Euro 2012 se apropie cu paşi repezi de final, iar oferta pentru pariori s-a subţiat considerabil. Din acest motiv, trebuie să ne orintăm din nou sper competiţiile interne. A doua semifinală a acestui turneu final, disputată între Germania şi Italia, este una foarte interesantă. Nemţii au avut un meci uşor în faţa Greciei. Chiar dacă au folosit în ofensivă jucători care au fost mai mult rezerve la acest turneu final, au marcat patru goluri şi au demonstrat că au un lot echilibrat şi jucători de valori apropiate pe fiecare post.
Italia a avut un meci greu cu Anglia. Prima repriză a fost foarte echilibrată şi ambele echipe au ratat câteva oportunităţi bune de a deschide scorul. În repriza secundă, englezii au fost preocupaţi mai mult de defensivă şi italienii au început să pună stăpânire pe joc. Doar inspiraţia portarului Joe Hart a facut ca scorul să rămână nul şi Anglia să mai aibă o şansă la loviturile de departajare. Italienii au ratat primii prin Montolivo, dar bara şi Buffon i-au salvat pe aceştia de la eliminare, trimiţându-i în penultima fază a competiţiei alături de Germania, Spania şi Portugalia.
În seara aceasta, Germania este favorită din două motive. Primul dintre acestea este diferenţa de valoare. Nemţii sunt mai valoroşi decât jucătorii “squadrei azzurra” şi acest lucru va conta. Al doilea motiv este prospeţimea fizică a jucătorilor antrenaţi de Joachim Low. Acesta a odihnit o parte dintre titulari în sfertul disputat vineri contra grecilor, în timp ce Italia a jucat dumincă un meci epuizant, în care a fost nevoie prelungiri pentru a se hotărî câştigătoarea. Victoria Germaniei în timpul regulamentar este cotată cu 1.90. Cota este una acceptabilă, ţinând cont de a motivele mai sus menţionate. Totuşi, recomand o miză mică pentru acet pariu, 4 unităţi. Eventualul profit ar fi de 3.6 unităţi.
Prima ligă din Finlanda ne propune un meci foarte interesant. Lahti, echipa clasată pe locul 8, primeşte vizita ocupantei locului 4, VPS Vaasa. Gazdele traversează o formă proastă şi au patru înfrâgeri în ultimele cinci meciuri. Pe teren propriu au jucat de 15 ori, reuşind doar cinci victorii şi două egaluri. Oaspeţii de astăzi se află într-o formă mult mai bună. Au obţinut 13 puncte din 15 posibile în ultimele cinci etape şi s-au apropiat la trei puncte de un loc pe podium. Aceştia se descurcă bine în deplasare, reuşind 14 victorii şi patru egaluri în cele 25 de meciuri disputate pe teren străin. Bilanţul ultimelor confruntări dintre cele două combatante de astăzi este echilibrat. În ultimele şase partide, ambele echipe s-au impus de câte două ori, două meciuri terminându-se la egalitate. Cred că diferenţa de formă dintre cele două echipe va cântări greu şi pariez pe victoria oaspeţilor. Un alt motiv pentru care aleg acest pariu este cota foarte bună. Cu 2.65 este cotată victoria celor de la Vaasa. Mizez 7 unităţi pe un 2 solist, eventualul profit fiind de 11.55 unităţi.
Alt meci interesant se joacă sâmbătă în prima liga din Suedia. Hacken primeşte vizita celor de la GIF Sundsvall. Gazdele ocupă a patra poziţie în clasament, în timp ce oaspeţii se clasează abia pe poziţia a 12-a. Oaspeţii au avut un parcurs modest până acum şi cred că vor pierde şi în faţa celor de Hacken. În confruntările directe, GIF Sundsvall are mai multe victorii. Aceste rezultate nu sunt foarte relevante, oaspeţii reuşind o serie de patru rezultate pozitive între anii 2005 – 2007. A trecut mult timp de atunci. Pariez 5 unităţi pe victoria gazdelor. Cota de 1.50 ne poate aduce un profit de 2.5 unităţi.
Acestea sunt pronosticurile pentru săptămâna aceasta. Duminică se va încheia Campionatul European. Competiţiile interne şi europene inter-cluburi vor lua startul, una câte una. Aşteptăm cu nerăbdare începerea acestora. Oferta va fi mult mai bogată şi vom avea de unde să alegem.
Succes!
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.