unul foarte disputat. Gazdele vor fi împinse de la spate de public şi vor fi foarte determinate. Euforia este o armă cu două tăişuri. Franţa are jucători valoroşi care pot specula eventualele greşeli apărute în defensiva trupei lui Shevchenko. Deşi este un pariu riscant, mizez 3 unităţi pe victoria francezilor. Cota pentru acest pronostic este 2.15, eventualul profit fiind de 3.45 unităţi. Celălalt meci al grupei se joacă între Anglia şi Suedia. Englezii au o cotă de piaţă mai ridicată, dar Suedia a arătat mai bine în prima etapă. Este foarte greu de anticipat rezultatul acestei dispute. Eu pariez 5 unităţi pe un egal la pauză sau la final. Cota este acceptabilă, 1.60. Acest pariu ne va aduce un profit de 3 unităţi. Acestea sunt pronosticurile pentru a doua parte a săptămânii în curs.
Succes!
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.