Castelul lui Jules Verne este lăsat pradă bălăriilor

Cetatea spectaculoasă prezentă în romanul lui Jules Verne “Castelul din Carpaţi” este abandonată de autorităţi. Deşi are un potenţial turistic considerabil, Cetatea Colţ este a tuturor când e vorba de arogat drepturi, dar a nimănui când e vorba de făcut ceva pentru ea. 

De jos, din drum, Cetatea Colţ abia se mai vede

Din ce în ce mai mulţi turişti care ajung în Ţara Haţegului sunt interesaţi să vadă şi locul în care Jules Verne a găsit cea mai mare parte a inspiraţiei pentru a scrie romanul “Castelul din Carpaţi”. Este vorba despre Cetatea Colţ, situată la intrarea pe Valea Râuşorului, în comuna Râu de Mori. Localnicii spun că, în ultimii ani, mai ales în duminicile de vară, s-au înmulţit turiştii care urcă pe cetate. Nu i-a numărat însă nimeni, pentru că, deşi este situată foarte aproape de satul Suseni şi de reşedinţa de comună, cine să-şi bată capul cu aşa ceva?

Traseul spre cetate durează o jumătate de oră şi pleacă de lângă drum, dinaintea podului care duce spre Mănăstirea Colţ. După 15 – 20 de minute de mers trebuie să fii atent şi să coteşti spre dreapta. Altfel ai toate şansele să te rătăceşti. După ce ai apucat spre dreapta, mai mergi 5 minute până când dai peste un indicator care arată direcţia spre Nucşoara şi cea spre Cetatea Colţ. Nu mai trece mult şi ajungi într-o mică poieniţă, lângă cetate. Trei lucruri par permanente aici: panoul explicativ, vatra de grătar şi gunoaiele inerente. Mai puţin panoul de lemn, care a cam început să se cojească. Din acest punct până în cetate mai sunt câţiva paşi.

Un loc extrem de periculos

Dacă nu ai veleităţi de căţărător şi nici încălţări corespunzătoare, mai bine nu încerca să intri în cetate. Poţi aluneca încercând să escaladezi ziduri înalte de un metru şi jumătate, peste care trebuie să treci pentru a intra în cetate, sau plimbându-te pe cărăruile înguste care te duc până pe muchiile pintenului muntos pe care e ridicată cetatea. La intrare însă, în faţa zidului amintit, orice a-i face, nu o apuca pe cărarea din stânga. Te duce spre ceea ce pare a fi o variantă mai uşoară, dar ajungi la marginea unui hău cum n-ai mai văzut în viaţa ta. Poţi să aluneci foarte uşor şi… Locul nu le e recomandat nici celor cu rău de înălţime. Chiar dacă, vara, vegetaţia ce tinde să acopere tot mai mult din cetate blochează parte din priveliştea asupra Ţării Haţegului, tot mai sunt două-trei locuri din care, privind în jos, ai senzaţia că eşti pe un zgârie-nori, pentru că sunt aproape 200 de metri de sus până jos, la şoseaua ce urcă pe Valea Râuşorului.

Dacă, într-un an, în cetate nu ar mai urca nimeni, întregul interior al cetăţii ar arăta ca porţiunea din imagine

Practic, pentru turistul obişnuit, vizitarea cetăţii este total contraindicată. Lipsesc balustradele din zonele periculoase, scările din porţiunile greu accesibile şi atenţionările asupra faptului că din arcadele celor două turnuri poate oricând să cadă câte-o bucată grea de piatră. Oricum, la stadiul în care arată acum cetatea, pentru copiii mai mici de 10 – 12 ani, accesul ar trebui interzis total, dar cine să o facă?

Ridicatul din umeri, ca sport naţional

Preşedintele Asociaţiei de Turism “Retezat”, Ovidiu Bodeanu, ştie zona ca-n palmă de mai bine de 40 de ani. De când a început să urce la munte, în Retezat, şi de când lucrează ca salvamontist, spune că nu a auzit pe nimeni, vreodată, vorbind despre un eventual proiect de punere în valoare a Cetăţii Colţ. Mai rău, nici el şi nici colegii săi din asociaţie nu pot face mare lucru. “Avem o finanţare pentru marcarea şi amenajarea traseului care trece foarte aproape de cetate şi duce spre viaductul de la Nucşoara. N-o să ne fie greu să marcăm corespunzător şi traseul spre cetate, însă e vorba de doar 5.000 de lei cu care trebuie să ne descurcăm. Mai rău, acum a apărut şi acea ordonanţă 26 care interzice achiziţionarea de tipărituri din bani publici, aşa că nici noi şi cred că nici Compania Judeţeană de Turism (din subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara) nu mai putem să facem pliante”, spune Bodeanu.

Directorul Companiei Judeţene de Turism Hunedoara, Marius Avrămică, recunoaşte şi el că Cetatea Colţ nu benefciază de vreun proiect al autorităţii judeţene: “Cetatea este prezentată în câteva dintre pliantele făcute de noi, referitoare la Ţara Haţegului, însă nu avem niciun proiect special pentru acest obiectiv. Este depus pe Programul Operaţional Regional un proiect pentru semnalizare turistică în zona amintită, în valoare totală de 250.000 de euro, iar acum aşteptăm răspuns de la Ministerul Dezvoltării”.

Primarul comunei Râu de Mori, Niculiţă Mang, spune că Ministerul Culturii este instituţia care a refuzat şansa unui viitor mai bun pentru Cetatea Colţ: “Prin 2006 sau 2007, un investitor din Timişoara a dorit să concesioneze cetatea pentru a o pune în circuitul turistic. Noi urma să încasăm o redevenţă anuală de 3000 de euro la bugetul local, iar investitorul avea un plan de refacere a circuitelor turistice din cetate, normal, conform cu toate rigorile referitoare la monumente.
Ministerul Culturii a respins însă solicitarea de concesionare”. Primarul adaugă că, în bugetul pe acest an, comuna nu are prevăzut niciun leu pentru operaţiuni de întreţinere a zonei cetăţii, pentru că veniturile localităţii au scăzut cu 600.000 de lei anul trecut, o sumă mare, pentru o comună mică.

Deşi, la început, se credea că Jules Verne se referea la Castelul Bran când a scris “Castelul din Carpaţi”, cercetările efectuate la finele anilor ‘70 şi începutul anilor ‘80 au arătat că, de fapt, descrierile şi numele din cartea celebrului autor seamănă mai mult cu detalii din zona Cetăţii Colţ. Argumentaţia celor care susţin că această cetate este, de fapt, “Castelul din Carpaţi” începe chiar cu ilustraţia de pe coperta primei ediţii a romanului, apărută în 1889, cetatea desenată pe carte semănând izbitor cu cea de la marginea masivului Retezat. În roman, căpetenia satului de lângă castel se numea “Coltz”, râul care curgea pe lângă stânca pe care era amplasat castelul – Patak (“Râuşor”- în traducere din limba maghiară), iar “hanul evreului Ionas” descris în carte se prea poate să fi fost “Casa Vânătorilor”, ale cărei ruine abia dacă se mai văd undeva jos, lângă sat, pe malul Râuşorului.

De pe Cetatea Colţ, ai parte de privelişti spectaculoase, mai ales spre Nord (spre Ţara Haţegului) şi spre Sud (pe Valea Râuşorului, cu vârful Retezat în plan secund)

Cetatea Colţ a fost ridicată în secolul XIV de către familia cneazului Cândea (care a trecut la catolicism, numele fiind apoi maghiarizat, devenind astfel Kendeffy). Reşedinţa permanentă a familiei se afla la doar trei kilometri distanţă, iar cetatea era folosită drept refugiu, în caz de nevoie. Dimensiunile acesteia sunt destul de mici, ea neputând fi deservită permanent decât de doi sau trei indivizi, mai ales că nu deţinea spaţii pentru mari rezerve de apă şi alimente.

Donjonul cetăţii avea patru niveluri şi putea adăposti doar familia nobiliară şi o mică parte dintre slujitori. Numele cetăţii provine de la faptul că este ridicată pe un colţ de stâncă, iar însuşi donjonul are un alt colţ destul de mare de stâncă ce iese în interiorul încăperii.