“În Grecia, simţi dorinţa să te scalzi în cer. Vrei să-ţi dai jos hainele, să alergi şi să faci o săritură direct în cer. Vrei să pluteşti în aer ca un înger şi să te întinzi în iarbă şi să te bucuri de transa cataleptică. Piatră şi cer se unesc aici. Sunt zorii nesfârşiţi ai trezirii omului”. Toţi cei care ajung aici sunt fermecaţi de această ţară binecuvântată, dar puţini o pot spune precum scriitorul Henry Miller. Aşa că nu vă lăsaţi manipulaţi de ştirile alarmante din jurnalele televiziunilor – cu sau fără Uniunea Europeană, veţi iubi Grecia şi veţi exclama sincer: “Mi-aş dori să trăiesc aici!”
Drumul spre culmile Olimpului e mult mai greu decât pare, aşa că mai toţi turiştii se opresc la refugiul Agupitos, situat la jumătatea drumului (Foto: Raul Dula)
Grecia este unanim recunoscută ca fiind leagănul civilizaţiei europene, iar ruinele măreţe stau mărturie la tot pasul. Ţara aceasta însă nu are doar trecut lăudat în cărţile de istorie. Creatorul a fost mai mult decât generos cu aceste ţinuturi, întinzând de-a lungul pământului său minunăţii care nu încap în niciun fel de statistică: munţi uriaşi care îşi răcoresc poalele în apa limpede şi sărată a mării, livezile de măslini, câmpurile frumos aliniate, şirurile nemaipomenite de leandri înfloriţi, umbriţi de pini şi mărginiţi de tufişuri îmbietoare de levănţică şi, peste toate, lumina. O lumină albă, care le dă grecilor certitudinea că Dumnezeu îi mângâie mereu cu privirea. Iar oamenii de aici sunt la fel de calzi precum o dimineaţă frumoasă de vară.
„S-au întâmplat lucruri minunate în Grecia – se întâmplă lucruri într-adevăr minunate, care nu se pot întâmpla altundeva pe pământ. Ca şi cum El ar încuviinţa, Grecia rămâne sub protecţia Creatorului. Se poate ca şi ceilalţi oameni să aibă necazurile lor mărunte, dar se simte mâna magică a lui Dumnezeu şi, orice ar face sau ar vrea să facă oamenii, Grecia continuă să fie o grădină sacră – şi credinţa mea este că va rămâne aşa până la sfârşitul lumii”, notează fascinat Henry Miller, în volumul “Gigantul din Maroussi”. Şi are dreptate. Să vă povestesc…
Răsărit şi apus
Aici apusul nu este decât o uriaşă vestire a dimineţii ce vine: grecii petrec până târziu în noapte, chiar dacă asta înseamnă că stau doar liniştiţi cu vecinul de poveşti. Lenevesc lăsând naturii miracolul deşteptării: pescăruşi agitaţi, vrăbii gureşe, briza uşoară care mişcă alene perdelele şi ropotul mării care îşi spală ţărmurile. Turiştii care au stat în pensiuni spun că multe gazde le-au cerut un singur lucru – să nu le ceară micul dejun! Încet, Grecia se întinde sub un soare care deja a aurit întregi apele Egeei, iar valurile par clocotiri de metal preţios. Vântul care amestecă această uriaşă topitorie îţi aduce în nări aer proaspăt, tare şi sărat. Tresari de atâta viaţă şi respiri adânc ca să laşi sângelui tot acest răsfăţ de sănătate. În curând, aurul va cădea înapoi în mare, lăsând oamenilor o apă limpede – verde sau turcoaz – în care peştişori de-o palmă se întrec printre picioarele copiilor care ţipă de plăcere.
Soarele domină aproape 300 de zile pe an în Grecia
Viaţa plajelor începe deplin după ora nouă, când trupurile turiştilor cer deja bronzul, armura obligatorie a secolului XXl. După vreo oră, apar şi chelnerii teraselor care au “prelungiri” pe ţărm – patru euro este consumaţia obligatorie pentru un şezlong aşezat pe Riviera Olimpului – capuccino cald sau rece, cafea grecească, frappe sau fredocino, o delicioasă cafea cu gheaţă. Bonus: o sticlă de apă plată. Rece. Cine nu pofteşte la şezlong, îşi poate revendica cu propria umbreluţă o bucată de plajă. La Nei Pori, ultima staţiune de la poalele Olimpului, plaja este încântătoare: lungă, lată, curată, cu nisip fin care intră domol în mare şi lipsită de pericole. Apa este atât de sărată încât orice începător în ale înotului devine un profesionist care execută o grămadă de stiluri şi poate uşor aluneca în “plută” peste ape. Este raiul copiilor, care găsesc aici un loc perfect de joacă şi de bălăceală.
“Ţara de sub munte”
Ajuns în Grecia, poţi alege între o mulţime de lucruri care te aşteptau de-o viaţă: poţi explora ţinuturile şi parcurile naţionale, poţi să-ţi hrăneşti foamea de frumos cu siturile arheologice şi arhitectura actuală sau tradiţională ori, pur şi simplu, poţi să zaci pe o terasă şi tavernă, să savurezi excelentele bucate în cânturi tradiţionale greceşti. De oriunde, peisajele sunt spectaculoase: apa ca o imensă întindere de safire ori turcoaze, brâul alb al nisipului ori coamele de smarald ale dealurilor împădurite.
Aparatele de fotografiat iubesc lumina Greciei. Ţărmurile elene sunt stropite cu o mulţime de insuliţe sau sunt îmblânzite de golfuri şi peninsule, fiecare unică în felul ei. Apele Greciei sunt curate şi albastre şi, tot ele, sunt cele care moderează temperatura în toate anotimpurile, iar soarele poate da sclipiri de diamant oricărui lucru. Vechea Eladă are darul de a te smulge din cotidian pentru a-ţi oferi o poartă deschisă către un paradis, unde înveţi că viaţa merită pur şi simplu trăită în ritmul ei natural, departe de goana autostrăzii şi îmbulzeala metropolelor. Şi nu poţi să nu te gândeşti că ţara asta a prins cea mai bună ofertă la Marea Împărţeală, iar poporul grec îşi gospodăreşte straşnic moştenirea divină: rare şi ocolite sunt locurile unde apar stridenţe, iar, în jur, bunul gust, culori odihnitoare şi calde – mulse parcă din soare -, cupole şi cruci albastre, aerul bun şi muzica tumultoasă ori dureroasă, te fac să pierzi orice noţiune a timpului.
Grecii veritabili nu se lasă deloc impresionaţi de “îndemnurile” europenilor nordici, fiindu-le imposibil să renunţe la obiceiul lor de a “petrece liniştit”, stând de vorbă cu un prieten, la terasă, până spre miezul nopţii
Poţi alege între staţiuni agitate sau cele în care liniştea e cuvânt de ordine, dai peste cetăţi dalbe, cocoţate pe peisaje stâncoase, găseşti plaje ascunse şi asculţi ghizii povestind despre oraşele antice. Nu este om care să ajungă aici şi să nu rămână impresionat. La Nei Pori, locul unde marea aproape că scaldă muntele Olimp, sălaşul antic al zeilor, nisipul fin te face să-ţi închizi ochii şi, măcar pentru o secundă, să-ţi imaginezi că şezi acolo unde Afrodita a păşit pentru prima oară din mare. Ori, ajuns sus, pe munte, să rătăceşti cu privirea peste ţărmuri, la fel cum Zeus scruta pământul în căutarea frumoaselor muritoare. Acest loc, situat în Nordul Greciei şi numit Macedonia, este prima patrie a grecilor. Macedonienii au ajuns aici la începutul mileniului II î. Ch. Şi apoi s-au întins către Pieria. Provincia este în nordul Muntelui Olimp şi este numită “ţara bogată” sau “ţara de sub munte”.
O ţară cum-se-cade
“De-a lungul fâşiilor crestate de pământ dintre Marea Egee şi Marea Ionică, cele mai vechi civilizaţii, timpuri legendare şi obiceiuri puternic înrădăcinate se întâlnesc şi convieţuiesc alături în noul mileniu. Trecutul şi prezentul alternează la fel de spectaculos ca peisajul”, scrie în ghidurile de călătorie. Nu e doar reclamă ieftină – Grecia este ţara care sare deasupra tuturor sloganurilor, confirmă şi surprinde. Spre exemplu, grecii nu îşi abandonează bătrânii undeva printr-o casă uitată de lume, despărţiţi săptămâni întregi de-o vorbă bună sau o masă caldă.
Elenii au ştiut să păstreze binefacerile vieţii tradiţionale şi nu rareori întâlneşti băbuţe cernite, cu mâna bătrână pe-un baston de lemn, şezând liniştite ore în şir pe o băncuţă în faţa unei moderne pensiuni. Familia sa a trecut aşa, cu tot cu ea, în secolul XXl şi în Uniunea Europeană. Nici vorbă de aziluri. Bătrânii îngrijesc copiii sau păzesc “împrejurimile”, îţi şoptesc “kali mera”, chiar dacă le răspunzi ori ba, schimbă o vorbă bună cu turiştii şi, chiar dacă străinii nu înţeleg o boabă, nu pot să nu răspundă cu un zâmbet larg în faţa cumsecădeniei lor. Asta este.
Grecii au suflet, nu sunt robotizaţi şi urbanizaţi precum cei din celălalt capăt al UE sau americanii standardizaţi de peste ocean. În aceaşi vilă, “La Vasila”, fiul se ocupă de super-market-ul de la parter, în timp ce surorile sale au grijă de turişti şi de cele două etaje ale vilei cu regim de demipensiune. Antonia a terminat medicina, dar preferă să se ocupe de această afacere: ea vorbeşte mai bine engleza, face rezervările şi ţine legătura cu oaspeţii. Nu este zi în care, cu un zâmbet larg, să nu te întrebe dacă totul este bine şi mai ai nevoie de ceva.
Xenomania
“Nu există o Grecie veche sau nouă, ci doar Grecia, o lume în perpetuă facere”, observa Henry Miller, care credea că „E foarte posibil ca o Grecie revigorată să schimbe destinul Europei!“. Scriitorul vedea aici, în această ţară, o lume care putea reda vigoarea vechiului continent pentru că – neîncorsetaţi precum alţi europeni doar de confortul material şi spiritual – grecii sunt fireşti şi spontani şi ar fi lesne de salvat, căci ei trăiesc de fapt o viaţă adevărată.
Nei Pori oferă doar o parte infimă din cei 15.000 de kilometri de plajă bună pe care Grecia îi deţine
Frumuseţea peisajului şi naturaleţea poporului îţi redau fericirea, pentru că redescoperi aici bucuria de a trăi lucrurile simple, primordiale: „Praful, căldura, simplitatea, firea potolită a oamenilor şi peste tot apa în mici carafe aşezate între cuplurile tăcute şi paşnice, toate mi-au dat sentimentul că era ceva sacru în locul acesta, ceva hrănitor şi consistent (…). Sunt destul de nebun ca să cred că cel mai fericit om este cel care are cele mai puţine trebuinţe. Iar dacă aveţi o lumină ca aici, toată urâţenia se şterge”.
În Grecia, lumina este diferită datorită soarelui puternic. Dimineaţa este perfectă pentru fotografii, iar grecilor le place să fie subiecţii pozelor, este ţara unde „oamenii se deschid ca florile”. Paralia Katerini, Olympic Beach şi Nei Pori sunt perle ale litoralului Greciei de Nord. Dincolo de staţiuni, viaţa grecului decurge după un ritm aparte. Până şi caracterul grecesc este o ciudăţenie: “Pe de o parte, grecii nu au nicio problemă în a-şi înşela propriul guvern – de fapt, acest lucru este considerat un fel de sport naţional – sau chiar a-şi trage pe sfoară vecinul de peste drum, însă majoritatea covârşitoare a acestora este extraordinar de corectă când vine vorba de interacţiunile cu străinii (…) Cuvântul grecesc “xenoi” este unul dintre primele pe care trebuie să le înţelegi atunci când vizitezi această ţară. Este un cuvânt cu sens dublu, care înseamnă atât “străin”, cât şi “oaspete”. Pentru greci, străinul este automat şi oaspete în ţara, oraşul, casa lor”, scrie National Geographic.
Viaţa la ţară
Înainte de a fi o ţară turistică, Grecia este însă în bună măsură o ţară rurală, considerată săracă după standardele UE şi, pentru a reuşi, mulţi locuitori au două locuri de muncă. Casele de ţară sunt înconjurate de viţă de vie sau măslini, iar agricultura este una mai degrabă ecologică. Noile sate sunt ciudate – aglomerate şi multe cocoţate periculos pe dealuri – ca o aglomerare geometrică, însă grecii şi-au protejat identitatea şi au legi extrem de stricte pentru satele tradiţionale.
Situat la aproximativ 40 de kilometri de Paralia Katerini şi la circa trei kilometri de Cetatea Platamonas, se găseşte satul Paleos Panteleimonas (Vechiul Pantelimon, un sat vechi de sute de ani – n.red). Fost sat de păstori, Paleos Panteleimonas este construit la 700 m altitudine, pe versantul estic al Olimpului Kato. De pe uliţele satului sau din liniştea tavernelor, priveliştea este splendidă şi cuprinde Golful Thermaik şi zona de coastă a Pieriei de Sud.
Este un sat unde turiştii fac coadă la intrare, iar coloanele de maşini se întind pe kilometri întregi la intrarea în sat, pentru că accesul cu automobile le este permis doar localnicilor. În număr de vreo trei mii de suflete, sătenii şi-au restaurat casele după vechile tipare greceşti, iar cele noi respectă strict arhitectura tradiţională. În Paleos Panteleimonas, găseşti doar piatră, lemn şi fier, iar geamurile mici de lemn au perdele din dantelă cusută de mână. Ghirlande de flori întregesc piatra. Străduţele sunt înguste şi casele pietroase sfidează parcă gravitaţia aşezate pe “etaje”. Din loc în loc sunt taverne primitoare ori magazine de suveniri cu mii de obiecte de artizanat. Totul se negociază. Sunt obiecte hand made şi, în mare măsură, aici lipsesc obiectele “made in China”…
Paradis rural
Primele construcţii sunt datate ca fiind din secolul XVl, dar în ciuda acestui fapt sunt foarte bine păstrate. Casele sunt înălţate în piatră locală, în stil tradiţional Olimpului pierian. În Paleos Panteleimonas este un loc unde electricitatea a pătruns de curând şi este, de fapt, un muzeu al ţăranului grec, dar un muzeu viu, pe care UNESCO l-a inclus în patrimoniul mondial. Aici timpul pare că şade pe loc. În trecut, localnicii se ocupau de creşterea oilor şi a caprelor, acum majoritatea trăiesc din turism. După ce a fost aproape părăsit, satul a prins viaţă după ce, în 2003, a fost declarat Monument de Patrimoniu Naţional.
“Noul Pantelimon”, satul care arată că, în Grecia, satele moderne seamănă cu un joc de lego
Acum aproape 3.000 de locuitori îşi duc traiul în frumoasa aşezare de piatră care a devenit o destinaţie turistică pitorească, un loc de unde fotografii pot surprinde ţărmul, sau un fel tihnit de viaţă. Pe lângă obiectele artizanale, unde la loc de cinste sunt talăngile şi clopoţeii, ori obiectele din piele, localnicii vând dulceţuri, siropuri, uleiuri şi vinuri de casă, dar şi pacheţele cu plante medicinale. În piaţa centrală, se coboară prudent pe uliţe înguste şi întortocheate pavate cu lespezi de piatră. Aici, imaginea îţi taie răsuflarea: un platan de peste un veac este centrul locului în jurul căruia parcă sunt construite biserica închinată Sfântului Panteleimonas, o veche şcoală, dar şi câteva taverne unde turiştii poposesc pentru o masă pe cinste. În acest muzeul al satului în aer liber, se bea “tsipouro”, o băutură tradiţională grecească, foarte aromată, care se face doar în Grecia din rezidurile de la teasc, metaxa, marca al cărei nume este sinonim cu vinarsul, şi “raki”, o băutură tare, asemănătoare cu grappa italienilor şi se servesc preparate tradiţionale greceşti. Şi din nou gândul te duce la cartea lui Miller: „Grecia, acum golaşă şi costelivă ca o lupoaică, a rămas singurul Paradis din Europa”.
Din mare, pe muntelui lui Zeus
Bucatele greceşti sunt delicioase, iar iaurtul este cel mai bun din lume. Se spune că oricât „ai muşcat” din această ţară, la rândul ei, ea „a muşcat” tot de atâtea ori din tine. Grecia nu este doar un simplu loc unde să-ţi faci concediul, ci o ţară care îţi poate satisface orice dorinţă, cu localnici care lucrează şi te servesc zâmbind, încercând să-ţi vorbească limba, cu greci gălăcioşi care beau, se ceartă şi dansează trăind fiecare mişcare. Şi spune Miller: „Tragedia Greciei rezidă nu în distrugerea unei mari culturi, ci în renunţarea la o viziune măreaţă. În mod geşit spunem că grecii au umanizat zeii. E invers. Zeii i-au umanizat pe greci“.
De pe plaje sau din sate, poţi încerca apoi muntele mitic, Olimpul, lăcaşul zeilor: cel mai înalt munte al Greciei, care este şi cel mai spectaculos – muntele se ridică brusc din câmpie către cer. Din Vârful Muntelui şi până la litoralul Egeei sunt mai puţin de 20 de kilometri! Muntele adăposteşte Parcul National Olimp, iar cel mai înalt vârf, care atinge 2.917 m, se numeşte “Mitikas”. Muntele Olimp se întinde pe circa 500 kilometri pătraţi şi cuprinde patru zone de vegetaţie diferite, de la foioase, la conifere şi zona alpină, care începe de la 2.500 de metri. Olimpul are 52 de piscuri care sunt permanent acoperite de zăpadă din noiembrie pâna în mai.
Grecii veritabili nu se lasă deloc impresionaţi de “îndemnurile” europenilor nordici, fiindu-le imposibil să renunţe la obiceiul lor de a “petrece liniştit”, stând de vorbă cu un prieten, la terasă, până spre miezul nopţii
În anul 1981, UNESCO declară masivul Rezervaţie a Biosferei şi legi dure interzic distrugerile nu doar în parc, ci şi în “zona periferică”. Pentru cei mai mulţi turişti care vor să cucerească Olimpul, călătoria începe la Litochoro, un sat aglomerat din zonă. Alpiniştii recomandă urcarea muntelui în două zile, cu un popas la jumătatea urcuşului, la refugiul Spileos Agapitos, al Clubului Montan Grec. Pentru turiştii care nu se aventurează atât de departe, există un alt popas – Stavros – la 910 metri altitudine, de unde se poate admira panorama regiunii Pieria, apoi se ajunge la 1100 de metri, în locul numit “Prionia”.
Platoul situat la 2600 de metri altitudine se numeşte Platoul Muzelor şi aici se găsesc numeroase adăposturi pentru odihnă. Escaladarea “Muntelui Zeilor” nu e o încercare considerată foarte dificilă: alpiniştii spun că cea mai grea porţiune este o urcare de jumătate de oră de la punctul Skala la punctul Mytikas. Turiştii sunt avertizaţi la intrarea pe trasee să se ferească la auzul talăngilor, semn că se apropie caravana de asini care transportă alimente la refugiu. Aşa că nu căutaţi Grecia dacă vreţi doar să ieşiţi din cotidian, pentru că această ţară este o invitaţie la simţire: să miroşi, să auzi, să pipăi, să guşti, să te scufunzi într-un alt ritm. Şi de fiecare dată când pornesc înapoi, spre ţară, îmi repet vorbele lui Miller: “Dacă n-aş pleca acum, aş rămîne pentru totdeauna. Aici te afli mai aproape de cer, dar şi mai departe ca oriunde de tot ceea ce se află dincolo de el”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.