Rareş are nevoie de ajutorul tău!

Articolul a fost vizualizat de 1,938 ori

Rareş Basarab are 3 anişori şi este din Călan, jud. Hunedoara. S-a născut cu o boală incurabilă: amiotrofie spinală, asociată cu retard motor mediu, atrofie fronto-temporală şi hipotonie generalizată severă. Lui Rareş i se mai spune “copilul din plastilină”. Asta înseamnă că Rareş nu va putea merge niciodată de unul singur, oboseşte foarte repede şi este expus
infecţiilor de tot felul, din cauza imunităţii extrem de fragile. De multe ori, Rareş ajunge în stare gravă la Clinica de Pediatrie din Cluj, ca urmare a unei insuficienţe respiratorii severe. Rareş este menţinut în viaţă cu ajutorul unui concentrator de oxigen, un aparat care îl ajută să respire. Este conectat zilnic la acest aparat care îl ajută să trăiască. Aparatul acesta prin care este ventilat Rareş este foarte scump. De multe ori face insuficienţă respiratorie cronică, muşchii sunt atât de slăbiţi încât nu permit cutiei toracice să se deschidă, să intre oxigenul, neoxigenându-se plămânul, automat creşte dioxidul de corbon care îi otrăveşte corpul”, ne-a spus Daniela Basarab, mama lui Rareş.

Pentru că viaţa lui Rareş depinde de acest aparat părinţii lui trebuie să plătească în fiecare lună 220 de euro pentru închirierea acestui concentrator de oxigen. Fără acest aparat, Rareş nu există. Dintr-un singur salariu, familia lui Rareş face eforturi extreme lună de lună pentru a putea plăti chiria acestui aparat. De la naştere şi până acum, părinţii l-au dus pe Rareş în clinici din Timişoara, Cluj, Bucureşti, pentru a găsi un tratament care să-l facă bine.

Pe banii lor, au ajuns până şi la o renumită clinică din Szeged. Copilul a fost supus la o multitudine de teste, inclusiv genetice, dar părinţii nu au renunţat în ciuda dificultăţilor. Rareş încă trăieşte pentru că mama lui luptă pentru el. Însă, familia lui Rareş a ajuns la limita extremă a posibilităţilor financiare pentru a plăti chiria concentratorului de oxigen.

Acest aparat costă 7.800 de euro. Dorim să ne implicăm în acest caz umanitar şi să îl ajutăm pe Rareş să trăiască. Deşi suma de mai sus este foarte mare, omeneşte imposibil de strâns, totuşi credem că multe inimi care vor vedea acest caz vor fi mişcate şi fiecare cu puţinul nostru, ne putem uni eforturile pentru a salva viaţa lui Rareş.

Cei care doriţi să răspundeţi la apelul disperat al unei mame care doreşte să îşi salveze copilul şi cei care doriţi mai multe detalii despre acest caz, ne puteţi contacta pe email: misiuneasperantapentru-romania@yahoo.com, sau telefoanele 0766-365.833 şi 0749-402.098.

Cei care doriţi să donaţi pentru Rareş puteţi face lucrul acesta în modalităţile prezentate mai jos:
1. Online cu cardul, pe site-ul: sperantapentruromania.ro/doneaza
2. Prin PayPal, aici: sperantapentruromania.ro/doneaza
3. În conturile bancare de mai jos, deschise pe numele Asociaţiei Misiunea Speranţa pentru România la Raiffeisen Bank:
ÎN LEI: RO39 RZBR 0000 0600 1204 2338 deschis la Raiffeisen Bank
ÎN EURO: RO24 RZBR 0000 0600 1218 9757, la Raiffeisen Bank, CODE SWIFT: RZBRROBU

ATENŢIE! Pentru cei care fac donaţii în conturile bancare, vă rugăm să specificaţi destinaţia sumei: PENTRU RAREŞ. Pentru cei care fac donaţii online cu cardul sau prin PayPal, vă rugăm să ne confirmai prin email sau telefon donaţia făcută şi destinaţia ei.

Tags: ,

About Redacţia REPLICA