Jurnal de pescar: Pescuit pe canal

Deschid aici o serie de articole, sper eu interesantă, legată de pescuitul pe canale. Vă mărturisesc că este un gen de pescuit de care m-am îndrăgostit iremediabil. Peisaje încântătoare, faună şi floră diversificată, mare diversitate de peşte şi modalităţi diverse de abordare a partidelor de pescuit. Aşa aş putea descrie pe scurt pescuitul pe canale. Acesta este foarte popular în Europa şi am putut constata acest aspect şi din finalele Campionatului Mondial de Pescuit Staţionar sau din finalele Mondialului Cluburilor.

Multe dintre aceste finale s-au disputat pe canale. De cele mai multe ori a fost vorba despre un pescuit dificil, cu peşte mult ce-i drept, dar unde s-a impus multă prudenţă în nădire şi în alegerea liniilor adecvate. Crapi, scardole, lini, plătici, caraşi, obleţi, bibani, cleni, babuşti, roşioare, văduviţe – toate speciile acestea au fost prezente pe canale. De fiecare dată s-a impus o nouă abordare, o nouă tehnică. Când te confrunţi cu o aşa mare diversitate de peşte trebuie să selectezi, mai ales atunci când eşti la concurs, ba talia peştilor, ba speciile vizate. Pe unele canale apa curge lin, pe altele stă ca-n baltă, iar pe altele există mici curenţi.

Avem canale colectoare, folosite îndeosebi la irigaţii; dar şi canale artificiale – unele navigabile sau folosite pentru sporturi acvatice cum este şi canotajul. În fine, există canale ce fac legătura între ape importante, cu scop hidrografic; simple râuri cu debit redus etc. Toate acestea au câteva caracteristici comune. Pe unele domină o vegetaţie bogată, cu multe agăţături şi structuri pe substrat; altele, din contră, sunt curate, cu fund mâlos, nisipos sau pietros. Despre toate acestea voi încerca să discut pe larg, din experienţa mea sau din a unor pescari cu greutate.

Canale de vis

În România avem canale colectoare, canale artificiale navigabile – cum este şi Dunăre – Marea Neagră, cel care leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre şi Constanţa Sud de la Marea Neagră. Pe acesta din urmă se desfăşoară regulat finale naţionale, fie pentru divizia A, fie pentru echipe. Mai sunt canalele din Delta Dunării, cu specificul lor. Colindând Internetul descoperim experienţe ale unor pescari de pe canale din vestul ţării, pline de babuşcă, roşioară şi caras. Cu siguranţă există multe altele despre care personal nu am aflat încă. Dar tehnicile folosite pe aceste canale pot fi adaptate pentru fiecare caz în parte, aşa că nu va fi de prisos o incursiune printre cele mai des întâlnite. Prima mea întâlnire cu pescuitul pe canale se consuma în anii copilăriei, atunci când pescuiam foarte mult pe canalul colector de la Homorog, judeţul Bihor.

Am găsit multe referinţe asupra acestui pescuit pe forum-ul de pescuit www.pescuitbihor.forumgratuit.ro, unde am avut surpriza de a redescoperi imagini cu acel formidabil canal colector pe care mi-am petrecut cele mai intense experienţe din vremea uceniciei în de-ale pescuitului. La el se ajunge foarte uşor, urmând şoseaua care leagă Salonta de Oradea. La un moment dat, există o intersecţie cu un drum care o ia spre dreapta pe lângă o veche pepinieră. De acolo mai mergi câteva sute de metri şi ajungi la podul ce străbate canalul colector. Acesta era folosit pentru irigaţii în vremea în care agricultura ţării era una cu adevărat competitivă.

Eu veneam la canal de la Ianoşda, o localitate situată la 7-8 km depărtare. Câteodată veneam pe jos, alteori cu bicicleta. Porneam cu noaptea-n cap, străbăteam Homorogul şi ajungeam pe canal la primele ore ale dimineţii, când roua de-abia se ridica discretă de pe apă, iar peştii îşi trădau prezenţa prin salturi pe oglinda apei sau prin bule de oxigen ce le transmiteau spre suprafaţă. Pescuitul era unul rudimentar, super simplu, cu un telescop rusesc dotat cu o mulinetă cârâietoare, un fir grosuţ şi un cârlig rusesc cu ureche. Nu ştiam pe atunci să leg nod pe cârlig cu tijă. Năditul îl făceam grosier cu mălai, tărâţe şi, în general, făinurile ce le găseam prin lăturile porcilor. Vadul bolborosea de peşti, iar momeala era unică şi sfântă – râma roşie de bălegar. Prindeam cărăsoci, babuşti şi lini, iar spectacolul era maxim. Îmi amintesc că după ploaie mergeam mai mulţi băieţi din sat la pescuit cu căruţa. Atunci dădeam recitaluri la babuşti cu arpacaş sau grâu fiert. Nădeam cu un pumn de arpacaş, uneori amestecat cu puţină miere iar recitalul era garantat.

(VA URMA)