Duminica trecută ne-am gândit că dacă tot e sezon de răpitori nu ne-ar prinde rău dacă am încerca puţin bibanii, ştiucile şi şalăii de pe Cinciş. Un prieten care pescuieşte de cel puţin două ori pe săptămână la Cinciş ne-a spus că bibanul se prinde foarte bine la plută cu bucureştean, aşa că am devenit din ce în ce mai interesaţi de un astfel de pescuit. De la magazinul de la Casa Vânătorului din Hunedoara am cumpărat câţiva peştişori, cărăşei şi bucureşteni. Ultimii şi-au dat obştescul sfârşit în sticlă, însă cărăşeii au rezistat.
Alin, partenerul meu, a găsit prin cămară o pungă de Maros Mix Keszeg, cu traducerea – “albitură de iarnă”, o nadă de granulaţie fină, închisă la culoare, numai bună pentru un pescuit pe apă rece, pe care, după cum vom vedea, a folosit-o cu succes. Am abordat alte locuri de pescuit faţă de cele preferate de noi şi am parcat maşina undeva în apropierea bazei de canotaj, acolo unde erau parcate mai multe maşini ale pescarilor – semn că în zona Văii Mănăstirii, “la plopi” şi pe Tătăuşi era plin de pescari. Cu chiu cu vai ne-am făcut loc printre boscheţii de lângă baraca situată în imediata apropiere a digului, am coborât scările de metal şi ne-am poziţionat pe mal.Lacul este foarte scăzut în această perioadă, însă acest lucru nu pare să deranjeze prea mult peştii pe care îi vedeam cum sar pe toată suprafaţa lacului. Pentru că aveam un sheffield şi un feeder pregătite pentru atac, nu am stat prea mult pe gânduri în alegerea monturilor şi am pescuit cu bucureşteni la sheffield cu o plută de 2 grame, fir de 0,16 cu forfac de 0,12 şi cârlig de 8, pe care am înfipt bucureşteanul mort. Mă gândeam că odată ce Alin va începe să nădească pe vadul pentru varga de 6 metri, vor veni în zonă şi bibăneii hrăpăreţi. Bibanii au venit şi au început să-i intre colegului la pinkies, nicidecum la bucureşteni. După bibani au urmat obleţii “gigant”, specifici Cincişiului, iar mai apoi babuştile mărunte. Din comoditate, mi-am lăsat vergile acasă, aşa că m-am mulţumit să pescuiesc cu schimbul la varga lui Alin. Frecvenţa cu care intrau obleţii şi babuştile era destul de bună, cu nădiri ritmice de întreţinere a vadului cu miraculoasa nadă pomenită mai sus. În tot acest timp, lansetele de feeder urmăreau ştiucile şi eventual şalăii, fiind lansate pe substrat cu cărăşei în cârlige.
Captură spectaculoasă
Au trecut ore şi ore dar n-am avut nici măcar o trăsătură la peştişor. În dreapta noastră era un bătrânel pe care l-am accesat pentru a vedea cum merge treaba la el. Omul pescuia cu vreo cinci boate la plută şi la fund, toate cu peştişor pentru răpitori. În juvelnicul din apă am zărit un biban spectaculos. L-am scos din plasă, dar nu l-am cântărit, însă ochiometric cred că avea peste 600 de grame. Era un veritabil exemplar din specia lui, care a sfârşit, din păcate, în tigaie. Bătrânul l-a prins în acelaşi sistem cu care pescuiam şi eu, la plută, la cinci metri de mal, cu peştişor viu. Am admirat frumuseţea bibanului, l-am pozat în toate ipostazele şi l-am returnat în juvelnic. Mă gândeam că omul a avut un noroc chior, de altfel factorul hotărâtor într-un astfel de pescuit la răpitori. Totuşi, după ce am schimbat impresii cu alţi pescari, am putut concluziona că răpitorii pot fi localizaţi la suprafaţă, de multe ori chiar foarte aproape de mal.
Undeva pe la Casa Albă, în urmă cu o săptămână, Nicu Stanca pescuia liniştit la rubeziană, după obleţi şi babuşti. La o demufare a rubezienei, pe când recupera o babuşcă, a avut un atac surpriză de ştiucă. Răpitorul destul de măricel i-a tăiat linia şi dus a fost. Tot aşa mi s-a întâmplat şi mie cu ani în urmă, pe când recuperam o roşioară pe canalul colector de la Homorod, judeţul Bihor. Am rămas şi eu atunci cu gura căscată după ce ştiuca mi-a furat peştişorul. Iată de ce este musai să folosim fire de kevlar sau strune, atunci când pescuim după răpitori. Asta nu înseamnă că ne vom utila cu strune metalice atunci când pescuim după mărunţiş, deşi nu ştim niciodată când ne va ataca pârdalnica ştiucă.
Era clar că cei mai mulţi dintre pescarii prezenţi duminică pe malurile Cincişiului, urmăreau dinţoşii cu fel şi fel de monturi dubaşe. Peisajul era unul de vis, tomnatic, cu multiple culori şi efecte de lumini, astfel că, în lipsa trăsăturilor, am început să pozez totul în jur. După ce soarele s-a mai retras după vârfurile copacilor, am putut observa malul de sub motel, altfel scăldat în lumină, cum este populat din plin de pescari. Alţii doi au venit cu barca până aproape de mal. Pescuiau la trenă la şalău, dar şi la spinning cu diferite năluci. Erau mult prea departe pentru a-i întreba ce rezultate aveau. Mulţumiţi că am văzut marele biban şi că am prins destul de bine obleţi, babuşti şi bibani mărunţi, ne-am retras de pe malul apei, nu înainte de a strânge o plasă bună de gunoaie lăsate de alţi ştiucari şi bibănari, de astă dată mai necivilizaţi din fire.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.