Overdraftul, mai avantajos decât creditul de consum

Articolul a fost vizualizat de 909 ori

Descoperitul de cont sau împrumutul ovedraft a început, de ceva vreme, să ia faţa creditului de consum. Şi este şi normal să fie aşa din moment ce dobânzile sunt comparabile, iar condiţiile de acordare infinit mai lejere în cazul overdraftului.  Descoperitul de cont presupune acordarea a până la 6 salarii pe cardul pe care încasaţi veniturile. Media pe piaţă este undeva la trei salarii, dar există şi câteva bănci care aprobă chiar 9 salarii. Foarte important este ca instrumentul să fie folosit mai ales pentru cumpărături. Majoritatea băncilor percep taxe, comisioane şi dobânzi suplimentare pentru retragerea de numerar.

Studiu de caz

O familie cu copil. Soţul şi soţia sunt salariaţi şi aduc un venit total în casă de 4800 de lei, din care 3000 de lei reprezintă aportul soţului, care este titularul overdraftului. În această configurare, primele cinci cele mai bune oferte pentru descoperirea de cont sunt următoarele:
1. CEC Bank
Suma maximă: 27.000 lei; Dobânda: ROBOR 3M+ 7,92%;
Timp răspuns: 10 zile.
2. BRD
Suma maximă: 28.800 lei; Dobânda: ROBOR 3M+10%; Timp răspuns: 2 zile;
3. BCR
Suma maximă: 18.000 lei; Dobânda: ROBOR 3M+9,99%;
Timp răspuns: 2 zile;
4. Raiffeisen
Suma maximă: 9.000 lei; Dobânda: ROBOR 3M+5,99%;
Timp răspuns: 3 zile
5. OTP
Suma maximă: 18.000 lei; Dobânda: ROBOR 3M+10%; Timp răspuns: 3 zile.

Tags: , ,

About Adrian Sălăgean