Cinci sute de săptămâni au trecut de la acel august în care, pe plajă la Mamaia fiind, am sunat-o pe Carmen Hărău şi am întrebat-o dacă nu vrea să facă un ziar săptămânal.
A spus da, fără să stea pe gânduri (chiar dacă după aceea mă mai tachina că am împins-o la trăznăi). În septembrie am început să caut jurnalişti “nervoşi” şi aşa i-am găsit pe Ştefan Ciocan, Marcel Bot, Nicolle Ebner, Ion Bădin, iar prin noiembrie am scos prima ediţie.
Bineînţeles că săptămânalul REPLICA a stârnit “valuri” încă de la început, ajungând săptămână de săptămână pe masa guvernului de atunci. Cine este curios, să caute, să afle, ce guvern era. Am observat că întodeauna politicienii aflaţi în opoziţie îi iubesc pe jurnalişti şi îşi schimbă comportamentul când ajung la putere. Vreau să cred că asta se întâmplă din cauza “câinilor de pază”. În provincie, “câinii de pază” au viaţă grea, distanţa dintre ei şi adversari este mult mai mică, regulile micilor comunităţi fiind mai directe. Din păcate, unii “câini de pază” ajung să îi apere chiar pe adversari, dar, din fericire pentru REPLICA, astfel de “câini”, nu au prea “lătrat” aici de multe ori.
Am renunţat apoi o perioadă la activităţile legate de presa scrisă, dar am revenit nu demult cu un colţ cultural, considerând că un săptămânal de ţinută, aşa cum este REPLICA, are nevoie de o rubrică de comentarii şi cronici culturale. Am remarcat că în presa scrisă din România nu mai sunt jurnalişti specializaţi pe domeniul cultural. Toată lumea scrie câte ceva înainte de eveniment, cine particpă, cât costă, ce a zis regizorul sau artistul. De prea puţine ori ai ocazia să citeşti cronici despre un spectacol de teatru sau un concert simfonic. Din fericire, pot completa activitatea mea artistică având la dispoziţie acest colţ cultural, în care am toată libertatea să-mi promovez proiectele.
La mulţi ani, REPLICA şi celor care o citesc!
Va urez si eu LA MULTI ANI! Intregului colectiv multa sanatate, mult succes, inspiratie si tot mai multi cititori!