Primul doctor al Devei căuta vampiri

Trăim o “renaştere” a vampirilor – în plin secol XXl, îi vedem peste tot: zeci, sute de filme, o mulţime de seriale, iar rafturile bibliotecilor oferă o grămadă de titluri. Turiştii vin la Castelul de la Hunedoara şi întreabă… tot de vampiri legaţi indestructibil de Transilvania şi Vlad Ţepeş. REPLICA vă dezvăluie acum că până şi primul medic poposit la Deva tot vampiri căuta, în secolul al XVlll-lea. 

Două secole la rând, Castelul Magna Curia a fost unul dintre locurile Transilvaniei în care scriitori, autorităţi şi cercetători au căutat informaţii şi dovezi despre existenţa vampirilor

“Dacă întoarcerea vampirilor este reală, atunci trebuie să ne apărăm şi să dovedim asta. Şi, dacă este doar o iluzie, atunci este în interesul religiei să dezaprobe asta în folosul celor care chiar cred în existenţa lor”, scria clericul francez Dom Augustin Calmet. Se pare că în acest text, scris în 1751, clericul descrie cum, în secolul XVlll, câteva zeci de soldaţi şi ofiţeri ai armatei imperiale de lângă Timişoara mor în condiţii ce par suspecte. Şi nu doar moartea oamenilor dă de gândit: soldaţii din regiment se plâng de oboseală puternică şi de lipsa poftei de mâncare. Slăbeau şi erau vlăguiţi, fără ca medicii din zonă să poată acuza vreo boală de aceste simptome. Lumea a început să vorbească despre un vampir care ar ataca soldaţii şi le-ar suge sângele.

Mai mult, cronicile povestesc că, înainte de a muri, soldaţii au povestit despre o umbră albă care îi urmărea. Maria Tereza îşi trimite rapid în zonă chiar medicul personal, Gerhard van Swieten. Potrivit site-ului Muzeului Ştiinţei, prima misiune a medicului imperial a fost chiar gestionarea luptei împotriva superstiţiilor în Imperiul Habsburgic, care includea şi eradicarea mitului vampirilor în Europa de Est. Datele oferite de istorici şi preluate chiar şi de site-ul oficial al Spitalului de Urgenţă Deva spun că: “Se ştie că primul medic cunoscut în oraş a fost Georg Tallar, care a servit în regimentele din Deva şi Banat.

În 1784, Georg Tallar tipăreşte la Viena o carte în care prezintă observaţiile ştiinţifice şi rezultatul autopsiilor făcute de el pe cadavrele unor ţărani români, cât şi relatări despre credinţa acestora în vampiri şi moroi”. Cartea medicului Georg Tallar se numeşte “Certificat medical anatomic, chirurgical sau Raport despre vampiri, numiţi pe româneşte moroi în Valahia, Transilvania şi Banat, făcut în anul 1756, conform constatărilor unei comisiuni instituite de Administraţia Cezaro-Crăiască”. Volumul este scris în germană şi nu a fost niciodată tradus în limba română. Cartea are 86 de pagini şi medicul descrie credinţele localnicilor despre moroi şi strigoi şi trece şi constatările făcute în urma autopsierii unor cadavre a celor despre care se credea că au murit ca strigoi, ori din cauza moroilor.

În satele hunedorene există şi acum credinţa că, după moarte, unii oamenii se transformă în strigoi şi fac rău comunităţii. Alţi ţărani sunt convinşi că există oameni care sunt strigoi încă din timpul vieţii, se pot schimba în lupi care îi muşcă pe cei care le ies în cale, dar şi iau mana sau sporul de la casa unora: de exemplu, strigoii pe grâu au recolte de cereale fantastice şi le pustiesc pe ale sătenilor, ori strigoii pe lapte “fură” de la vacile vecinilor.

Medicul era… vampirolog

Istoricii spun că “epoca de aur” a vampirilor a fost în secolele al XVll-lea şi al XVlll-lea, când rapoartele alarmante “curgeau” către Curtea Imperială. Autorităţile primeau informaţii despre vampirii care bântuiau în Transilvania, sau la zonele de graniţă cu Serbia, Polonia şi Moravia. Atât de multe sesizări au fost încât Curtea austriacă a fost nevoită să ia măsuri ferme, după ce a auzit despre ştirile cu vampirii şi victimele lor. S-au trimis medici militari pentru a investiga cazurile şi problema s-a dezbătut îndelung la diferite “forumuri ştiinţifice” care analizau veştile în legătură cu “sugătorii de sânge”. Până la urmă, în 1732, până şi Academia Ştiinţifică Regală din Berlin a luat în discuţie problema vampirilor, oamenii de ştiinţă ai vremii au examinat datele venite din teren, dar au respins credinţele despre vampiri.

Teama vinde bine, iar poveştile cu vampiri sunt din nou exploatate la maximum de industria filmului

Mai mult, membrii Academiei se decid să caute răspunsuri “ştiinţifice” în legătură cu rapoartele primite din imperiu. Rezoluţia ştiinţifică lansată de Academie nu a putut însă împiedica extinderea zvonurilor. În anul 1755, Curtea austriacă interzice prin decret regal orice fel de activitate care ar putea avea ca efect “extinderea” vampirismului, explicând că credinţele în vampiri sunt pură ficţiune. Curtea Imperială nu se mulţumeşte cu aceste decrete, ci începe o vastă investigare. Potrivit istoricilor, din această cauză, în anul 1755, medicul chirurg german Georg Tallar este trimis în zonele cele mai “afectate” de superstiţii cu sarcina clară să elaboreze un raport obiectiv. În 1784, “Visum repertum anatomico-chirurgicum, oder gründlicher Bericht von den sogenannten Blutsäugern Vampyrer in der Valchei, Siebenbürger und Banat”, raportul său detaliat despre vampirii din Ţara Românească, Transilvania şi Banat este comunicat autorităţilor, care sunt informate că existenţa vampirilor este doar o pură ficţiune. El a asociat vampirismul cu postul Bisericii Ortodoxe care poate provoca diferite probleme digestie şi propunea să “vindece” vampirii cu o dietă proprie.

O istorie a vampirilor

Vampirologii spun că, pe vremea împărătesei Maria Tereza, apare o “epidemie” de vampiri, în special în unele zone rurale, printre care şi cele ale Transilvaniei. În lipsa unei traduceri a cărţii lui Georg Tallar, putem doar bănui că asemenea cazuri numeroase erau semnalate şi în satele hunedorene, iar medicul era trimis să le investigheze. Împărăteasa îşi trimite oamenii să cerceteze la faţa locului presupusele cazuri de vampirism, iar psihoza şi teama apărute în rândul maselor isterizate de ameninţarea strigoilor molipseşte şi autorităţile austriece, care pornesc “vânătoarea de vampiri”.

La Viena, se strâng mai multe anchete şi rapoarte medicale întocmite după examinarea cadavrelor de “vampiri”. Îngroziţi de ei, ţăranii dezgroapă morţii, le bat ţepuşe în inimă şi apoi le ard cadavrele. Îngrijorată de “practicile barbare”, Maria Tereza emite un edict prin care interzice deschiderea mormintelor de “vampiri”. Potrivit origo.hu, istoricul Klaniczay Gábor de la Universitatea Central Europeană susţine că, în Europa, cea mai mare atenţie asupra vampirilor s-a concentrat în secolul al XVlll-lea. Istoricul spune că unul dintre cele mai notorii cazuri, care a devenit celebru în Europa, a fost al vampirului Plogkovics Péter, din Gradiska – Kisolova, din Serbia.

Potrivit sătenilor, se pare că bărbatul – care a murit în 1725 – după înmormântare, s-a întors la săteni şi a muşcat nouă oameni în numai o săptămână. Victimele lui au murit la scurt timp. Mai mult, soţia “vampirului” a confirmat relatările, susţinând că soţul său îngropat obişnuieşte să apară periodic la ea, ba chiar i-ar fi cerut şi bocancii. După asemenea poveşti, locuitorii satului au cerut de nenumărate ori deschiderea mormântului şi exhumarea cadavrului şi, într-un final, supraveghetorul imperial Frombald le-a aprobat cererea. Numai că operaţiunea le-a întors pe dos stomacul celor care au asistat şi care se pare că au avut parte de imagini înspăimântătoare. Potrivit spuselor supraveghetorului imperial: “Cadavrul a fost perfect proaspăt, cu excepţia nasului, care a căzut cumva; am văzut şi sânge proaspăt pe buze”. Sătenii au povestit că parcă cadavrului i-au crescut părul şi unghiile şi arăta de parcă avea o piele nouă. După toate cele văzute la mormânt, autorităţile le-au permis sătenilor să “distrugă” vampirul: i-au înfipt o ţeapă prin inimă, după care au ars rămăşiţele.

Vampirii, explicaţii ştiinţifice

Omul de ştiinţă german Michael Ranft, incitat de asemenea poveşti, a încercat să ofere publicului şi explicaţii ştiinţifice despre existenţa vampirilor: lucrarea sa “De masticatione mortuorum in tumulis” – într-o traducere aproximativă “Despre morţii rozători din morminte” – a apărut în anul 1728. Istoricii spun că cele mai multe dintre explcaţiile lui ştiinţifice sunt valabile şi astăzi: Sunete ciudate se aud din morminte? Şobolani. Creştera aparentă a părului şi unghiilor? Apariţia sângelui şi descumarea pielii? Consecinţa normală a descompunerii cadavrului. În ceea ce priveşte aparenta umflare cu sânge a corpului, acesta este cauzată de balonarea care apare după moarte. “Mârâitul” vampirului în timp ce acesta era înţepat cu un băţ e consecinţa eliberării gazelor din cadavru. Michael Ranft crede că nici măcar “înfiorătoarea apariţie proaspătă” a cadavrului nu este o dovadă a faptului că respectivul este vampir.

Omul de ştiinţă german crede că fenomenul apare pentru că cei mai mulţi “vampiri” exhumaţi erau recent decedaţi şi era sigur că şi cadavrele vecine erau tot aşa de “proaspete”. Istoricii cred că explicaţiile sale sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât reflectă o gândire modernă şi cu atât mai uluitoare cu cât Ranft credea în existenţa vampirilor.

Literatura cu vampiri

În loc ca vampirii să devină istorie, ei sunt “pe val” şi în secolul XXI, când apar mai multe cărţi despre ei decât în secolul XVIII, când începuseră să apară mai mult în literatură. Ei sunt introduşi în literatură de Goethe, în balada “Mireasa din Corinth”, în anul 1797. Prima creaţie modernă apare însă în 1748, “Der Vampir”, scrisă de necunoscutul Heinrich August Ossenfeld. Apare apoi “Frankenstein” de Mary Shelley, iar un prieten al lui Byron, John Polidori, crează “personalitatea” vampirului clasic, sub numele Lord Ruthven, ale cărui obiceiuri sunt asemănătoare cu cele ale “vampirilor moderni”. În secolul XlX, numeroase texte au ca temă vampirii, dar cel mai cunoscut devine cel scris de irlandezul Bram Stoker în anul 1897, intitulat “Dracula”.

Dracula, personajul inventat de Bram Stoker, a fost protagonistul a zeci de filme care au avut mare priză la public

Scriitorul a fost inspirat de voievodul Vlad Ţepeş, al cărui tată era Vlad Dracul, de unde provine şi numele de Dracula. În 1928, vampirologul Montague Summers publică “The Vampire in Europe”, în care aduce “dovezi” despre apariţia mai multor cazuri de vampirism în Ungaria, Boemia, Serbia şi Transilvania secolelor XVII şi XIII, pe atunci sub dominaţie austriacă. Vampirologul scrie că, în secolele XVIII şi XIX, a devenit o “modă” ca scriitori germani şi francezi să călătorească în Estul Europei pentru a căuta poveşti cu vampiri. Odată ajunşi “în teren”, au găsit mai mult decât poveşti: unii s-au întors chiar cu arme folosite de localnici împotriva vampirilor ca, de exemplu, cutii cu pistoale sau ţepuşe, sticluţe cu apă sfinţită, cu usturoi sau ierburi despre care se credea că au influenţă asupra duhurilor rele.

În 1990, celebra casă de licitaţie “Sotheby’s” vindea la licitaţie o asemenea cutie cu 12.000 de dolari.
Dar, în plină epocă a ştiinţei, vampirii nu apar doar în cărţi: în ianuarie 2004, într-un sat din judeţul Dolj, un bătrân a fost dezgropat după ce mai mulţi membri ai familiei au început să se simtă rău. Acuzat că ar fi strigoi, mormântul lui Petre Toma a fost deschis noaptea, pieptul cadavrului a fost tăiat şi inima scoasă.
Cenuşa strânsă după arderea inimii a fost amestecată cu apă şi băută de cei care au acuzat dureri. Cum incidentul a provocat un mare scandal, autorităţile au aflat că peste 20 de morţi “beneficiaseră” în ultimii ani de un “tratament” asemănător. Şi nu doar în România apar strigoi sau vampiri: în 1970, în Anglia, oamenii au început să vorbească despre un vampir, care apărea în cimitirul Highgate. Un localnic chiar a cerut ca vampirul să fie distrus, dar nimeni nu a “acţionat”. În 1992, germanul Klaus Hamberger scria “Mortuus non mordet” (Morţii nu mor – n. red.), în care preia documente din secolul XVII şi XVIII pe care le descrie ca fiind mărturii ale existenţei vampirilor în provinciile austriece. În volum, Banatul şi Transilvania sunt trecute ca locuri cu foarte multe cazuri relatate de localnici.

Primii vampiri

“Sugătorii de sânge” sau “strigoii” există în credinţa multor popoare: istoricii spun că până şi egiptenii au pus usturoi în mormântul lui Tutankhamon pentru a speria spiritele rele. Şi totuşi, cele mai multe întâmplările “adevărate” cu vampiri încep să apară destul de târziu: în urma unor săpături, la Veneţia, cercetătorii au dat peste nişte rămăşiţe ciudate care s-au dovedit a fi scheletul unuia dintre “cei mai vechi vampiri”, datate în secolul al XVl-lea. Echipa antropologului judiciar din Italia Matteo Borrini a făcut se pare mare senzaţie cu această descoperire: într-un mormânt, au găsit rămăşiţele unei femei care avea gura sprijinită cu o cărămidă. Explicaţia istoricilor este simplă: în acele timpuri bântuia ciuma şi mulţimea credea că vampirii feminini cauzau răspândirea bolii. Medicii au completat explicaţia spunând că superstiţia s-a născut probabil din cauza faptului că de multe ori din gura victimelor ciumei curgea sânge. Oamenii acelor vremuri erau convinşi că vampirii, dacă erau îngropaţi lângă bolnavii care au murit în epidemie, s-au hrănit din vecinii lor. Când deveneau destul de puternici, ieşeau din pământ şi îi atacau pe cei vii. Groparilor le revenea teribila sarcină de a identifica “vampirii” printre morţi. După ce “examinau” cu atenţie cadavrele, ei puneau cărămizi în gura celor pe care îi considerau suspecţi.

Etapele “devenirii”

Medicina legală poate oferi în secolul XXI mult mai multe informaţii. Specialiştii spun că modificările în corpul celui decedat încep imediat după moarte, chiar din primele minute, din cauza opririi circulaţiei sângelui care se adună astfel în partea inferioară a corpului. Prin urmare, faţa şi partea superioară a corpului îşi schimbă culoarea şi, în circa două ore, trupul devine rigid. Peste încă două zile, trupul începe să se descompună. Chiar dacă procesul este neplăcut, ceea ce se întâmplă în corp poate explica multe…

Bacteriile care există în stomac încep să producă gaze şi trupul se balonează, astfel că celor neştiutori corpul le apare “proaspăt” hrănit. Gazele care se acumulează pot împinge sângele în plămâni şi apoi în buze. Medicii legişti spun că, de fapt, nu părul şi unghiile cadavrului au crescut, ci pielea începe să se retragă. După cinci zile, larvele încep să se hrănească din carnea cadavrului şi încep cu capul. Organele interioare încep să putrezescă. După 19 zile, din “vampir” rămâne numai scheletul, pielea şi părul. Legiştii spun că perioadele sunt diferite, influenţate fiind de schimbările climatice, din cauza temperaturilor sau a circumstanţelor înmormântării.