Până la urmă şi procesul electoral este un fel de întreprindere, investeşti ca să obţii un profit, în acest caz o funcţie publică. Este interesant de urmărit din această perspectivă ce eficienţă au avut “întreprinderile” principalilor competitori de la alegerile locale din această vară, este vorba de USL (PNL, PSD, PC) şi USP (PDL, UNPR). Cu alte cuvinte, întrebarea este care uniune a cheltuit mai puţin pentru a obţine o funcţie.
Potrivit datelor înregistrate la Autoritatea Electorală Permanentă, în judeţul Hunedoara cele două formaţiuni au declarat bugete sensibil egale. Astfel, pentru a-şi promova candidaţii, USL a cheltuit 463 de mii de lei, iar USP puţin peste 400 de mii de lei. Deşi au avut un buget mai mare, banii USL-iştilor s-au dovedit o investiţie de două ori mai eficientă decât cea a USP. Prin urmare, USL a obţinut funcţia de preşedinte a Consiliului judeţean, 47 de primării, 17 posturi în consiliul judeţean şi 422 de funcţii în consiliile locale. Prin urmare, un calcul simplu ne arată că pentru fiecare demnitate publică obţinută, USL a cheltuit circa 950 de lei.
Inventarul funcţiilor obţinute de USP arată un randament mai mic. Astfel, PDL plus UNPR au câştigat 16 fotolii de primar, 203 mandate de consilier local şi 11 locuri de consilier judeţean. Acelaşi calcul ne arată că, pentru a obţine o funcţie eligibilă, USP a cheltuit circa 1.750 de lei, adică aproape dublu decât contracandidaţii de la USL. Prin urmare, “întreprinderea electorală” a fostei opoziţii a funcţionat cu mult mai eficient, dar, evident, la aceasta a contribuit şi “managementul” slab pe care PDL şi UNPR l-au avut timp de patru ani, în mandatul trecut.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.